duminică, 3 noiembrie 2013

Un secret cu parfum seducător

Un secret
de Ana Blandiana

De un timp nu-mi prea plăcea
Arpagic cum se purta.

Mieuna, se fandosea,
Şi când nu-l vedeam fura.

Ba, fiind mai mărişor,
Se făcuse vânător.

Printre mure şi urzici,
Vâna păsările mici;

Printre zmeuri şi ciulini,
Vâna puii din vecini;

Şi-ntr-o zi l-am prins de tot
Cu un fluture în bot.

Nici o îndoială nu-i,
Că-i urât din partea lui.

Dar eu, totuşi, m-am gândit
Că poate-i nelămurit.

Să-i spun pe-nţelesul său
Ce e bine şi ce-i rău.

Şi i-am zis: domnule Pis,
Aici eşti în Paradis.

Poţi să ai ce vrei, de toate,
Dar nu poţi să ai păcate.

Condiţia ca să rămâi
E să fii premiant întâi.

Şi-un secret de vrei să-ţi zic:
Bine-ar fi să rămâi mic,

Căci paradisul meu, să ştii,
E făcut pentru copii;

E un rai liliputan,
Nu-ncape-n el un motan.

Dar de mă restrâng un pic
Poate-ncăpea un pisic.


Secret caprui
de Alexandra Ciochia

Ai un zâmbet căprui
Şi un mers luminos
Corpul mult prea frumos
Chipul unei statui.

În cuvinte căprui
Te descrie pios
Un verset mlădios
Dintr-o poză hai-hui.

Pe trotuarul căprui
Te întinzi languros
Într-un gest abanos
Cu miros de gutui.

Eşti o lume căprui
Dintr-un cântec ploios
Obicei ruşinos
Cu ecou amărui.

Şi ce suflet căprui
Carapace de os
Ce cuvânt lunecos
Nu rosteşti nimănui?


Nu poţi să urci
de Ion Untaru

Nu poţi să urci fără să cazi
De nu te-nalţi, nu poţi să faci un pas
Secretul lumii stă într-un compas
şi semnul plus. Că pe urmă scazi

Minusul te duce la eşec
Chibiţii dau poveţe false
Şi fiecare carnaval se
Închide c-un salamalec

Aşa e viaţa autodidactă
Dacă nu cauţi, nu găseşti nimic
Orice lucru are un tipic
Ca o scadenţă riguros exactă.



Vanitas
de George Bacovia

Nu-ţi mai pot cânta
Romanţe,
Toate tac
În jurul meu,
Fals se duce
Cursul vieţii,
Negăsind
Un cântec nou...
Agent secret
Mi-a fost iubirea,
Dar nu ştiu când
S-a demascat...
Nu-ţi mai pot cânta
Romanţe,
Şi, desigur,
Le-am uitat.

Un secret divin!  Un parfum original ameţitor, cu flori albe, lamâie, frunze de ceai verde, iasomie, bujor, lemn blond şi patchouli ce se insinuează în secret în epidermă pentru a-ţi şopti poveşti. Tonurile delicate florale sunt îmbinate cu aromele dulci de zmeură, mure şi afine. Este un parfum feminin, seducător!
Secretul are un farmec aparte, pentru că reprezintă toate acele aspecte nedivulgate, toate acele trăiri nemărturisite sau doar acea cheie a succesului, tăinuită, confidenţială într-o relaţie sau situaţie. Oamenii secretoşi au fost mereu priviţi cu suspiciune, au ţesut intrigi sau poveşti pe marginea condiţiei lor intime, umane. Nu întotdeuana secretul este ceva rău, e doar acel aspect învăluit în mister, acea enigmă care asigură discreţia, acel ton jovial, pus pe şotii al celor care ştiu ce vor şi, cel mai important care apreciază lucrurile cu adevărat importante. Parola pentru tot ce este ascuns, necunoscut, tăcerea uneori conspirativă sau doar fără martori e mascată privirii şi înţelegerii într-o iubire mai presus de cuvinte, doar prin trăiri pline de autentic şi empatie. E greu de realizat ceva şi de trăit fără acea iubire necondiţionată care să nu-ţi impună nimic, ci doar să te facă să-ţi deschizi aripile şi să zbori, să nu-ţi reproşeze vreun secret sau să-ţi smulgă confidenţe, gânduri, sentimente, stări sufleteşti, goale de sensuri şi apoi împărtăşite lumii fără profunzime şi doar avidă după grotesc. 



Tema cu parfum de secret este propusă de Alexandra, în cadrul Clubului Condeielor Parfumate coordonat de talentata şi neobosita Mirela Pete!
Vă salut cu drag! Să vă fie bine şi să simţiţi frumos! :)


3 comentarii:

Mirela spunea...

Lolita, ești minunată că ți-ai făcut timp să scrii, știind că participi la super blog și timpul ți-e foarte drămuit. M-am bucurat să citesc o selecție din celebre pagini de literatură, dar și să ascult melodia. Și parfumul este foarte bun, am găsit unul mic în San Marino și mi-a plăcut atât de mult că l-am adus cu mine, hahaha! E chiar foarte fin! Ce frumos se încheie seara, cu poezie, muzică și parfum bun. Să ai o săptămână bună și cu spor! :)

Diana spunea...

Imi place poezia Anei Blandiana! :) Si, bineinteles, cea a lui Bacovia!
Secretul iubiri este sa iubim pur si simplu, sa nu dorim reciprocitatea cu orice pret - cand se intampla sa fie reciproca iubirea e perfect. Cand nu... Iubirea tot iubire e si aripi de inger ii da muritorului! Asa cred, asa simt...
Saptamana minunata sa iti fie!

Elly W. spunea...

Eu cu poezia mai putin... dar cea a Anei Blandiana chiar mi-a placut. M-am gandit la motanelul meu si atunci totul a capatat sens :)
Notiunile de iubire si secret se alatura perfect. A sti sa iubim e un mare secret :)
Sa ai o noapte buna!

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...