sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Ştirea zilei

La etajul patru al clădirii impunătoare era sediul şi acolo se adunau zilnic oameni din toate categoriile sociale, fiecare după tiparul propriu: unii mai înalţi, alţii mai scunzi, mai din topor sau mai scuturaţi şi tot în acea locaţie, mai erau şi nişte apartamente particulare. Larma de pe holuri te ducea vag cu gândul la frământarea de la revoluţie, la zumzetul şi încordarea de atunci. Trecuseră ceva ani, se schimbase de multe ori conducerea, iar citatele cu aer corporatist, cu tentă vădită de comercializare a orice, stăteau sfidătoare în faţa mulţimii de gură-cască. Sperau că vor fi cei aleşi la una din emisiunile cu tentă bolnăvicioasă spre macabru sau dramatic. Scandal TV era printre liderii de audienţă pe acea nişă şi reporterii alergau la propriu după ştiri mocirloase şi de-a dreptul fade, ce speculau slăbiciunea umană, grotescul. Între timp se pronosticau şansele de reuşită a unei întrevederi cu un boss, un mahăr sau măcar vreo persoană importantă care să deschidă o uşă, ceva...
- Eu cred că şi astăzi stăm degeaba pe aici! Vedetele sunt din ce în ce mai puţine, iar fără ele, nu se face emisiunea. Unii moderatori mai aleg şi după moacă! spuse înţepat un bătrânel.
- Atunci să ne luăm o mină inteligentă! Să arătăm că avem ceva la mansardă! completă cu obidă un tânăr pletos.
- Ha! Ha! Ha! Chiar credeţi că veţi fi aleşi după osatură? Cazul este important! Orice mână întinsă trebuie să spună o poveste, ştiaţi? Filantropica m-a învăţat că şi cerşitul e o artă... îşi exprimă opinia un tatuat cu privirea în ceaţă.
- Domnule dragă, te cred pe cuvânt, dar eu sunt într-o situaţie disperată! Am rămas fără apartament! Sunt pe drumuri! mormăi un bărbat între două vârste.
- Aiurezi, nene? Cine crezi că are timp de povestea vieţii tale? Şi, în plus, eşti sigur că nu te-a săpat vreun nepot sau fiu de-al matale? Sau vreo rudă binevoitoare care vă vizita mai des? spuse hâtru, un binevoitor.
- Nu deschidem noi uşa la oricine! Mai vin nepoţii în vizită, dar ei sunt aşa drăgălaşi...Şi sunt gata mereu să ne ajute!
- Drăgălaşi până cresc, că apoi caută să te linşeze! Bani le-aţi dat pe mână?
- Mărunţişuri! Însă, când am avut nevoie de un transplant de rinichi, au sărit primii. Asta spune multe!
- Spune pe naiba!... În cazul meu e vorba de o întreagă conspiraţie, de o caracatiţă cu tentacule lungi şi mafiote care circulă în voie printre sărmanii de noi...
Deja se înfierbântaseră spiritele, se lansaseră ipoteze şi erau în curs anchete, care vor uşura mult munca reporterilor de teren, ce vor înghiţi pastila! Cea mai mare dezamăgire ar fi fost să rămână pe dinafară, mofluzi şi înşelaţi în aşteptări. Dar, până atunci, visau la clipa de graţie, când vor fi cei chemaţi în studio şi vorbeau vrute şi nevrute, pentru încălzire.
- Cazul meu e şi mai interesant! Mascaţii au abuzat şi ne-au spart uşa aruncându-ne pe toţi pe scări, cu lucruri cu tot. Aveau o hârtie ce semăna cu un mandat de percheziţie, dar, am constatat că era o copie după actul de proprietate! De unde îl aveau, era o mare enigmă! Triunghiul Bermudelor s-a extins, când nu mai găseam originalul!
Pe hol se perindau mulţi angajaţi, fiecare cu treaba lui, iar avalanşa de oameni se revărsa peste ei, ca un tsunami, bombardându-i cu întrebări:
- Când vine patronul? Mai aşteptăm mult? 
- Ne este foame şi sete! E inuman să stai atât în picioare!
- Parcă suntem vite! Huă! huă!
- Liniştiţi-vă! În cinci minute va veni directorul de programe şi va face o selecţie, iar restul vor putea pleca! răspunse puţin fâstâcit un tânăr reporter. Haita de şacali îl înconjură în trei mişcări şi începu cu tirul:
