marți, 23 iunie 2015

Alegeri

Astăzi, aleg să fiu eu însămi, așa cum am fost mereu. Un pic confuză, un pic naivă, dar cu inima plină de iubire și autentică. Astăzi, aleg să-mi lipesc cioburile sparte din interior, aleg lumina, aleg iubirea, pentru că sunt iubire. M-am născut din iubire și voi alege mereu iubirea. Mă iert pentru tot și îi iert și pe cei care m-au rănit, m-au făcut să sufăr. Poate aveam nevoie de încă o lecție pe care nu am învățat-o la timp, atunci când trebuia. Poate au fost semne în calea mea, dar le-am ignorat, din prea multă încredere și iubire.
Astăzi, aleg să fiu eu însămi mai mult ca oricând. Dacă prin minte mi s-au "plimbat" gânduri pestrițe, trufașe, e doar pentru că am simțit că sunt trădată, înșelată chiar de cei pe care îi consideram sufletul meu pereche.
Astăzi, aleg gândurile de bine. Aleg să-mi fie ele reazăm în nopțile răcoroase, în zilele toride, să mă îmbrățișeze la fel ca brațele iubite, să mă lase să mă cuibăresc în ele, să le simt pulsul, să mă mângâie pe creștet și să mă adoarmă.
Aleg gândurile de iubire, chiar dacă acum sunt firave, temătoare, timide. Le voi crește la fel ca proprii copii, le voi hrăni cu seva mea și ele mă vor răsplăti. Știu eu!
Voi ce alegeți?

Niciun comentariu:

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...