luni, 27 iulie 2015

Perfect în imperfecțiune

          Cineva a pornit o discuție pe facebook despre ce înseamnă perfecțiunea și cum ne raportăm noi la acest fenomen. Se spunea că însuși cuvântul perfect vizează doar propria viziune, percepție raportate la diverse aspecte ale vieții. Știm că nu există perfecțiune, dar toată viața tindem spre ea. E perfect normal să tindem, chiar dacă știm că nu o vom putea atinge nicicând. E în natura noastră să ne dorim mereu să fim mai buni, mai iscoditori, să căutăm răspunsuri și să fim atât de umani totuși. Evoluția presupune și aceste lucruri...Dacă ar fi să ne luăm după definiția din DEX, cine corespunde tuturor cerințelor și e lipsit de defecte, desăvârșit, absolut, impecabil? :))) Evident nu e definiția omului... Un citat spunea că e în regulă dacă din când în când mai greșim... Ne aduce aminte că suntem oameni și că nu putem controla totul. E știut faptul că societatea, implicit mass media încearcă să ne influențeze pe orice căi, să ne transmită mesaje subminimale, care să ne inducă ideea  că, dacă nu suntem aproape de perfecțiune viața noastră este fără sens. Uităm lucrurile esențiale și ne iluzionăm că suntem stăpânii universului, când de fapt suntem fire de nisip in clepsidra timpului neiertător. Tehnologia avansată de care dispunem și confortul fără de care nu ne imaginam viața, ne încălzesc propriul ego și ne dau iluzia că am fi veșnici, nemuritori. Evident că valoarea umană nu se măsoară în achizițiile materiale, dar mai avem de învățat. De fapt, viața în întregul ei este un proces al învățării perpetue, a life long learning process, dar ideea pe care evităm să o recunoaștem - și anume că în final tot neînvățați suntem - e o altă cutumă a perspectivei înguste ce o avem față de acest miracol. Perfecțiunea o putem întâlni în natură, în creațiile lui Dumnezeu. Chiar noi suntem o așa creație, dar nu conștientizăm acest lucru. E un alt punct de vedere, pentru o altă dezbatere...
Încă de mici ni se implantează idei de genul că trebuie să fim cei mai buni pe toate planurile, dacă se poate și că e vai și amar dacă greșim sau nu ne îndeplinim "planul cincinal". :) Nimeni nu ar trebui să fie supus unei asemenea presiuni... Nici unui copil nu ar trebui să-i fie întinată inocența, naivitatea cu idei prefabricate sau cu dorințe ascunse ale adulților. Aș mai adăuga că nici unui copil nu trebuie să-i fie întipărite programe ce corespund strict unui egoism exacerbat al adulților din jur, ci natura lui ar trebui lăsată să se manifeste firesc, iar adulții doar să-l ghideze în drumul lui. Trebuie să acceptăm că suntem oameni, nu roboți programați să nu dea chix și să renunțăm la idei și concepte iraționale și nocive pentru personalitatea și viața noastră. Sindromul perfecțiunii este boală grea, iar frustrările și comportamentele excesiv agresive ce se dezvoltă uneori, din eșecurile inerente traiului zilnic, ne transformă în adulți lipsiți de repere, indeciși și dezamăgiți, circumspecți și foarte intoleranți. Atunci căutăm să găsim vinovați și rănim pe cei din jurul nostru, fără să ne propunem acest lucru. Atunci considerăm că trebuie să plătim niște polițe pentru greșelile noastre, că o forță superioară ne scoate în cale tot felul de provocări, ne încearcă tăria și ne supune la tot felul de încercări, menite să ne întărească, nu să ne dezamăgească, dar când înțelegem acest lucru e deja târziu. Reușim să stricăm armonia vieții și să vedem doar urâtul, neîmplinirile... Refuzăm să primim ajutor din jur, pentru că ni se pare că e vorba de o justiție divină, care ne "pedepsește" pentru că merităm...
Suntem perfecți în imperfecțiune și chiar acesta e farmecul nostru... :))) Ar trebui să fim mai toleranți cu noi înșine, să ne iubim mai mult, să ne concentrăm pe frumusețea vieții, pe momentele de creștere evidentă și să lăsăm să se manifeste natura noastră autentică. Greu? Poate! Dar nu imposibil! Speranța moare ultima!

Niciun comentariu:

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...