- Frumosule, nu cunoşti şi tu pe cineva mare, pe aici să ne ajute? se ploconi o femeie ce ţinea doi puradei în braţe.
- Domnul, domnul, hai ajută-ne şi pe noi că băiatul nostru are leucemie şi trebuie să facă operaţie în Spania!
- Puradelul meu e mai grav, mânca-ţi-aş, are nevoie de o valvă la inimă, doar una singură, fir-ar să fie, că altfel, moare! Poate no mai apuca să se însoare, dar măcar să copilărească şi el... Vă rog! Aveţi milă!
- Chiar mi-e milă de toate cazurile acestea, dar nu vă pot ajuta cu nimic! spuse tânărul croindu-şi drum printre corpurile bine tasate.
Ca la un semnal, toate corpurile au început să se îndese pe la ferestre şi uşi, încurajaţi de rudele ce supravegheau din faţa clădirii şi le-au dat telefon. Veneau vedetele şi din nou se crease rumoare şi se înălţau rugi în cele patru puncte cardinale. Era o altă şansă ce se arăta la orizont! Oare vor fi ei, cei aleşi? Cine va câştiga dreptul să fie alături de vedeta zilei şi să povestească?
Era clar că situaţia scăpase de sub control, iar oameni pestriţi se îmbrânceau de zor, mai abitir ca la tradiţionalele cozi comuniste. Bossul apăru într-un costum impecabil croit, înconjurat de subalterni grijulii, care încercau să-i uşureze trecerea. Misiune imposibilă! Hoarda de tătari se năpusti animalic spre ţinta vizată, iar bunele maniere au fost uitate cu desăvârşire! Toţi gesticulau şi vociferau în acealaşi timp, încercând să se facă remarcaţi. Atunci a fost momentul crucial în care s-a declanşat isteria! Uni cădeau pe jos şi se călcau în picioare, alţii ţipau şi se rugau la Cel de Sus. Parcă era apocalipsa! 
Vedetele sclifosite şi zulufate păşeau delicat pe tocuri înalte, iar decolteurile şi rochiţele extrem de scurte făceau înaintarea şi mai anevoioasă. Un liftier isteţ plăsmui o diversiune ce reuşi să atragă un val semnificativ de oameni la uşa liftului, iar vedetele s-au fofilat rapid pe lângă mulţimea flămândă după senzaţii tari, ajungând la liftul pentru locatarii blocului. Erau salvaţi, dar liftierul trebui să improvizeze din nou pentru a scăpa teafăr din strânsoare. Ţipete şi îmbrâncituri sofisticate acopereau fondul sonor al holului.
- Gura! Linişte! Aţi înnebunit de tot? Vă dau afară pe toţi! Ce e asta? se auziră replicile tăioase şi sonore ale şefului mare.
- Vă credeţi la balamuc? Puţină decenţă! strigă nervos bossul.
O linişte nefirească luă locul vacarmului iniţial. Ochi speriaţi şi figuri consternate priveau costumul central ce trasa directive. Deveniseră atenţi!
- Ştiu că unii din voi au probleme, dar nu le vom rezolva aşa! Încercăm să vă înţelegem pe fiecare şi să găsim soluţii! Fiţi cu băgare de seamă! Suntem fiinţe civilizate! Şi noi, aici, avem nişte standarde! Respectăm nişte reguli, ca oriunde! Durerea voastră e şi a noastră, dar trebuie să fim mai îngăduitori!
- Daţi-mi şi mie o valvă pentru copchilaşul meu! se repezi peste el femeia ce urmărise din greşeală liftierul, confundându-l cu cineva important, mai, mai, să-l dărâme. Îi luă mâna şi o sărută cu foc, până ce bossul o smuci.
- Stai locului, femeie! Eu nu am aşa ceva la mine! Nu mă ocup cu aşa ceva! Am oameni care se ocupă de cazuri!
- Fac orice pentru copilaşul meu, barosane! Mânca-şi-aş ochişorii tăi de prinţ!
- Femeie, ce ai? Ai luat-o razna? se răsti la ea şi soţul şi o trase de mânecă.
- Domnul Vasilescu se va ocupa de cazul fiecăruia! E un om competent şi cu dragoste de copii! În două-trei săptămâni va fi tătic! E cel mai bun! spuse şeful cel mare arătând spre tânărul din dreapta lui.
