joi, 3 ianuarie 2013

Un nou început

Am tras linie în urma problemelor trecute, iar conturul trasat delimitează clar zorii unui nou început, mai luminos, mai pur, mai liniştit. De fapt, după ce mintea s-a limpezit de atâtea gânduri grele, pline de durere, am descoperit că suferinţa s-a lăsat alungată de apa rece aruncată peste ochii plânşi şi obosiţi. Am început să văd mai clar şi să înţeleg că doar momentul prezent e important, pentru că de el depinde viitorul. Mi-am închis cu grijă lecţiile învăţate în geamantanul greoi şi îmbâcsit al vieţii de până atunci, am tras fermoarul ruginit peste toate experienţele şi am apucat mânerul deformat pentru a-l depune într-un colţ retras.
Sunt sigură că erau necesare toate încercările, dar, acum, scutur praful trecutului şi alung tristeţea printr-un bilet ferm de adio: Dragă tristeţe, îţi mulţumesc pentru lecţia oferită, dar e timpul să zâmbesc din nou din suflet! Eşti pe mâini bune! Detaşarea îşi va face treaba cât de bine va putea! Nu voi mai permite gândurilor contradictorii să mă controleze! Adio!
Deschid uşa şi ies în stradă, iar gerul nepăsător se amestecă cu frica cuibărită într-un ungher ascuns şi iar încep gândurile să-mi dea târcoale şi să "vorbească": Dar, dacă..., Ce s-ar fi întâmplat..., Cine e de vină?..., Există vreo vină?..., De ce?..., Cum voi reuşi să... Atunci, ceva din interiorul meu s-a revoltat şi a strigat: Ajunge! E trecut! Acum eşti aici!
O linişte celestă se aşterne în jur, iar eu inspir şi expir cu adevărat pentru prima dată în acest an! Eu sunt! îmi vine pe buze. O simplă respiraţie profundă m-a trezit, mi-a limpezit mintea obosită de atâtea întrebări. Respir şi sunt! E un miracol de care am uitat! Voi începe să trăiesc cu adevărat! Mulţi oameni aşteaptă să-i cunosc şi drumul nou pe care am pornit are o destinaţie pe care o pot stabili, cu puţin efort.
Privesc spre cer, iar fulgii puri se aştern cu răceala lor pe fruntea fierbinte şi simt atingeri diafane de aripi...
E de ajuns să mă bucur de călătorie, să închid ochii şi voi fi liberă!
Bine ai venit, Viaţa mea! :)


3 comentarii:

Alina spunea...

La multi ani! Un An Nou cu mai putina melancolie si cu mai multa fericire! Toate cele bune!

Alex spunea...

La mulţi ani!
Îţi doresc un An nou cât mai bun, cu sănătate, bucurii, numai gânduri bune, mult, mult optimism şi încredere în tine, căci aşa vei trece peste cele ce au fost şi vei păşi cu bine spre cele ce vor urma!
Numai bine să-ţi fie! :-)

Mirela spunea...

Dragă Lolita, la mulți ani cu sănătate, multe împliniri și bucurii să ai în noul an! An nou fericit! Mii de îmbrățișări! :)

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...