duminică, 12 august 2012

Parfum cu iz interbelic

România interbelică e considerată o perioadă de aur atât social , economic cât şi cultural. Perioada interbelică desemnează intervalul de 21 de ani între cele două războaie mondiale (1918- 1939), o perioadă destul de zbuciumată, dar şi de mari realizări. Se consideră că este perioada în care s-a arătat adevăratul potenţial al ţării noastre. Atunci s-a realizat reforma agrară, s-a format o nouă societate modernă, iar Marea Unire din 1918 a adus românilor o ţară a lor. Societatea moşierimii se transformă în una de tip burghez, în care fiecare supravieţuieşte prin forţe proprii. Este momentul emancipării femeilor care au muncit şi şi-au întreţinut familiile în timpul războaielor, când soţii erau plecaţi pe front, fără să se ştie dacă vor reveni acasă sau nu.
Bucureşti interbelic
Calea Victoriei
Era o după amiază febrilă de sfârşit de săptămână, cu forfotă şi etalare de vestimentaţie pe Calea Victoriei. Mă hotărâsem să ies cu prietenele mele la o plimbare şi apoi să ne refugiem în unul din barurile deschise prin apropiere pentru a dansa şi a ne distra.
Un soldat proaspăt întors de pe front s-a instalat în faţa mea imediat ce am ales masa unde vom sta.  Mă simţeam încolţită să dau un răspuns celui din faţa mea. Chipul lui derutat, gesturile incerte îmi confirmau nerăbdarea lui. Atunci am realizat că era prima ieşire după terminarea războiului şi eram şi eu nerăbdătoare să mă distrez. Până atunci nu avusesem timp să savurez şi să simt cu adevărat gustul inconfundabil al libertăţii pentru că trebuia să muncesc pentru a supravieţui. Eram singură şi de dinainte de vârsta majoră luam hotărâri decisive, pentru că războiul mă lăsase orfană de ambii părinţi.
Al Capone
Barul ilegal deschis la două străzi depărtare de casa unde locuiam, era plin de rotocoale de fum, iar gangsterii fumau trabucuri nestingheriţi, admirând fetele cu tunsori radicale gen bob, lansat de actriţa Louise Brooks sau periuţă, vopsite şi îmbrăcate avangardist, ce se perindau prin faţa lor. Tenul străveziu, pudrat în exces şi rochiile scurte, trei sferturi sau până la genunchi, cu talie joasă evidenţiau şi mai mult corpul, ce nu mai era considerat tabu. 
 Louise Brooks
Uneori se folosea material transparent, mai ales pentru bluze, sub care se observau, cu discreţie, sânii. Pălăriile au devenit mai mici şi mai elegante. Vopsitul podoabei capilare era ascuns de pălării cu numeroase accesorii tip voalete şi aplicaţii viu colorate ce aveau un succes nebun. În lumea bună se purtau rochiile cu spatele foarte decoltat, diademe cu pene, mantouri.  Blana era regina ţinutelor de gală: vulpe argintie, astrahan, asortate  bijuteriilor cu aur şi pietre preţioase. Din recuzită nu lipseau nici perlele, broşele în formă de flori, evantaiul decorat, umbreluţa si poşeta, decupate în acelaşi ton. Parfumul folosit diferea în funcţie de vârstă şi de gusturi. Doamnele mai în vârstă se parfumau şi se pudrau din belşug. Tinerile foloseau cu mai multă distrecţie parfumul şi pudra, dar puneau accentul pe ruj şi rimel, erau glamour. Eram invidioasă uneori că nu-mi permiteam extravaganţa acelor toalete de vis, dar mă încurajam că într-o zi voi avea şi eu acces în acea lume ce creştea sub ochii mei, care era halucinantă şi mă capta.



