joi, 14 noiembrie 2013

Concurs LuxuryGifts.ro

Se apropie cu paşi repezi cea mai magică perioadă din an, cea a sărbătorilor de iarnă. Au zburat trepidant lunile de primăvară, de vară şi mai e puţin din luna noiembrie, care aparţine toamnei generoase. Curând vom fi nevoiţi să aducem zâmbete pe feţele persoanelor dragi din viaţa noastră prin intermediul unor cadouri inspirate, care să transmită exact sentimentele noastre. Misiunea nu este aşa de uşoară, dar cu ajutorul potrivit, există sanşe să impresionăm plăcut. E bine să ne gândim din timp ce alternative avem, pentru a nu fi presaţi şi a alege un cadou care să nu transmită nimic. Fiecare cadou semnifică ceva, are un mesaj delicat, ascuns în spatele cutiei sau sub staniolul strălucitor. Sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej de reuniune în familie, de reîntâlnire cu prietenii, de a rememora şi de a clădi amintiri memorabile, care să ţină o viaţă. Pentru a surprinde plăcut şi a bucura sufletele oamenilor dragi de lângă noi, LuxuryGifts.ro aduce nişte oferte tentante, deosebite, la preţuri pentru toate buzunarele, accesibile. Renumele pe care în timp şi l-a creat se bazează pe cunoaşterea sentimentelor cele mai profunde, pe intuiţie şi rafinament. De aceea, îmi revine plăcuta ocazie să organizez un concurs sprijinit de LuxuryGifts.ro. Ideea de bază a acestui concurs vizează înţelegerea mesajului din spatele videoclipului pe care vă invit să-l urmăriţi pe youtube. Acolo veţi găsi steluţe fermecate, brăduţi cu cristale Swarovski, clopoţei magici, rame argintate, reni luminoşi, îngeraşi muzicieni (plasaţi pe cutii muzicale de o fineţe remarcabilă).
Participanţii vor fi nevoiţi să răspundă la trei întrebări, iar răspunsurile cele mai creative vor primi cadou un voucher de 50 % reducere pentru orice comandă din gama bijuterii fantezie cu cristale Swarovski şi butoni, din magazinul LuxuryGifts.ro
O ocazie minunată pentru a cumpăra cadouri spectaculoase la jumătate de preţ!
Pentru o bună înţelegere a cerinţelor concursului, le voi repeta:

Cerinţe - De răspuns la trei întrebări, cât mai creativ! 
Mai jos sunt întrebările! :)

1. Ce semnificaţie au sărbătorile de iarnă pentru voi?
2. Care este cadoul perfect în concepţia proprie?
3. Dacă ar fi posibil şi te-ai putea transforma într-un obiect deosebit de la LuxuryGifts, care ar fi acela?

Premiu

Un voucher de 50 % reducere pentru orice comandă din gama bijuterii fantezie cu cristale Swarovski şi butoni, disponibile în peste 100 de modele şi cu preţuri accesibile, din magazinul LuxuryGifts.ro.

Rugăminte!

1. Vizualizaţi cu atenţie videoclipul accesând link-ul de mai sus de pe expresia cu acelaşi titlu: videoclipului!
2. Vă rog să daţi like paginii de facebook LuxuryGifts.ro!

Mai jos voi răspunde la cele trei întrebări, în spirit de solidaritate cu participanţii la concurs! :)

1. Sărbătorile de iarnă pentru mine sunt perioada cea mai magică de peste an, clinchetul clopoţeilor, mirosul de brad şi aromele de cozonac contribuind din plin la acest lucru, iar faptul că avem reuniuni de familie e cireaşa de pe tort.
2. Cadoul perfect în concepţie proprie e dragostea familiei, o vorbă bună, o îmbrăţişare, un sărut sincer, o privire plină de promisiuni, o inimă deschisă.
3. Dacă m-aş transforma într-un obiect deosebit de la LuxuryGifts ar fi lebăda aceea graţioasă de pe cutiuţa muzicală. Mereu am îndrăgit lebedele pentru puritatea şi frumuseţea lor, pentru forţa şi delicateţea lor. Unii văd în ea chiar simbolul luminii şi vieţii însăşi.

Durata concursului

14 noiembrie 2013 - 21 noiembrie 2013

Pe 22 noiembrie seara, până în ora 23.59, voi anunţa fericitul câştigător sau norocoasa câştigătoare! Succes! :)

Vă doresc inspiraţie maximă pentru răspunsuri cât mai originale! Nu uitaţi de premiu! Concursul este cât se poate de real, cu un premiu real!
Participanţii sunt rugaţi să comenteze la articolul acesta, pe blog şi să lase o adresă de mail validă unde va fi ulterior contactat în vederea ridicării premiului! Mai jos aveţi nişte idei orientative de cadouri! :)


Astrele să comploteze pentru nişte vibraţii cât se poate de pozitive! Mult succes! :)

Articol scris pentru SuperBlog 2013, proba 21! Să vă fie bine şi să simţiţi frumos! :)


Update! Câştigătoarea concursului organizat de mine, este Antonia Bălan,  http://lamargineacasniciei.wordpress.com cu ultimul comentariu! Felicitări! Voi lua legătura cu ea pentru a-i oferi voucherul cadou! :)
Mulţumesc tuturor participanţilor şi vă doresc să faceţi cadouri inspirate cu orice ocazie! :)

17 comentarii:

Daniel Ionescu spunea...

