duminică, 6 octombrie 2013

Opţiunea pentru o dietă sănătoasă

Triluri vesele de păsări, razele filtrate de lumină ale unui răsărit pastelat, prin ferestrele întredeschise şi un pahar de fresh de fructe şi legume mă însoţeau în acea dimineaţă de vară, în interiorul vilei din inima munţilor, unde benevol ne izolaserăm de restul lumii. Servisem cafeaua de bună dimineaţa, iar gustul plin al fresh-ului îmi deschidea apetitul pentru drumeţii şi mă îndemna să fac planuri măreţe. Se prefigura o zi fabuloasă, iar răcoarea dimineţii mi-a împresurat capul cu un evantai al memoriei plin de duioşie ce a reuşit să-mi trezească toate simţurile. Gânduri alambicate zburau nestingherite şi erau amestecate într-un malaxor al timpului neiertător. Deodată, ceva ce semăna cu o revelaţie, mi-a confirmat pentru a nu ştiu câta oară, zădărnicia atâtor lucruri pe care noi le credem importante. Brusc, acest monstru pasiv, realitatea, nu mai era mort, uşor de manevrat, nici plin de mârşăvie, ci era umil până la ferocitate şi nu mai era orientat spre plăcere. Nimic nu mai era ca înainte! Valuri de ipoteze mă inundau din toate părţile şi frânturi de discuţii reveneau cu încăpăţânare în mintea-mi prea obosită de încercări.
- Trebuie să o luaţi mai uşor! Să cereţi iertare tuturor experienţelor trecute şi să mergeţi înainte! spunea d-na doctor foarte serioasă.Înţelesesem într-un târziu, -deşi ştiam-, după discuţii lungi şi explicite că sănătatea este cea mai de preţ avuţie pe care un om o poate avea în timpul vieţii, iar o dietă şi un stil de viaţă sănătoase, nu pot decât să ne ajute. Prea multe probleme ne ameninţaseră, iar stresul, acest duşman modern, nu făcea decât să agraveze situaţia. Gestionarea deficitară a stresului şi a problemeler cotidiene ne afectează, fie că vrem sau nu să recunoaştem, iar strategiile de îndepărtare a lor vizează în primul rând o dietă şi un stil de viaţă sănătoase. Plecăm mereu în grabă, nu întotdeauna mâncăm şi revenim acasă după amiaza epuizaţi şi deschidem frigiderul... Lipsa de timp invocată nu poate înlocui mesele de peste zi sau vitaminele, mineralele, fibrele necesare...

- Ar trebui să vă stabiliţi priorităţile şi să vă gândiţi la viitor! continua cu o efuziune deplasată d-na doctor, iar eu o priveam siderată, parcă altcineva era personajul cu care discuta. Se pare că unora le plac stările de criză şi adoră să-i facă pe oameni să-şi iasă din fire, să-i exaspereze, să le răsucească nervii până pleznesc de încordare, să-i dezamăgească. Unii doctori uită că stau de vorbă cu oameni, uită misiunea nobilă pentru care s-au pregătit, după ani şi ani de studiu intens şi vorbesc mecanic şi fără sentimente, detaşaţi complet. Nu mai suportam! Eram la limită! Cred că atunci am luat hotărârea să nu mai mergem pe la doctori şi să plecăm în lume. Exact aşa!  Şi am pus hotărârea în aplicare! Venise momentul să ne detaşăm şi noi!
Era un respiro dorit de mult timp, un moment aşteptat şi recunosc că adoram evadarea aceea, chiar dacă pentru câteva zile, din lumea dezlănţuită. Priveam amuzată cearceafurile răscolite şi chipul revărsat printre ele, iar parfumul de mosc şi pachouli combinate cu aerul tare de munte, mă purtau într-un amalgam de curiozitate şi dragoste spre îmbrăţişările şi sărutările iubite, primite cu generozitate cu o noapte înainte. M-am strecurat ştrengăreşte pe sub pătură, dar două braţe puternice m-au tras spre ele şi mi-au şoptit:
- Ce faci? Nu mai ai somn?
- Nu prea! Am admirat răsăritul şi am pregătit un fresh de fructe şi legume minunat! În bucătăria vilei am descoperit un storcător argintiu de poveste. Ştii cât suc am obţinut din două mere, două portocale şi o rădăcină de ghimbir? adaug cu o locvacitate volubilă extremă pentru acele ore ale dimineţii.
- Trebuie să mă trezesc şi apoi vin la bucătărie să văd şi eu descoperirea! 
- E obligatoriu să guşti! Ai impresia că fructele sunt de-abia culese şi stoarse! Entuziasmul meu era molipsitor şi după câteva minute savuram împreună sucul minune. 
Recunosc că prefer dimineţile în care înlocuiesc micul dejun cu fresh-urile. De fapt, le înlocuiesc nu doar din cauza lipsei de timp, - un alt inamic redutabil- ci şi pentru un start revigorant şi pentru că totul e instant. Dacă folosesc şi tehnologia inovatoare a unui storcător de fructe profesionist, totul e o joacă de copii. Acasă nu aveam un storcător performant, iar descoperirea de la vilă s-a dovedit foarte utilă. Am început să căutăm feblili informaţii pe internet despre storcătorul profesional Hurom şi am aflat avantajele tehnologiei de care dispune, ceea ce ne-a convins că este o achiziţie importantă pentru orice bucătărie care se respectă. Sucul rezultat în urma presării la rece a fructelor, legumelor, rădăcinoaselor sau verdeţurilor este mai bogat în vitamine naturale, minerale şi enzime decât cel rezultat de la storcătoarele clasice. Avantajele sistemului patentat Slow Squeezing System ne-au convins, fără urmă de îndoială!
- Mi-aş dori şi eu o aşa minune la mine în bucătărie! îmi exprim dorinţa cu voce tare.

