duminică, 24 martie 2013

Parfumul primei întâlniri cu misterul



" Nu vom înceta să explorăm
  Şi ţinta întregii noastre explorări
  Va fi s-atingem începutul
  Şi să-l aflăm întâia oară."
( T.S. Eliot, Little Gidding)
Gândeşte-te ce-ar fi dacă, o dorinţă ascunsă în cele mai ascunse tenebre ale sufletului tău, ar fi îndeplinită. Apoi, destinul te-ar arunca pe o insulă mirifică din Grecia unde a-i fi nevoit să te adaptezi noului loc de muncă, dar şi mediului înconjurător, care deşi fantastic la prima vedere, te strânge în mrejele lui, te sufocă şi te face să te simţi izolat, singur. Vei fi nevoit să cauţi alternative pentru a scăpa de rutina atotcuprinzătoare şi vei începe să explorezi.
Aşa începe povestea eroului meu, pe care vă rog să-l ghiciţi! Voi continua relatarea la persoana I, sub forma unui jurnal...
M-am născut în 1927. Sunt unicul fiu al unor părinţi din clasa de mijloc. Mi-am irosit doi ani efectuând serviciul militar, după ce am finalizat şcoala de stat. După ce am studiat la Oxford, am descoperit că nu sunt persoana care doream să fiu. Sunt ceea ce se numeşte un răzvrătit, un rebel şi părinţii au fost primii care au dispreţuit stilul de viaţă pe care intenţionam să-l duc. Eram bun la engleză şi publicasem câteva poezii în revista şcolii, sub pseudonim. Când eram în anul doi, la colegiul Magdalen, am aflat că avionul în care erau părinţii mei în drum spre India, s-a prăbuşit. Rămăsesem orfan de ambii părinţi şi de afecţiune şi am fost nevoit să mă descurc singur. Aveam ceva succes şi exact când reuşisem să constitui un club destul de restrâns, Les Hommes Revoltes care epata prin tot felul de acţiuni ( beam sherry foarte sec, ne îmbrăcam în costume gri închis cu cravate gri în spirit de frondă faţă de hainele de molton ros ale anilor '40, discutam despre existenţă şi neant) am realizat că pot mult mai mult.
Întâlnirea cu viaţa adevărată, cu demonii proprii ( în special cu aversitatea faţă de dogme şi reguli impuse, prima dată, de tatăl meu care lucra în armată ) mi-a relevat ceea ce uram, dar nu şi ce şi unde puteam iubi, aşa că iubirea era un concept necunoscut mie. Am conchis că sunt bine echipat pentru eşec şi am început drumul vieţii oprindu-mă temporar la o şcoală oarecare din Anglia de Est, după un interviu scurt, ca profesor. Ulterior am înţeles că " nimic nu era mai puţin poetic decât plictisul pe care-l afişam faţă de viaţă, în general, şi faţă de nevoia de a-mi câştiga pâinea, în special. Eram prea necopt ca să ştiu că cinismul de orice fel este o mască pentru neputinţa de adaptare. " Cei care erau la acea şcoală, în special " băieţii, vlăstare ale unor familii burgheze educate pe bandă, erau destul de răi; orăşelul înăbuşitor era un coşmar. Cea mai groaznică însă era cancelaria. Când intram în clasă mă relaxam." Dorinţa de a "evada" din acea şcoală care părea Anglia la scară redusă, m-a făcut să aplic pentru un loc de muncă în altă ţară. Atunci a avut loc întâlnirea cu misterul, pe care îl căutam asiduu de mic copil, dar nu-l puteam defini. O stare de libertate, de zbor m-a cuprins când am plecat spre noua destinaţie.