Foştii soldaţi, cum era şi cel ce-mi dădea târcoale, priveau lacomi genunchii dezgoliţi ai fetelor cu rochii mulate în timp ce dansau pe unul din ritmurile la modă: charleston, foxtrot sau tango ce alternau în repertoriul formaţiei din acel bar. Era tot mai evident că femeile sfidau normele, erau lipsite de inhibiţii şi seducătoare, în primul rând prin moda abordată, apoi, unele nu se mai căsătoreau, îşi exprimau liber sexualitatea şi conduceau automobile. Încă nu avusesem privilegiul să învăţ să conduc un automobil, dar dacă mi s-ar fi oferit ocazia ştiu sigur că nu aş fi ezitat.
Am fost surprinsă să descopăr că într-un colţ mai retras se discuta intens despre D.H Lawrence, Virginia Woolf, James Joyce şi autohtonii Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi sau Lucian Blaga. Era o efervescenţă şi un amalgam ce putea cu uşurinţă să te ameţească.
Gangsterii de la intrare strigau vehement formaţiei să cânte melodii din repertoriul lui Louis Armstrong sau Josephine Baker, dar ei nu ştiau decât Zaraza, Mână birjar, Don Juan, Fetiţe dulci sau Bun îi vinul ghiurghiuliu şi au fost imediat suduiţi pentru incultura lor muzicală. Unul dintre ei însă a fost prins de versurile Zarazei şi au început toţi să cânte, uitând de doleanţele anterioare. Suntem în anii 20. Totul pare haotic, e o mare destrăbălare, dar atât de inovator şi înfloritor. Eram bucuroasă că sunt şi eu o mică rotiţă din acel angrenaj ce a dus la revoluţia economică, socială, culturală.

Accept invitaţia la dans în cele din urmă şi simt privirile hulpave ale bărbaţilor spilcuiţi în costume de mătase sau cu sacouri cu croieli moderne ce se îndreaptă spre gambele mele dezgolite şi încerc să-i ignor. În sfârşit melodia se termină şi aproape alerg spre masa unde se află prietenele mele care nu se sfiesc să facă haz de panica mea. La ţin isonul şi spun şi eu o glumă.
Arunc ochii din nou de jur împrejur şi se întăreşte convingerea mea că se acorda o grijă tot mai mare vestimentaţiei, ce devenise un etalon al modernităţii. Se organizau frecvent serate muzicale şi literare. Auzisem şi citisem în tabloide despre iubiri interzise rămase vii prin scrisori şi jurnale sau rostite pe furiş între etaje cu flori, cum erau cele dintre Henry Miller şi Anais Nin sau Mircea Eliade şi Maytrei şi la care visam toate fetele. Era timpul schimbării, al rafinamentului, o perioadă a eclectismului, a răzvrătirii, a întoarcerii către sine, un sine divizat psihologic.
La un moment dat, a intrat în acel bar insignifiant o doamnă ce semăna izbitor cu personajul de desene animate Betty Bloop inspirat de actriţa Clara Bow ( intitulată It Girl după ce jucase în filmul It ) sau de cântăreaţa Helen Kane, nu era prea sigur. Rochia elegant mulată descoperea un trup debarasat de corset ce se mişca firesc şi senzual în acelaşi timp.
Clara Bow
 Când a trecut pe lângă masa noastră un parfum rafinat ne-a învăluit simţurile olfactive. Am inspirat cu nesaţ buchetul parfumului şi am închis ochii extaziată. L-am recunoscut imediat: era inconfundabilul Chanel No. 5 ce fusese lansat de creatoarea Coco Chanel. Râvneam de mult să mă înfăşor în el, dar ştiam că el este destinat doar celor bogaţi şi faimoşi. Doream să mă îmbrac doar în câteva picături din această licoare, în care notele de top sunt compuse din aldehide, bergamotă, lamâie, neroli si ylang-ylang, inima de iasomie, trandafir, crin al văii şi iris, în timp ce baza este creată de vetiver, santal de lemn, vanilie, ambră şi patchouli. Visam cu ochii deschişi…
Louise Brooks
Un bărbat elegant a întâmpinat-o pe charismatica “Betty Bloop” autohtonă şi a condus-o cu gentileţe la o masă mai retrasă ce era rezervată pentru cuplul rafinat. Am început să o privesc cu atenţie sporită, fascinată de toaleta ei: rochie neagră cu spatele foarte decoltat, pălărie cloche cu pene colorate, un colier lung de perle, gambe de dansatoare, tunsoare bob şi… Chanel: visul oricărui bărbat. A început tumultuos un tango, iar bărbatul a invitat-o la dans. Înlănţuirea trupurilor, ba delicat, ba pătimaş atingerea suavă a partenerilor, acel dute-vino ameţitor m-au făcut să îndrăgesc şi mai mult acel dans al contrastelor.
Helen Kane
Am mai dansat cu fetele un charleston şi m-am retras pentru că ziua următoare aveam o invitaţie la stagiunea de vară a teatrului Cărăbuş, unde formidabilul Constantin Tănase reuşise să o aducă pe  faimoasa Josephine Baker. Era ceva unic ce nu trebuia ratat. 
Constantin Tănase
Josephine Baker
În drum spre casă observ şi mai bine contrastele Bucureştiului: opulenţă şi sărăcie arhitecturală, “craii de curte veche” şi oamenii simpli ce-şi măsurau paşii privind în jos, trăsuri şi automobile, serenade autohtone şi melodii noi, moderne numite jazz, nevoia constantă de a demonta tabuuri şi acomodarea gradată la schimbare. Pe Calea Victoriei intrau şi ieşeau din umbra enormă a Palatului Telefoanelor atât automobile negre, cu ferestre de cristal, ca de pe vremea prohibiţiei şi a lui Eliot Ness, cât şi trăsuri, aşa-zisele cupeuri de Hereasca, ce nu mai pridideau să care lumea bogată a oraşului la Şosea. Distracţiile erau peste tot  la-ndemână. ” ( Mircea Cărtărescu , Bucurestii Vechi si Noi )
O ploaie călduţă de vară şi-a anunţat prezenţa printr-un fulger răzleţ şi prin jocul stropilor diafani. Nu-mi doream decât să savurez momentul şi să adun stropii de ploaie în dantela şi mătasea rochiei şi să-i lipesc de mine.
Firul gândurilor se întrerupse brusc şi o lumină orbitoare mă inundă, urmată la scurt timp de un zgomot detunător. Sunt derutată şi încerc să văd drumul, dar nu reuşesc. Întind mâinele în disperare şi constat cu stupoare că mă aflu în pat. Când am ajuns aşa de repede? Eram pe stradă, cu câteva secunde în urmă. Realizez că a fost doar un vis şi încep să reconstruiesc gradat şi uşor întoarcerea spre mine şi timpul prezent.

