sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Dream Car Art Contest

Henri Matisse spunea cu simplitate: “Desenul înseamnă punerea unei linii în jurul unei idei”.
Salvador Dali întregea conceptul: “Desenul reprezintă sinceritatea în arta. Nu e posibil să trişezi. Ori eşti bun, ori nu eşti bun”.
August Renoir exprima, pe undeva, chintesenţa: “Acest desen mi-a luat mai puţin de cinci minute, dar mi-au trebuit şaizeci de ani ca să ajung să-l fac”.
Iar Pablo Picasso sintetiza: „Mi-au trebuit patru ani să învăț să desenez ca Rafael și o viață întreagă ca să învăț să desenez ca un copil”.
Copiii îşi vor manifesta permanent mirarea şi surpriza, încercând să surprindă ineditul lumii, fără a se lăsa influenţati. De fapt, acesta este şi prototipul creativităţii.
Mă simt norocoasă pentru că zilnic îmi desfăşor activitatea printre copii. Învăţ mereu câte ceva nou de la ei şi sper că şi ei învaţă ceva de la mine. E un fel de lege a compesaţiei, un exerciţiu de solidaritate şi un privilegiu, să ne ajutăm unii pe alţii, să fim parteneri cu drepturi egale. Doar mergând pe holuri şi întâlnindu-ne privirile, zâmbim complice şi uneori, unii din ei mă îmbrăţişează. Cei mici mai ales, pentru că cei mari sunt mai reţinuţi în a-şi exprima sentimentele, sunt mai introvertiţi. În plus, cei mari, pentru a compensa acest aspect, vin pentru a-mi cere sfaturi, pentru a sta de vorbă despre diverse subiecte de interes comun. Faptul că am avut o funcţie, cea de consilier educativ, ce viza mai ales creativitatea copiilor şi am fost pe rând profesor, antrenor de fitness, entertainer, prieten, partener m-a ajutat să cunosc sufletul candid al copiilor. Unii din ei şi-au descoperit talentul pe parcursul activităţilor extracurriculare pe care le-am desfăşurat împreună. Cred că aceasta a fost cea mai mare realizare a mea de atunci, faptul că am încurajat unii copii spre domeniul spre care aveau chemare. Sunt mulţi copii talentaţi, dar din diverse motive aceştia nu sunt descoperiţi, sau, din cauza firii sensibile, boeme, se închid şi refuză să-şi dezvăluie adevărata esenţă. E imperios să fie recunoscut acel dinamism clocotitor, acea impetuozitate şi expresivitate specifică vârstei şcolare, acel freamăt permanent sau acea efervescenţă lăuntrică ce conferă copiilor note specifice de creativitate, în funcţie de personalitatea fiecăruia şi disponibilitatea de a se manifesta exterior şi spontan. Creativitatea trebuie stimulată de la vârsta preşcolară, când există în faza ei nealterată, inocentă şi ingenuă. Spontaneitatea, originalitatea, gândirea analogică, laterală, divergentă, descoperirea, metoda euristică de investigare a realităţii, constituie tot atâtea strategii de stimulare a potenţialului creativ. Elanul creator, trebuie încurajat, sprijinit, ajutat. De ce este nevoie de creativitate? Pentru că, acum, mai mult ca niciodată, e nevoie de originalitate, valoare, relevanţă, armonie. Modelarea lumii în ceva mai bun, mai frumos, începe de la vârste fragede şi poate duce prin exerciţiu susţinut la desăvârşire, realizare, la noutate şi frumos de durată, la opere de artă. Libertatea interioară a copilului îi oferă acea îndrăzneală de a se avânta în necunoscut. Dacă nu va simţi acel sentiment de siguranţă prezent în jurul lui, în familie, la şcoală, în lumea sa înconjurătoare, se va închide în sine ca un boboc de floare la frig. Stabilitatea şi iubirea sunt motoarele care vor face să funcţioneze comunicarea, curiozitatea, setea de cunoaştere. E important să dezvoltăm stima de sine şi să stimulăm pasiunile frumoase, cum ar fi desenul. Tocmai datorită faptului că zilnic sunt printre copii, iar unii dintre ei mă consideră apropiată, mă gândesc că aş putea fi, cu succes, un bun ambasador al competiţiei Dream Car Art Contest.
În cadrul activităţilor frumoase desfăşurate împreună cu elevii, am colaborat şi cu colegi de-ai mei, profesori de educaţie muzicală sau educaţie plastică şi am descoperit nişte copii foarte talentaţi. Natura lor ludică îi ajută să fie extrem de inventivi şi să creeze adevărate opere de artă. Pentru a promova în rândul copiilor acest eveniment organizat pentru al treilea an de Toyota România, aş iniţia o întâlnire în sala de festivităţi a şcolii şi aş invita şi reprezentaţi media locali, presa şi radio-ul, pentru a mediatiza această competiţie artistică. Apoi, le-aş explica invitaţilor la eveniment, părinţi, copii, profesori, bunici despre importanţa creativităţii şi participarea la Dream Car Art Contest, o iniţiativă de responsabilizare socială a celor de la Toyota, care an de an organizează această competiţie artistică pentru copiii talentaţi din toată lumea, pornind de la principiul Give something back to society. Aş prezenta câteva din lucrările premiate anii anteriori, o prezentare în Power Point cu desenele talentatului băiat din Moldova, Daniel Modrînga, de exemplu, întreaga gamă de modele Toyota şi nu aş uita să menţionez amploarea acestui eveniment şi faptul că România a avut mulţi premianţi. Câteva desene ale lui Daniel Modrînga, de 16 ani:



În iunie 2013, de exemplu, în Japonia, patru lucrări au ajuns în marea finală, purtând semnătura Ştefaniei Sandu (12 ani), Sorinei Teodora Călinescu (14 ani), Iasminei Maria Receanu (14 ani) şi a lui Ciprian Gheorghinoiu (14 ani). Şi în anii anteriori s-au obţinut medalii care au făcut cinste ţării noastre.

În fiecare an participă copii cu vârste de până la 15 ani, din 70 de state din toată lumea, cu şanse egale, pentru că, evaluarea se realizează în condiţii de confidenţialitate, fără a se şti ţara de provenienţă a lucrării. Astfel, se cumulează peste 60 000 de lucrări, originale, despre maşina visurilor. Copiii pasionaţi de desen au oportunitatea să călătorească în Japonia dacă vor câştiga, alături de premianţi din alte ţări sau să obţină alte premii la fel de tentante. 
Imaginaţia, talentul şi provocarea de a desena maşina viitorului pot stimula şi antrena suficient orice copil dornic de a participa, iar condiţiile de înscriere sunt foarte simple: trebuie completat un formular disponibil spre descărcare în partea dreaptă a paginii celor de la Toyota. Tot acolo se găsesc şi condiţiile, categoriile de vârstă şi perioada de înscriere, din 15 noiembrie 2013 până în 15 martie 2014, iar lucrările trebuie să fie ale unor adolescenţi şi copii de până la 15 ani, cu domiciliul în România.
Misiunea mea de ambasador al competiţiei Dream Car Art Contest s-ar putea încheia cu nişte citate şi o dedicaţie muzicală pentru toţi participanţii.
"Pentru copil aproape orice activitate este joc. Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire, în consecinţă poate să acţioneze" spune Edouard Claparede, iar Iuliu Raţiu în opera „ Însemnari de scriitor” arată că: "În faţa lor vor apare culmile necunoaşterii, vor trebui să înfrunte deşertul neştiinţei şi nisipurile înşelătoare ale comodităţii, se vor lovi de arşiţa îndoielilor şi vântul năprasnic al confruntărilor, dar
până la urmă, la tradiţionala rubrică din catalogul vieţii, va fi înscrisă nota de OM - participant devotat la uluitoarea expediţie pe care o va face de la EU – la NOI - spre deplina afirmare a ţelurilor noastre, a unei societăţi pentru care învăţătura, munca, cizelarea şi desăvârşirea personalităţii reprezintă suprema satisfacţie." 

Articolul 24 scris în cadrul competiţiei SuperBlog 2013! Să vă fie bine şi să simţiţi frumos! :)
Sponsorul probei: Toyota Romania

Niciun comentariu:

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...