vineri, 20 decembrie 2013

Un decembrie roz

Promit să fiu copilul care mănâncă cireşele furate din vecini, în loc de adultul care nu se recunoaşte în oglindă!
Promit să alerg pe sub alaiul florilor de cireş, ce-mi gâdilă orgoliul şifonat, ori de câte ori simt că mă sufoc!
Doar promisiunea unor zile senine, ne fac speranţa să zburde! Cireşele smulse de la o gură la alta, cuvintele şoptite şi pline de seva rubicondelor cărnoase, aduc roşul în obraji şi sunt drumul spre sărutările calde din zori, de peste zi şi dinspre seară, croit exact când viforul îndoielilor îşi face cuib în vârf de inimă. Ele strălucesc ca focul, sunt divine. Iubirea le conturează atunci forma, prin gesturi savuroase de îndrăgostiţi, iar parfumul de vară şi frumuseţe primordială, pitite bine în cotloane ale sufletului, sunt pregătite să ne salveze, ori de câte ori gerul nepăsării ar avea tentative de instalare. Recunosc că, atunci mă invadează dorinţa de a mă plimba pe sub ploaia de petale roz într-un Hanami veşnic. Tu, te transformi în ultimul samurai, în căutarea bobocului perfect, meditând la perspectiva ideală. 
Sakura joacă apoi haiku cu sentimentele noastre, prin explozia aceea de frumuseţe şi puritate a florilor de cireş, iar căutarea se împleteşte în acel ying şi yang râvnit. Aş putea să fiu atunci, o micuţă niponă ce-şi purifică sufletul şi-şi disciplinează mintea, între aranjamentele de ikebana şi ceremonia servirii ceaiului, dacă promiţi că vei fi samuraiul meu, loial, gata de luptă pentru un ideal! :)
Sayonara! :)

Irealia a iniţiat un joc nou, Gând de Cuvânt, iar doritorii de joacă pot să zburde printre cuvinte! :) Cuvântul propus săptămâna aceasta de Bogdan e cireşe! Jocul ţine de joi până miercuri! Veniţi şi voi! :)

12 comentarii:

Mihai Comănescu spunea...

Bună, gheișă!...Sensibilă, florală, aproape virginală(metaforic)...Dacă o luăm pe metafore vizuale, cred că extrem de ofertant a fost și ”House of Flying Daggers”.

adriana tirnoveanu spunea...

Cu adevarat ai scris cumva....cinematografic, pentru că eu vad tot, mă plimb printre ciresii tai şi mă gandesc ce rafinată minte ai de te-a dus in depărtări nipone. Scrii magic, ca un scriitor talentat şi cred că ar trebui să mă obisnuiesc cu ciudatenia asta de formular de comentarii şi să vin mai des. Te imbratisez!

Irealia spunea...

Să te ții de promisiune! :)

Hanami veșnic... de ne-am rezerva și câteva clipe, de multe ori când toate ne apasă, am fi mai altfel și mai frumoși. Dar uităm.

Mulțumesc pentru cireșele tale nipone. Delicioase! :)

LOLITA spunea...

@Mihai Comănescu,
bine ai venit! Dacă am reuşit să te transpun pe meleaguri nipone, înseamnă că scopul textului meu a fost atins! :)
Sunt de acord că şi "The House of Flying Daggers" a fost plin de imagini memorabile... ;)

LOLITA spunea...

@Adriana,
eşti o drăguţă, ca de obicei! Vizitele tale sunt mereu prilej de bucurie pentru mine, iar cuvintele tale sunt balsam pentru sufletul meu! Mulţumesc, suflet frumos! :)
Întorc îmbrăţişările!

P.S. Ce are formularul de comentarii? Pot remedia??

LOLITA spunea...

Dragă Irealia,
dacă ai şti câte promisiuni am de
ţinut... Dar, e clar că pe acestea nu le voi uita, pentru că pornesc exact de acolo, de la izvor! ;)
Nu e imposibil să ne oprim, din când în când şi să admirăm frumosul! Hanami veşnic, ştiu, sună bine, dar e ideal! :)

Mă bucur că ai simţit savoarea cireşelor nipone! Te pupific, ca să folosesc nişte cuvinte ce-ţi aparţin şi au sensuri aşa de perene! ;)

Pinky Rainbow spunea...

Titlul articolului parca zici ca l-am scris eu! Am impresia asta din cauza ca are cuvantul "roz" in el... :)) Am luat-o razna! Cred ca de la atatea cirese ce am citit la voi! Imi faceti pofta! Si unde mai pui ca florile de cires sunt atat de frumoase si delicate... Imi amintesc de momentele copilariei mele, cand ma dadeam in leagan in curte...si ciresii miroseau divin...

SimonaR. spunea...

Mi-ai împrăștiat petale de cireș pe tastatură și sunt atât de delicate încât mi-e teamă să le și ating.

(încercarea cu numărul 5 de a comenta... sper să fie cu noroc :D )

LOLITA spunea...

@Pinky,
rozul ne însoţeşte mereu, e acolo, pitit bine! Trebuie doar să-l găsim la momentul potrivit! :)Şi da, cireşele ne aruncă spre copilărie cu o nonşalanţă proverbială! :))) Şi ce frumos este! :)
Mulţumesc de vizită!

LOLITA spunea...

@SimonaR,
mă bucur că ai reuşit să comentezi, pentru că nu aş fi vrut să se piardă un mesaj atât de frumos! Întorc spre tine aceleaşi vibraţii pozitive! :)

P.S. Chiar nu ştiu ce are formularul de comentarii! Dacă se pricepe cineva să mă elucideze şi pe mine! Pleasee! :)

Viata dela Zero spunea...

Regret profund ca nu m-am nascut un samurai,n-ar fi fost fericire mai mare sa fiu loial cauzei unei așa poetice nipone. Dar la un ceai japonez ne-am putea vedea, totusi.

LOLITA spunea...

@ Viaţa dela Zero,
răspund provocării! Să fie un ceai atunci! :*

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...