 Clubul poveştilor parfumate a călătorit prin perioada interbelică la propunerea dragei Elly Weiss, o temă extrem de interesantă. Nu puteam lipsi, deşi postez ceva mai târziu – scuze pentru întârziere - pentru că am fost plecată… Vă salut!
Au mai scris:
Alte parfumuri interbelice...
Un personaj care vorbeşte despre o generaţie întreagă
Bessie Smith - împărăteasa blues-ului 
 Carole Lombard şi Clark Gable
 Charlie Chaplin
Buster Keaton 
 Igor Stravinski - compozitorul controversatei Le sacre de Printemps
George Sanders şi Barbara Stanwyck
Katharine Hepburn şi Dorothy Arzner
 Marlene Dietrich şi Greta Garbo
Julie Andrews, Russ Hunter şi Mary Tyler Moore
Claudette Colbert şi Barbara Stanwyck
 Mirese
 Louise Brooks
duetul Stroe şi Vasilache
Vivien Leigh



12 comentarii:

Mirela spunea...

Să tot citesc, să tot privesc, să mă tot bucur! E teribil de documentat, de complex, de bine ilustrat articolul tău, fără a exclude povestea personală, ci dimpotrivă, o intercalează magistral, ca pe o piesă de excepție în textul extrem de bine scris! Lolita, abia acum te-am găsit în tabel, dar ce bucurie și revelație să citesc povestea ta! Cred că tema aleasă atât de inspirat de Elly a scos din cuferele noastre cu informații sau amintiri de prin ce-am citit, văzut, plăcut, o sumedenie de...nostalgii! Pentru că nu trebuie neapărat să trăiești acele timpuri ca să ai nostalgia lor. Mie mi-e dor de vreme aceea , parcă aș f trăit în ritm de Charleston și mireasmă de Chanel No 5 la data apariției sale, mergând la braț cu Coco pe Champs Elisee! Deja vu, deja veccu!?! Superb, te îmbrățișez cu drag!

daurel spunea...

Toata acea perioada a fost ca un vis...
Mircea Eliade scrie, mai tarziu, ca era constient ca generatia lui traieste intr-o libertate provizorie, iluzorie:

http://istoriiregasite.wordpress.com/2012/08/10/mircea-eliade-fragment-autobiografic/#more-24313

Kundalini spunea...

Incep cu o expresie de o deosebita inteliegnta: Uaaaauuuu! :) Da! M-ai purtat in ritm de "fox" prin acei ani nebuni! Super! Sa citesc a fost... super! Parca eram in viteza acelor ani, traind intensitatea acelor zile!
Imi place cum ai impletit SUA cu RO!
Cand am aflat tema pentru poveste gandul meu a zburat urgent la Al Capone, dar pentru ca e... prea departe de noi am ramas undeva in RO. Dar tu ai reusit sa impletesti povestea in asa fel incat sa "atingi" multe aspecte. Felicitari!

Viata fericita!

lili3d spunea...