1. Familia
2. Iubire
3. Un diamant negru...pentru ca rar...si e de nepretuit:)

bogdan in blugi:)

Dana Lalici spunea...

1 Sarbatorile de iarna inseamana, mai ales acum, odihma. Fizica, dar si sufleteasca. Inseaman un pic de magie langa un om pe care am norocul sa il stiu alaturi.
2. Cadoul perfect ar fi o minivacanta- macar doua zile petrecute dincolo de oras. Au trecut cativa ani de cand nu am mai avut una...
3. La a treia intrebare nu pot fi originala, caci tot lebada m-a atras si pe mine, dar acee care are aripile desfacute, gata de zbor.
Te imbratisez cu drag!

Spunsieu spunea...

1, Inseamna reinnoire
2. o bijuterie
3. o figurina de ceramica portelanata cu o pisicuta

Diana spunea...

Articolul e bun! :)
Sper sa nu fie cu suparare, dar nu particip la concurs. Nu pentru ca nu mi-ar placea sa castig dar... cred ca nu am timp suficient si e posibil sa nu pun suflet in toate cele ce trebuie scrise, facute...
Am vizionat videoclipul, am vazut si unele bijuterii - si-mi plac! Si decoratiunile de Craciun sunt frumoase!
Succes tie si scucces particiantilor la concurs!

blogdeiarna spunea...

1. Familie.
2. Un lucru de care te-ai putea lipsi, dar ți-l dorești și nu te înduri să-l cumperi.
3. O ramă foto.

literestacojii spunea...

1. Mancare buna :)) Sunt o gurmanda. Caldura, familie, sentiment, timp liber, dragoste neingradita :)
2. Cadoul perfect pentru mine ar fi ceva personalizat, ceva care sa imi aduca aminte de acea persoana toata viata. Un cadou-amintire mai de graba :)
3. O cutiuta muzicala as fi, sa pot bucura, alina, mangaia si vraji :)

Vienela spunea...

Sarbatorile de iarna reprezinta cea mai frumoasa perioada din an, cand toti parca suntem mai relaxati, mai veseli, mai darnici.
Cel mai tare ma bucura cartile primite, iar de daruit, daruiesc in functie de persoana.
Exista pe site niste casete pentru bijuterii... Ei bine, ele mi-au placut mult.
Lolita, nu ma lua in calcul la concurs. Am participat deja pe cateva bloguri, asa ca vreau sa le dam si altora sansa de a se bucura de cadouri. Pentru mine, cadou ar fi o nota buna. :)

LOLITA spunea...

@ Bogdan în blugi,
un răspuns inspirat şi preţios! :)

LOLITA spunea...

@ Dana Lalici,
îţi doresc multă odihnă de sărbători! Cele câteva zile de relaxare au venit sub forma unui vocher! Felicitări! Iar în ce priveşte ledăda, tot cea cu aripile deschise mi-a plăcut nespus! :)

LOLITA spunea...

@ Spunsieu,
sărbătorile înseamnă reînnoire într-adevăr!
Şi eu mă visez uneori o bijuterie! :)
Iar în ce priveşte figurina de ceramică, dacă e pisicuţă, mi-ar plăcea mult... :)

LOLITA spunea...

@Diana,
mulţumesc pentru vizită şi cuivntele frumoase! Participarea nu implica decât să răspunzi la cele trei întrebări! Atât! Mă bucur că-ţi plac ofertele celor de la Luxury! :)
Te mai aştept pe aici! Îmbrăţisări! :)

LOLITA spunea...

@blogdeiarnă,
sărbătorile de iarnă sunt echivalentul familiei fără doar şi poate! :)Răspunsul al doilea mi-a plăcut foarte mult! Rama foto incastrează amintirile unui eveniment unic în viaţă, îl înfrumuseţează! :)
Mulţumesc pentru răspuns!

LOLITA spunea...

@Literestacojii,
sărbătorile sunt toate acele lucruri minunate pe care le-ai enumerat! :)
Îţi doresc să găseşti acel cadou personalizat care să te bucure!
Şi mie îmi plac foarte mult cutiuţele muzicale de la Luxury! :)

LOLITA spunea...

@Vienela,
De-abia aştept armonia aceea specifică sărbătorilor de iarnă! Cărţile sunt mereu de apreciat, dar cei care ni le dăruiesc ar trebui să ne cunoască bine pentru a ne oferi ceva care să ne placă, e oarecum ca în cazul parfumurilor, zic eu. Casete de bijuterii? Sună foarte bine, mai ales că mereu sunt insuficiente! :)
Mulţumesc pentru vizită! Şi eu vreau un cadou de genul acela! ;)

lamargineacasniciei spunea...

1. Ce semnificaţie au sărbătorile de iarnă pentru voi? Putina odihna, ceva intalniri in familie, munca de creatie.
2. Care este cadoul perfect în concepţia proprie? Iubirea.
3. Dacă ar fi posibil şi te-ai putea transforma într-un obiect deosebit de la LuxuryGifts, care ar fi acela? Inel din argint cu zirconiu tip verigheta :)

LOLITA spunea...

@Lamargineacăsniciei,
mulţumesc pentru participare!
Îmi plac mult răspunsurile tale! :)

lamargineacasniciei spunea...

Multumesc mult! O surpriza frumoasa pe ziua de astazi! Te imbratisez si iti doresc zile frumoase! Altesse

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...