miercuri, 19 octombrie 2016

Răsfăț la Residence Hotels

Gânduri alambicate zburau nestingherite și erau amestecate într-un malaxor al timpului, neiertător. Deodată, ceva ce semăna cu o revelație, mi-a confirmat pentru a nu știu câta oară zădărnicia atâtor lucruri pe care noi le credem importante. Brusc, acest monstru pasiv, realitatea, ce părea mort, uşor de manevrat sau uneori, plin de mârșăvie, acum, era umil până la ferocitate şi orientat spre plăcere. Nimic nu mai era ca înainte. Eul propriu se simţea din nou o victimă a împrejurărilor, iar cel imaginar, o puşlama simpatică înzestrată cu un puternic simţ moral şi cu un murmur tâmp lipit pe faţă. Asistenta eului, conştiinţa, îmi şoptea pe sub aburii de cafea despre sentimentul injustiţiei ce mocnea în adâncuri, dar realizam tot mai mult că nu puteam să calc în picioare o floare atunci când aveam loc să calc alături. Nu aş mai fi fost eu! Aroma tare a cafelei împletită cu caimacul generos mi-a deocheat gândurile sinistre şi o linişte lăuntrică, cea din spatele zgomotului mental, m-a făcut să iau din nou contactul cu mine însămi. Lumina pastelată a răsăritului a făcut liniştea deplină, iar armoniile intime ale eului propriu şi-au întins aripile spre iubirea şi bucuria din spatele durerii.
Nimic din ce s-a întâmplat nu prefigura urmarea evenimentelor. Alegerea făcută implica o atenție crescută asupra propriei persoane. Nu era egoism, ci iubire pură, în stare gemă. Am fost mereu o persoană activă, îndrăgostită de natură și oameni adevărați. M-am implicat în tot felul de proiecte ce urmăreau o creștere profesională, iar pe cele personale le-am uitat, sau nu le-am acordat girul meritat. Week-endul acesta, însă, se anunța glorios pentru ambele aspecte ale vieții mele. Hotărâsem să particip la o conferință națională și demarasem înscrierea, achitasem și costurile aferente acesteia. Totul era o experiență menită să-mi alunge norii ce-mi împresurau fruntea. Astfel, consideram această participare ca un premiu personal, binemeritat.
 Hotelul Arc de Triomphe, de patru stele care găzduia acest eveniment face parte din primul lanț de boutique-hoteluri din România, printre primii membri ai BLLA (Boutique and Lifestyle Lodging Association), din Los Angeles. Situat într-o zonă centrală, în imediata vecinătate a Arcului de Triumf și a Bulevardului Kiseleff, dar care oferă liniște și relaxare, hotelul din București tronează ca un prinț, așteptându-și oaspeții business, cât și turiștii.
intrare hotel
 Mă simțeam onorată că pot beneficia de facilitățile pe care un hotel de acest calibru le poate oferi, cazare, săli de conferință în București, spa și jacuzzi la cele mai înalte standarde. Ce m-a frapat încă de când am pășit pragul acestui hotel a fost eleganța, rafinamentul, conduita impecabilă a personalului și m-a atras stilul deosebit de prezentare a fiecărui spațiu,  mobila din lemn masiv, materialele din bumbac egiptean și lână englezească, precum și oferta gastronomică extrem de tentantă pe care am observat-o în menu. 
recepția
Bunul gust și respectul pentru oaspeți a fost resimțit din plin pe parcursul celor două zile cât am stat acolo. Camera în care am fost cazată avea aer condiționat, cu control climateric individual, cablu tv, telefon internațional direct, acces la internet, birou de lucru, baie cu duș și cadă, papuci și prosoape din bumbac 100 % și chiar perne non-alergice la cerere. Am fost surprinsă plăcut de confortul oferit, de profesionalismul care respira în toate detaliile, de versatilitatea și diversitatea ofertelor. 
camera