Valuri, valuri de oameni îl asaltaseră din toate părţile pe eligibilul realizator de televiziune, chipeş şi cu sânge rece în situaţii limită. Nu era şi acesta cazul... O zbughi din două mişcări şi o întorsătură de călcâi, încât invadatorii nu au reuşit decât să vadă o umbră ce se prelingea pe lângă pereţii holului. În fuga oarecum vinovată reuşi să-i apostrofeze pe cei prezenţi că toate cauzele vor fi soluţionate, dacă vor fi aşternute pe hârtie.
- Revin într-un sfert de oră pentru a lua reclamaţiile şi a consulta cazurile cele mai stringente! mai strigă din celălalt capăt al holului, realizatorul "norocos".
Intră abia respirând în redacţie şi se aşeză pe scaunul din faţa propriului birou. Teancuri imense de hârtii tronau nestingherite la vedere, iar colegii lui începuseră deja să-i arunce ocheade pizmuitoare.
- Ce, Vasilescule, e ziua ta norocoasă? Ai călcat în ceva?
- Nu am timp de şicane! Am de lucru! aruncă în grabă replica şi se împinse în uşa batantă ce ducea spre dozatorul de cafea. Lângă dozator o femeie extrem de elegantă şi frumoasă îşi servea cafeaua afectată. Parcă plângea.
- S-a întâmplat ceva? întrebă Vasilescu, iar ochii galeşi ai mimozei se îndreptară spre el. Parcă îi recunoscu chipul dintr-o revistă.
- Nimic! Nimic! răspunse ea, dar hohote de plâns se stârniră ca la un semn divin.
- Vă pot ajuta cu ceva? insistă nenorocitul.
- Vai, dacă aţi şti cât vă stimez şi vă apreciez munca! Sunteţi jurnalistul meu preferat! perora cu o voce piţigăiată stimabila actriţă de ocazie.
- Ce căutaţi aici? se avântă în necunoscut, Vasilescu...
- Am exact ştirea care vă trebuie! O ştire bombă! Informaţii incendiare despre Creţulescu, un mafiot notoriu! Două milioane şi vă dau sticul!...
- Staţi puţin, doamnă! Nici măcar nu vă cunosc! Cine îmi garantează că informaţiile sunt autentice?
- Jur pe onoarea mea de femeie curată! Sunt sinceră până la străveziu! Mă numesc Săvulescu Dorina şi sunt studentă în ultimul an la Drept. Trebuie să mă credeţi! Am venit aici pentru dumneavoastră! Puteam să merg la alte televiziuni, dar aici ştiu că oricine îşi găseşte dreptatea. Poate oferta în alte părţi era şi mai tentantă...
- Şi de ce nu v-aţi dus acolo? întrebă sarcastic Vasilescu. Chiar că e ziua mea norocoasă! şuieră printre dinţi şi îşi luă cafeaua comandată. Haideţi la mine în birou şi mai vedem! îi spuse afectatei...
- Nu pot să-mi desconspir identitatea! Ori mă credeţi, ori nu!
- Doamnă dragă, am şi eu familie, o chirie mare pentru o amărâtă de garsonieră, nu am două milioane! Vă pot da doar un milion!
- Două milioane şi batem palma!
- Nu pot! Sunt prea amărât, nu înţelegeţi? Dacă e o păcăleală?
- Garantez că va fi ştirea zilei!
Vasilescu se opri la doi paşi de femeie, o măsură din cap până în picioare şi uşor ezitant, adăugă:
- Vreau o adresă şi un număr de telefon unde vă pot găsi oricând, pentru confruntare! Uitaţi şi milionul! spuse scurt şi-i întinse bancnota.
Săvuleasca întinse degetele subţiri şi sustrase cu dexteritate banul, depunând acolo sticul compromiţător.
- Să ştiţi că nu veţi scăpa cu una cu două, dacă mă păcăliţi! spuse ameninţător Vasilescu, dar când se întoarse, holul era gol.

Proba 14, blogging cu umor este sponsorizată de firma Reeija, în cadrul SuperBlog 2013!
Reeija.ro este magazinul online de poşete din piele veritabilă unde doamnele şi domnişoarele se simt răsfăţate. Ei cred în femeia independentă, regina propriei vieţi şi ştiu că misterele feminine vor fi mereu aproape de inima ei.

Sper să vă placă! :)
Să vă fie bine şi să simţiţi frumos! :)


Un comentariu:

Diana spunea...

Imi place povestea! Mai ca mi-ar veni a plange gandindu-ma la oamenii cu probleme reale dar zambesc imaginandu-mi inghesuiala prefacutilor. Si stirea bomba chiar e bomba: nu e! :) Dar gentile sunt pe bune!
Minunat sfarsitul de saptamana sa iti fie!

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...