Am rămas fără cuvinte! Foarte... captivant. Felicitări! Totul bine integrat în poveste...

LOLITA spunea...

@Mirela,
ma bucur ca randurile mele ti-au facut placere. Am incercat sa integrez cat mai multe aspecte ale acelei perioade in textul meu, incercand sa fiu si eu in miezul problemei, chiar daca stiu de acea perioada doar din povestirile bunicilor... Feminismul a prins contur si toaletele etalate erau atat de senzuale, rafinate, se observa o relaxare in toate tendintele, o revolutie a sinelui in primul rand, o razvratire impotriva normelor dupa atata incordare si moarte. Chiar mi-a placut calatoria fie ea numai imaginara...
Imbratisari si ganduri senine trimit spre tine!
P.S. Am scris mai tarziu pentru ca am fost plecata si sper sa-mi fie iertata intarzierea...:)

LOLITA spunea...

@daurel,
e adevarat ca acea perioada a fost de vis... Mircea Eliade a fost intr-adevar constient de sacrificiile generatiilor anterioare si de privilegiul de a respira liber, de a scrie autentic, recunoscator ca a vizitat tari exotice cum e India si s-a orientat spre spiritual. Stia si ca istoria va confisca repede acea liberatate iluzorie si nu s-a inselat... Dar ce capodopere au ramas in urma lui...
P.S. Multumesc pentru recomandarea de lectura... Eliade imi place enorm!

LOLITA spunea...

@Diana,
cred ca s-a observat ca mi-a facut o deosebita placere sa calatoresc in acea perioada de tatonari, de descoperiri si demontari de tabuuri. Intr-un fel goana aceeea nebuna si nerabdarea de a acumula totul cat mai repede si de a trai cat mai intens era fireasca dupa atrocitatile razboiului. Nimeni nu stia ce va urma si doar au trait clipa...
Am incercat sa scot in evidenta integrarea Romaniei in tumultul evenimentelor, incapatanarea unei generatii dintre primul razboi mondial si marele crah,iar daca mi-a reusit iluzia, ma bucur...:)
Multumesc pentru aprecieri!

LOLITA spunea...

@Lili3d,
multumesc! Si povestea ta este extrem de captivanta si recunosc ca m-a lasat fara cuvinte... Imaginatia ta este foarte generoasa! De abia astept o alta poveste...
Numai bine!

OchiiVerzi spunea...

Chiar ca "anii nebuni" ... ma tot uit la poze si nu ma satur :D ... ce interesanti erau barbatii cu acele palarii si trabucul in gura, masinile de epoca pe care le vezi doar la tv (live n-am reusit sa vad niciuna pana acum). Am citit atatea articole ale celor din club si imi place ca totul se completeaza. Frumos articol! Cum zicea si Mirela: "e teribil de documentat".
O zi frumoasa!

elly weiss spunea...

Abia azi, trecand pe la Mirela, am constatat ca, de fapt, ai scris ceva. Ieri, citind comentariul tau la mine, am crezut ca n-ai publicat dar oricum ieri nu am mai avut timp sa verific, am avut probleme diverse si pe blog n-am mai intrat decat azi.
M-a incantat mult ca teama mea te-a motivat sa scrii un articol frumos, plin de culoare si de informatii si, mai ales, cu final neasteptat :) Subiectul "epoca interbelica" s-a dovedit a fi foarte interesant si motivant, lucru care nu poate decat sa ma bucure si pe Mirela la fel, caci ea mi-a facut cinstea de a alege tema.
Felicitari, Lolita! O zi minunata iti doresc!

LOLITA spunea...

@Ochii verzi,
a fost un subiect care mi-a placut, iar documentarea nu a fost resimtita prea acut, fiid si o pasionata de istorie si povesti cu iz melancolic. :)Perioada interbelica are ceva cu ştaif, aşa cum erau petrecerile, puţin deocheate, dar minunate. Toate articolele au fost calatorii in timp ce au relevat melancolii, nostalgii si dragoste de viata...
Numai bine!

LOLITA spunea...

@Elly,
am scris de duminică, chiar dacă cu o mică întârziere, motivată, de altfel, pentru că a fost un subiect antrenant, provocator. O perioada ce a excelat prin schimbari radicale, ce a impresionat prin rafinament şi opulenţă şi care nu putea decât să ne stimuleze... Mi-au plăcut enorm toate articolele şi mă bucur că nu am ratat tema...
Multumesc pentru aprecieri si pe curând! :)
Ganduri senine!

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...