British Council m-a trimis în urma aplicaţiei la Liceul " Lord Byron" din Phraxos, Grecia. Speram să găsesc altă atmosferă acolo, în afara unei alte ţări, altei limbi, altui neam. Ca o coincidenţă, după ce am acceptat oferta de a pleca acolo, am cunoscut-o pe Alison. Deşi experienţa mea sexuală începută în studenţie, era destul de prolifică, Alison părea altfel şi m-a atras diferit faţă de celelalte fete. Majoritatea erau interesate de faptul că aveam maşină, ceva inedit printre studenţi şi aveam şi ceva bani. Cred că şi aspectul fizic a contat un pic. Recunosc că aveam o strategie unică de a le capta atenţia: afişam un cinism tăios şi o indiferenţă ucigătoare, apoi încercam să par cât mai spontan şi, ca prin magie, în loc de iepuraşul sau porumbelul alb, se ivea o inimă singuratică. Cea mai mare temere a mea în acel moment, era ca această simplă necesitate fizică să nu-mi tulbure viaţa. Acum, realizez că eram foarte superficial şi îmi arogam puteri supranaturale. Mă credeam invincibil la acest capitol...
Alison a intrat în viaţa mea absolut întâmplător, la o petrecere a unei vecine de palier şi chipul ei arian, de "copil al nimănui", dar în acelaşi timp "pervers, imoral" mi-a atras atenţia. Întâlnirea cu ea a fost învăluită în parfum franţuzesc fin şi cuvinte stâlcite de aburii alcoolului servit. Ochii ei cenuşii şi inocenţi stăteau parcă în contradicţie pe un chip înăsprit, care părea o mască. Era un fel de "oximoron uman." Deşi logodna ei cu fratele vecinei de palier era iminentă, între noi s-a produs o apropiere. Era prima întâlnire cu a australiancă ce emana mister prin toţi porii. Tot ea a fost şi prima femeie care m-a citit imediat, spunându-mi că sunt genul "affaire de peau" (relaţie fizică) şi mă gândesc deja cum să scap de ea. Nu cred că se înşela, dar am petrecut împreună o perioadă minunată - mâncam, discutam, dormeam, făceam dragoste, dansam, găteam - izolaţi de restul lumii în mod voit. Alison era feminină şi atrăgea privirile bărbaţilor, era elegantă şi copilăroasă, deşi aveam momente când spuneam că nu e frumoasă sau măcar drăguţă. Mă capta însă imediat, printr-un gest, printr-o mişcare... Era atât de contradictorie. Viitorul nostru împreună era incert: ea stewardesă, eu profesor, ea în Anglia, eu în Grecia. Când abordam subiectul, avea grijă să-l schimbe şi să mă copleşească cu atenţii. A venit şi ziua când trebuia să plec. Atunci am aflat că Alison se îndrăgostise de mine şi avea şi gânduri sinucigaşe. Am ales să mă despart de ea cât mai elegant. I-am scris un bilet, am completat un cec ştiind că are cheltuieli şi i-am lăsat şi nişte cercei de agată pe care i-a admirat într-un anticariat.
Ajuns pe insula Phraxos, sunt impresionat de peisajul sălbatic şi de lumina străvezie ce mă impresura din toate părţile şi mă îndrăgostesc instantaneu de o altă "femeie" mult mai provocatoare şi senzuală, Grecia. Întâlnirea cu insula a fost memorabilă, dragoste la prima vedere. Totul părea ireal. Liceul era izolat oarecum de toate minunăţiile acelea şi eram nevoit să fac plimbări lungi şi dese pentru a scăpa de senzaţia de claustrofobie. Ne scriam des, eu şi Alison, încercând să păstrăm legătura, dar scrisorile ei ajunseseră să-mi reproşeze lipsa de iubire şi îmi reaminteau cât de rece şi cinic pot fi uneori. Totuşi, în felul meu, o iubeam.