- Până la luna cadourilor mai avem puţin! Iar negocierile cu Moş Crăciun vor fi dure, presimt eu! veni şi răspunsul prompt, cu un zâmbet şugubăţ în colţul gurii.
- Ştii doar că sunt fană a fresh-urilor şi cu acest storcător pot face nişte combinaţii originale! Magazin online prezintă oferta de la Hurom şi sunt impresionată de tehnologia inovativă rezultată în urma a 40 de ani de cercetare, care obţine sucul printr-o presare la rece, fără a afecta gustul natural şi aportul nutriţional după care tânjim cu toţii!continui eu cu zâmbetul pe buze şi accesând paginile online.
- Ştii ce-mi place mie cel mai mult la frumuseţea aceasta? Că nu pisează fructele şi legumele cum fac storcătoarele clasice folosindu-se de lamele ascuţite care se supraîncălzesc şi oxidează conţinutul, distrugând  astfel nutrienţii şi enzimele pe care sperăm să le extragem. Sunt multe storcătoare de fructe, dar folosesc forţa centrifugă care extrage un suc fără consistenţă, oxidat, aerat, cu multă spumă. Sucul pe care l-am băut e minunat! Parcă acum aş fi stors fructele!
- Deci şi ţie îţi place! Hai să negociem cu moşul poate vine mai repede anul acesta... L-am îndrăgit imediat ce am gustat sucul obţinut! Storcătoarele cu presare la rece de la Hurom întrunesc toate atuurile! Sucul e mai consistent, conţine de 6 ori mai multe vitamine şi e dublu, cantitativ vorbind.
- Ştii ce mai sună surprinzător?
- Ce, ce?
-70 de rotaţii pe minut, motorul puternic, dar silenţios! Consumă doar 150 waţi şi este cel mai eficient storcător prin masticare cu un singur ax melcat de pe piaţă. M-a cucerit şi designul elegant, simplu, modern şi bineînţeles tehnologia inovatoare cu presare la rece. Iar sloganul We care for people, not for profits e foarte bine ales! Hai să ne pregătim de drumeţie şi poate după aceea, comandăm unul de pe internet! 
La auzul veştii am fost atât de bucuroasă încât am reuşit să mă îmbrac în doar cinci minute şi eram pregătită cu rucsacul în spate şi dornică de excaladat munţii. Aveam o energie debordantă şi un chef de drumeţii pur şi simplu molipsitor. Nu mai spun de mirarea tuturor excursioniştilor întâlniţi în drumul nostru, care au fost recompensaţi cu zâmbete şi vorbe bune şi totul doar pentru că am avut un start de campioni, cu sucul pregătit de storcătorul Hurom, opţiunea ideală pentru o dietă sănătoasă. Una din reclamele artistic realizate mi se derula în minte, iar gândul că voi avea şi eu o aşa minunăţie îmi alungase toţi norii din forul interior.

 
Text scris în cadrul competiţiei Superblog 2013. Vă salut pe toţi cu drag!
sursa fotografiilor şi reclamei: http://www.marketonline.ro






6 comentarii:

literestacojii spunea...

Buna, sa stii ca nu am uitat sa scriu articolul despre blogul tau, dar am stat cam prost cu timpul.
Te rog sa nu te superi, saptamana aceasta o sa il scriu.
Te pup si multa bafta la SuperBlog :)

LOLITA spunea...

Buna! Sunt convinsă ca eşti în criză de timp, la fel ca si mine! Doar suntem superbloggeri acum, nu? :)
De-abia aştept articolul despre blogul meu!
Întorc pupicii şi îţi doresc şi eu baftă multă, tot la SuperBlog! ;)

Diana spunea...

Hurom-Hurom! :) Dar bun robotel se dovedeste Hurom! Oh, sa nu se supere ca l-am numit robotel! :) Am citit despre caracteristicile lui, i-am vazut pretul si, ma gandesc, raportul calitate-pret e corect. Am citit cu interes si cele scrise de tine, despre sucuri proaspete din fructe si legume. Daca stoarce mere verzi sigur stoarce si morcovi si sucul de morcovi indulcit cu miere si completat - pentru echilibru - cu cateva picaturi de zeama de lamaie imi place foarte-foarte!
Succes, Lolita!
Abia de curand am aflat ca participi la Superblog, citind povestea "de duminica". :) Incerc sa fiu pe faza in timp util. :)

Vienela spunea...

Ar trebui sa imi stabilesc si eu prioritatile, pana cand nu ajung iar sa chem salvarea, epuizata fizic si psihic. Problema este ca nu stiu cum sa fac asta. Are laptopul asta un magnetism iesit din comun... :)

LOLITA spunea...

@Diana,
Mulţumesc mult pentru susţinere! Hurom este într-adevăr o opţiune ideală pentru o dietă sănătoasă! M-aş bucura enorm să am şi eu unul... Şi eu sunt fană a sucurilor naturale în combinaţii variate! :)
Senin în suflet!

LOLITA spunea...

@Vienela,
e greu cu stabilirea priorităţilor când ai un program aglomerat şi vrei să faci cât mai multe... Fii atentă dacă ai avut probleme! Ştiu că laptopul are o atracţie ieşită din comun, dar tu eşti mai importantă! :) Sănătate!

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...