miercuri, 2 noiembrie 2016

Casa visurilor

Eram la început de drum în viață și, ca la orice început, erau multe proiecte pe care doream să le construim împreună. Ne iubeam și visam cu ochii deschiși la un viitor frumos. Aveam și multe pasiuni împreună: călătoriile, fotografiatul, muzica, dansul, gătitul, scrisul și desenul. Însă cea mai frumoasă realizare a fost atunci când ne-am hotărât să ne construim propriul cămin. Frunțile ne erau înfierbântate de câte idei creșteau acolo, sub ele, iar visul începuse să prindă contur încă de la primele schițe, stângace pe care le-am creat împreună pe o coală imaculată de hârtie. Ne-am gândit că o casă cu parter și mansardă pentru o familie de trei sau mai multe persoane ar fi ideală pentru noi. Ne doream foarte mult o familie în care să existe armonie și tălpițe de copii prin jur. Deja vedeam cu ochii minții designul tradițional care se îmbina perfect cu cel modern. Tot atunci ne-a venit ideea să apelăm la un ajutor specializat și am descoperit oferta biroului de proiectare și servicii, AIA Proiect, care se ocupa exact cu transformarea viselor în realitate.
Ne-am prezentat plini de încredere cu acea coală de hârtie care avea schițate niște idei proprii și am început să ne expunem dorințele, cât mai concis posibil, pentru ca echipa de lucru să realizeze proiectul casei noastre. Ceea ce ne-a încântat peste măsură a fost faptul că, un proiect de casă optimizat de AIA Proiect poate reduce investiția cu până la 45 %, asigurând un spațiu estetic și funcțional, iar costurile de întreținere pot ajunge până la 50 % mai mici. Știam prea puține despre construcția unei case și eram așa de tineri și dornici să pășim în viață cu dreptul, încât, le-am acordat celor de la AIA Proiect girul, mizând pe experiența lor vastă în utilizarea spațiilor, folosirea materialelor și izolațiilor necesare, integrarea instalațiilor specifice și, nu în ultimul rând, obținerea unei imagini arhitecturale „adaptabilă” mai multor tipuri de vecinătăți.
Visam la o casă pasivă, care să aibă pierdere de energie cât mai mică și să o poată exploata cât mai eficient, din mai multe surse: căldura emanată de electrocasnice, de corpurile de iluminat, de corpul uman, de energia primară a pământului. Eram hotărâți să construim o casă care să folosească soluții alternative de întreținere, cu consum minim de energie și cu o izolație termică care să păstreze temperatura din interior constantă. De fapt, ne doream o casă autonomă, capabilă să se auto-întrețină, fără conectarea ei la rețelele de energie centrale, în primul rând, datorită acțiunilor asupra mediului și apoi a costurilor ridicate. Imposibil? Nu și dacă ai alături de tine un partener de încredere, pentru un proiect de casă realizat cu simț de răspundere. Eram ferm convinși că proiectanții vor încerca să minimalizeze pierderea de energie, prin construirea unor pereți delimitatori, cu o arie cât mai mică și vor ține cont și de relațiile geometrice, proiectate specific, pentru obținerea unui volum cât mai mare de energie. În definitiv, de aceea am făcut acea alegere. Ne doream o economie de bani și energie și o puteam obține prin ajutorul acordat.
Visam la o structură de 155 metri pătrați, cu un climat confortabil în interior, atât vara cât și iarna, fără alte surse convenționale. Era imperios atunci, un sistem de ventilație care să asigure încălzirea aerului.
 Acoperișul în două ape, parterul să cuprindă un living room cu șemineu, o zonă de servit masa care să comunice cu bucătăria, un birou, o cămară, o baie de mici dimensiuni, poate o camera de utilitate și un garaj. Mansarda ar trebui să cuprindă trei dormitoare, o baie și un spațiu de depozitare. 
Ceea ce era și mai îmbucurător era faptul că, într-un singur loc obțineam și proiectarea, auditul energetic, evaluarea imobiliară, cât și servicii auxiliare. Faptul că puteam să ne punem în aplicare ideile, fără să depășim bugetul propus, era cea mai bună confirmare că venisem în locul potrivit. Cum suntem și niște iubitori ai naturii împătimiți, alegerea de a construi o casă pasivă este cea mai inspirată.
Casa visurilor noastre este așa de aproape… Alegeți responsabil și visele voastre vor deveni realitate!

Articol scris în cadrul Superblog 2016!



2 comentarii:

Diana spunea...

Desi nu avem in plan o casa am citit cu multa placere acest articol, iar despre site-ul AIA... Numai de bine! Sunt publicate informatii iteresante chiar si pentru cei care nu vor sa construiasca o casa,dar vor sa obtina un certificat energetic, de exemplu, sau vor sa afle avantajele si dezavantajele unei incalziri prin pardoseala. :)

Liliana spunea...

Diana, sunt pe site informatii utile si fiecare poate alege ce anume este de folos pentru situatia in care se afla, fie ca isi doresc construirea unei case, fie altceva!
P.S. Multumesc pentru semn! :) Zile fericite!

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...