Şcoala părea o cazemată construită în inima unei insule mirifice şi am început să o urăsc. Escapadele mele, fie la Atena, fie pe insulă erau tot mai dese. Erau refugiul meu. Într-o duminică senină de mai am descoperit un golf virgin, flancat de două promontorii şi cu ieşire la mare. Acolo am văzut o vilă, ce părea părăsită şi am găsit în apropiere un prosop ce emana un parfum de damă floral oriental şi o carte de antologii de poezie britanică modernă, puse parcă special de cineva în calea mea, pentru a mă incita. Poveştile care circulau despre acea vilă şi despre presupusul ei proprietar, atât în rândul profesorilor de la liceu cât şi al localnicilor au început să fie investigate în timpul liber. Întâlnirea cu proprietarul acelei vile, a fost întâlnirea cu misterul. Domnul Conchis, locuia singur, era pasionat de lectură, de legumicultură, având propria grădină, mai era interesat de muzică, de limbi străine şi multe alte subiecte cu caracter ezoteric. Prea le ştia pe toate. Ulterior, voi afla câtă dreptate am avut să fiu reticent în ce îl priveşte.
Prima întâlnire părea aranjată, parcă eram aşteptat. Aceeaşi senzaţie de irealitate, ca atunci când am păşit întâia oară pe insulă, m-a cuprins când am rămas peste noapte în casa lui, ca musafir. Domnul Conchis ştia cine sunt şi nu înceta să mă uimească. La fiecare întâlnire aducea argumente noi pentru a mă reîntoarce. Avea ceva special, hipnotic atât în felul în care relata diverse întâmplări din viaţa lui, cât şi cele din realitatea imediată, precum şi în felul în care mă privea. Dorea să fie firesc, dar era uşor teatral. Simţeam ceva forţat, dar eram iremediabil captat de firul poveştilor lui. Ochii lui erau halucinanţi, iar poveştile incredibile. Reveneam mereu cu o sete de aventură nedisimulată. Plaja care înconjura vila aducea seara parfum de apă sărată şi scoici, iar sulfina împrăştia şi ea adieri înmiresmate, contribuind la atmosfera de vis. Parcă eram singuri pe lume.
Acest domn era o enciclopedie ambulantă, având cunoştinte temeinice de magie, tarot, literatură, muzică, mitologie grecească, psihologie sau film şi încerca să mă impresioneze. A reuşit în cele din urmă şi m-a prins bine în mrejele sale atent ticluite. Asfel, am devenit o prezenţă constantă a acelei vile, căutând misterul. Alergam în zilele libere spre "grădina" plină de minunăţii populată de personaje mitologice sau de domniţe în dantele şi cu pălării cu boruri, din alte timpuri. Treptat, în jurul casei lui Conchis, prin pădurea din apropiere apar tot felul de eroi ciudaţi, misterioşi care îmi pun psihicul la încercare. Simţeam că sunt depăşit de situaţie, copleşit de numeroasele răsturnări de situaţie şi pe deasupra mă îndrăgosteam, din nou, de o altă femeie ce mă intriga. Scenarii diverse îmi solicitau la maximum emoţiile, iar regizorul părea chiar Dumnezeu. Cine sunt?
Parfumul misterului ar putea avea arome de mosc amestecat cu grapefruit alb, ghimbir, mandarine verzi, tinctură de ceai roşu la primul impact, apoi a-i putea fi învăluit de mirosul de trandafir alb, floare de portocal, iasomie, tei, iar ca bază lemnul de santal, angelica, irisul şi vanilia de Madagascar şi s-ar putea numi Seminţele Paradisului creat de Sharini (Graines de Paradis). Un parfum natural, proaspăt şi aerisit, dar corpolent.
Poveştile parfumate continuă datorită Mirelei Pete, iniţiatoarea clubului. Povestea de astăzi a fost propusă de Irealia. Acolo au mai scris şi alţi pasionaţi de poveşti şi parfumuri. Mergeţi să citiţi! Vă salut cu drag!
O săptămână minunată!

