luni, 10 septembrie 2012

Pe cărări tomnatice prin pădure


*republicare :)
"Prin pădurile mari rătăceam îndelung,
căutam poveşti auzite din copilărie.
Prin munţii înalţi rătăceam îndelung,
căutam castele visate în tinereţe.
În grădina iubitului n-am rătăcit
aici era veselul cuc pe care dorul meu îl urmase."
Edith Södergran Prin pădurile mari


Te caut mereu, sunt flămândă de tine! Mi-e foame de buze cărnoase cu gust de fruct copt, mi-e dor de pădurea verde şi iarba ce se întindea între noi. Când se va opri acest tumult, iureş al trecerii anotimpurilor ce ne desparte clipele de beatitudine? Totul e un sprint!  Mergem în fugă, iubim în fugă, dormim în fugă. Apropo, ştii ca a venit toamna? E toamnă şi din nou mă cuprinde acel vârtej ameţitor de emoţii ca la fiecare început de vals al frunzelor. Aş vrea ca acest tumult în care ne ducem viaţa să stagneze pentru că e doar o iluzie faptul că ne descurcăm în labirintul lui. Mi-aş mai dori ca să ne gândim măcar din când în când la frumuseţea din jur. Să ascultăm glasul naturii, să vedem şi mai ales să "auzim" cum creşte firul ierbii sau să facem o plimbare simplă în pădure înconjuraţi doar de alaiul de frunze foşnitoare. Covorul moale şi paleta cromatică din jur, doar ele, ar trebui să ne facă să ne oprim măcar câteva clipe pentru a inspira miresmele umede şi amărui inundate de un fum abia perceptibil şi învăluite de o ceaţă răcoroasă ce dă pădurii un aer de basm. Vântul plăpând de toamnă să dezmierde după-amiezile petrecute în natură. Să ne uităm apoi în jur, să atingem frunzele scorţoase şi pictate în culori de vis, să ne odihnim lângă trunchiul unui copac din inima pădurii, să ascultăm liniştea profundă sau respiraţia caldă de lângă noi. În pădure, toamna, deşi totul are o undă de tristeţe, magia culorilor şi a locurilor tainice o estompează. Vraja desprinsă din basme uitate ne poate cuprinde atunci când păşim pe cărări tomnatice şi ne alungă gândurile grele ce ne împresoară uneori fruntea. Am putea chiar să facem o înţelegere tacită cu frigul şi umezeala să ne lase să visăm fie şi lângă o cană de ceai din fructe de pădure. Apoi, dacă am reuşi toate acestea, dar mai ales să ne regăsim în mijlocul naturii, am putea să ne dedăm unei pasiuni atât de omeneşti, să fim un întreg. Atunci paragina şi griul din jur nu ar mai părea aşa de întunecate, atunci lumina care mai ieri avea sclipiri jucăuşe ar fi mai strălucitoare şi mai caldă, atunci plecarea păsărilor în zări îndepărtate nu ar mai fi aşa de dureroasă, atunci poate am fi mai aproape de noi, am iubi cu adevărat.

"Sunt singură printre arborii lacului,
Sunt prietena vechilor brazi de pe mal
Şi confidenta secretă a tuturor sorbilor tineri.
Singură stau culcată şi-aştept,
n-am văzut pe nimeni trecînd prin părţile-acestea.
Flori mari mă privesc de sus, de pe lujere-nalte,
Plante agăţătoare amare mi se strecoară în sân,
n-am decât un nume pentru tot, pentru toate, şi numele-i dragoste."

Edith Södergran Suflet în aşteptare






Poveştile parfumate au început la MIRELA. 

Au mai scris:


2 comentarii:

OchiiVerzi spunea...

Foarte frumoasa poezioara de sfarsit si e bine pusa in atentia cititorului datorita pozei ce o insoteste. Cat despre "mi-e dor de pădurea verde şi iarba ce se întindea între noi .." multe amintiri trezeste, amintiri frumoase ce vor ramane mereu prezente indiferent de ani, de praf.
O zi frumoasa!

Alex spunea...

Foarte frumos "omagiu" adus toamnei care abia a început şi care ne va răsfăţa cu multă frumuseţe!
Să ne fie o toamnă cât mai bună!

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...