birou personalizat
Sala de conferințe din București – una din cele nouă - beneficia de un spațiu generos care avea acces la curtea interioară a Hotelului Arc de Triomphe, precum și de toate facilitățile necesare unui eveniment care se respectă: video-proiector, ecran de proiecție, flipchart, internet wireless, tehnologie avansată și soluții dedicate, personalizate. După ce am ascultat cu interes invitații de talie internațională, vorbitori nativi ai limbii engleze, care m-au fascinat prin multitudinea de idei și materiale oferite cu generozitate, m-am răsfățat la centrul spa al hotelului, care a creat ambianța potrivită pentru a-mi recăpăta vigoarea. 
sala conferinte
După o zi plină de evenimente, un masaj relaxant și un tratament spa sunt cele mai bune alternative de regăsire a echilibrului. M-am simțit ca o regină. Eram în formă, deși toată ziua a fost agitată, obositoare, începând cu ora 8 dimineața și terminând la ora 18, cu toate coffee break-urile din program. Speech-urile în plen și atelierele de lucru cu noutăți și exerciții interactive m-au antrenat pe parcursul primei zile, dar m-au și obosit, iar răsfățul de seară, a fost cireașa de pe tort.
spa și jacuzzi
 Bineînțeles că nu m-am putut abține să nu-mi fac planuri de vizitare a principalelor atracții ale orașului, aflate în apropiere. Mă simțeam ca Alice în Țara Minunilor. Dar, surpriza cea mai frumoasă mă aștepta exact când, luasem hotărârea să mă amestec în acel conglomerat colorat și condimentat al Bucureștiului.
Intrase pe ușa principală a hotelului, lăsând în urma lui un parfum înnebunitor, care acționa ca un animal de pradă asupra tuturor femeilor, din jur, care întorceau ochii și-l priveau galeș, având efectul uni narcotic. Părul lui negru, rebel și ochii verzi, scânteietori, buzele pline și roșii îmi erau vag familiare, dar era prea departe pentru a-i distinge chipul. S-a întors cu spatele și scruta holul acela lung de la intrare, ca un detectiv meticulos. Și-a continuat drumul, imperturbabil, spre recepție, adresând câteva întrebări acolo și în momentul în care s-a întors, l-am recunoscut. Inima a încetat să bată, preț de câteva secunde și o întrebare s-a ivit pe buze: ce căuta acolo? Nu știa locul în care eram, sau poate îl menționasem, fără să realizez? Dorea să mă surprindă sau... Nu am reușit să emit o altă ipoteză pentru că, brațele lui protectoare m-au copleșit cu o îmbrățișare tandră și plină de căldură. Avea și el afaceri de rezolvat în București și s-a gândit să mă surprindă. A reușit! Cine se gândea că ziua aceea minunată se poate încheia apoteotic, cu o întâlnire romantică? A fost ceva de vis!
Am servit împreună o cină în stil mediteranean, o experiență culinară remarcabilă și apoi, în cameră, desertul.

restaurant
desert
Ziua a doua a fost la fel de solicitantă, dar, gândul că seara o voi petrece în compania persoanei îndrăgite, mă reconforta. Noutățile aflate în domeniul profesional, m-au bucurat enorm și m-au făcut să simt că sunt și eu o rotiță în această mașinărie greoaie, care uneori scârțâie. Am vizitat Bucureștiul, noaptea și am petrecut clipe memorabile. La spa și jacuzzi ne-am răsfățat amândoi și am uitat de agitația zilelor anterioare. Ciocolata, decorul romantic, cina la lumina lumânărilor, căpșunile și șampania din partea casei, bețișoarele parfumate au fost doar o parte din ingredientele unei seri reușite în doi. 
răsfăț
Aș repeta această experiență oricând și cu siguranță voi reveni la acest hotel. Au fost două zile pline de evenimente care m-au ajutat să cresc ca om, să mă simt utilă, importantă și să mă răsfăț.

Vă recomand cu căldură să apelați la serviciile hotelurilor din lanțul Residence Hotels: Hotel Arc de Triomphe, Hotel Domenii Plaza, La Conac, Les Mandariniers, fiecare oferind vise la cheie, unde calitatea și profesionalismul fac casă bună.
Articol scris pentru SuperBlog 2016! Salutari!
Fotografiile au fost preluate după http://www.residencehotels.com.ro/

4 comentarii:

Elly W. spunea...

Am intrat pe pagina grupului de hoteluri. Am ramas incantata de cum arata totul: camere, restaurante, spa-uri. De vis. Un adevarat rasfat, asta e clar. :)

Diana spunea...

Desi ma oboseste numai ideea de conferinta as participa cu placere doar pentru a fi cazata la hotelul prezentat aici. :) Si nu glumesc, nu o afirm de complezenta! Ai scris foarte convingator. :)
Cu sau fara conferinta cred ca merita sa facem o "pauza" in acest hotel. :)

Liliana spunea...

Elly, este un hotel care ofera servicii de inalta calitate! Merita un rasfat acolo, e clar!
Multumesc pentru trecere si sustinere!

Liliana spunea...

Diana, cand tema conferintei ofera noutati din domeniul tau si te stimuleaza sa aplici metode si idei noi, atunci nu te mai plictisesti! :) Iar cand utilul se imbina cu placutul, experienta este memorabila, e sigur!
Multumesc pentru trecere si sustinere! :)

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...