12 comentarii:

Mirela spunea...

Povestea ta, Lolita, e un miniroman cu două direcții, ambele interesante și, cred, neterminate, ceea ce mă face să sper că va continua. Alison nu cred să lase lucrurile în coadă de pește, iar misteriosul domn Conchis trebuie că vrea ceva mai mult de la eroul principal. Am înțeles că e o lume imaginară, dar chiar și așa am speranța să aflu finalul, care-o fi acesta. Ar mai fi ceva: crezi că mirificele insule ascund mereu ciudați care atrag naivii, ca apoi să joace de-a Dumnezeu (vezi Magicianul)?! Asta mai ales în Grecia, scena unor destul de dese astfel de întâmplări...Interesant, misterios și frumos scris, te felicit. O seară minunată, Lolita dragă!

Anca spunea...

Minunat...prima intalnire, prima cu iubirea, natura, intelectul si viata. Intalnirea cu sine cred ca miroase ca in povestea ta.

lili3d spunea...

Misterul atrage întotdeauna...
Numai bine!

Cătălin Ionescu spunea...

Pe mine m-a speriat intalnirea cu domnul Conchis... Profesorul pare mai degraba prins in mrejele unui paianjen abil, decat indragostit...
Prima mea reactie ar fi sa-i spun sa fuga si s-o caute pe Alison, but maybe it's just me. :(

Diana spunea...

Prima si prima data ma gandesc la romanul "Magicianul", al lui John Fowles" )pe care l-am citi prin anii '90 si tare mi-a placut) in ideea ca (si) acolo era un personaj pe care l-as putea numi "enciclopedie ambulanta". Oricum, textul - ideea - mi se pare atat de cunoscute incat abia astept sa-mi spui despre cine este vorba!
Saptamana minunata sa iti fie!

malalt spunea...

Parca ar fi Noaptea de Sinziene cind cerurile se deschid si totul e posibil! Foarte frumos povestit!Mi-a placut si m-a facut si curioasa in acelasi timp ca sa aflu ceea ce se intimpla in gradina vilei!

Elly Weiss spunea...

Desi n-am reusit sa ajung decat la pagina 175 unde m-am oprit definitiv, Nicholas Urfe si bogatul domn Conchis, Alison si insula greceasca si aproape magica mi-au ramas pe viata in minte. Marturisesc, caci deja am mai spus-o pe blog si pe aiurea, nu am putut termina Magicianul lui Fowles pur si simplu fiindca n-am putut. Nu era genul meu de lectura, din pacate, desi primisem recomandari calduroase cand cartea mi-a fost imprumutata de catre un bun amic.
Nici mai sus nu m-am uitat, caci am vazut ca ar mai fi comentarii...cel putin al Mirelei :) Dar ea e la polul opus. A iubit Magicianul :)
Povestirea ta de aici (rezumatul) destul de concentrata, a romanului de peste 700 de pagini, cel putin eu cam asa imi amintesc...mi-a facut placere insa :)
Inclin sa cred ca traducatorul romanului n-a facut o treaba chiar buna. ;) E doar o parere a mea...pe care oricine o poate combate. :)
O seara frumoasa iti doresc!

Carmen RM spunea...

:)) o poveste atât de incitatnta, ce cuprinde ataea contraste, atatea ciudatenii... Wow! ideea e absolut superba! Tare curioasa sunt si eu, personajul tau a aflat în final cine este? :) dupa calcul, are 86 de ani daca mai traieste! :)

LOLITA spunea...

@Mirela,
m-am jucat cu subiectul romanului Magicianul, incercand sa scriu din perspectiva lui Nicholas Urfe. Mi s-au părut multe întâlniri acolo demne de a fi menţionate. Posibil ca insulele grecesti sa atraga ciudati care sa iluzioneze pe cei creduli... :)))

LOLITA spunea...

@Anca,
si eu am vazut multe intalniri acolo... Ma bucur ca le-ai vazut si tu! :))

@Lili3d,
misterul ne inconjoara si ne invaluie...si ne atrage!:)

@Catalin Ionescu,
profesorul pare prins rau in mreje, iar varianta cu Alison o intrevede cand e deja prea tarziu... See you! :)

LOLITA spunea...

@Diana,
si eu am citit de mult romanul, dar tema propusa, nu stiu de ce m-a dus cu gandul acolo, unde era asa mult mister si multe, multe intalniri prime...Nicholas Urfe este eroul! :)

@Mala,
e un roman care m-a marcat prin complexitatea lui, iar in jurul vilei lui Conchis se intampla multe minunatii, toate iluzorii si care il vizau strict pe profesorul de engleza. :)

LOLITA spunea...

@Elly,
e adevarat ca romanul e voluminos, dar intrat in atmosfera aceea halucinanta nu mai resimti acest obstacol. Faptul ca am reusit sa te atrag prin rezumatul meu, ma bucura. Am incercat sa vad intamplarile din perspectiva lui Nicholas, nu stiu in ce masura am reusit... A fost o tentativa de a ma intalni personal cu dilemele personajului. Imi place sa ma joc, cred ca nu intamplator am pus numele blogului Jocul Ielelor...:)
Zile cu soare in suflet!

@Carmen,
romanul e plin de astfel de contraste si mie mi-a placut, de aceea m-am gandit la el cand s-a propus tema... Nicholas Urfe era, vazut din perspectiva proprie! Ma bucur ca ti-a placut jocul meu! :))

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...