duminică, 17 iunie 2012

Prin grădina proprie



Mă aflam departe, nu ca distanţă sau timp, într-o dimensiune ce nu avea nume. Priveam imensitatea universului ce mă înconjura şi parcă, de undeva, mi-a apărut în faţă marea cea albastră, limpede, ireală, flancată de insule palid-cenuşii şi dincolo de acestea străjuiau munţii senini ce-şi întindeau coamele dezgolite de inhibiţii. Alunecarea pământului în apă părea o încremenire senină, superbă, maiestoasă a timpului. Toate adjectivele mi se păreau derizorii în faţa acelui spectacol. Privirea lacomă căuta noi senzaţii, privelişti nobile, luminoase, imense ca la începutul lumii când totul era inocent. Părea o călătorie în spaţiul cosmic, dar nu-i găseam o denumire potrivită şi, de aceea, m-am resemnat doar să admir. Un câmp de lămâiţă mi-a acoperit genunchii, iar mirosul parfumat cu arome mediteraneene mă îmbăta. Ciudat, deşi frumuseţea mi se părea perfectă, mă simţeam ca la un interogatoriu cu propriul eu blazat. Ultimele raze de lumină, deşi purificatoare erau de o ostilitate prea rece pentru căldura incandescentă din interior. Presupun că era doar o teamă proprie, inexplicabilă de îndrăgostire de un peisaj pur prin frumuseţe şi firesc. Fascinaţia fatală pentru cerul fără pată şi pentru florile roz-violacee de ciclamă mi-au purtat paşii nesiguri prin acea grădină a Edenului ivită în toată splendoarea, încât mă simţeam - sunt sigură - exact ca Alice în Ţara Minunilor. Terenul virgin presărat cu căsuţe albe ca zăpada prin nisipul cu aspect de susan prăjit era pitoresc de frumos. Peste tot domnea liniştea, deşi păsări şi animale sălbatice dădeau uneori ocol grădinii. Sau nu era grădină?!?...
Eram tot mai convinsă că poposisem într-un vis fascinant unde nu bântuiau monştrii, ci nimfele. Solitudinea misterioasă şi peisajul ce-ţi tăia respiraţia îndemna la meditaţie. Poate era locul cel mai potrivit pentru o reculegere calmă a eu-lui. Singularitatea fiecărei clipe, zborul lin al câte unui pescăruş imaculat sau al unui albatros măreţ, apariţia unei bărci cu pânze, descoperirea unei poteci ascunse ofereau farmecului plimbărilor prin grădină o atracţie irezistibilă, deşi eram tentată să o consider o pedeapsă autoimpusă pentru trădarea simţurilor. Trăiam un vis sau poate participam la o călătorie imaginară într-un spaţiu extraordinar, ce deveneau tot mai clare, deşi unora li se pare anost sau lipsit de importanţă să faci asemenea incursiuni.
M-am refugiat acolo pentru că era timpul să analizez termenii capitulării propriul eu şi să găsesc soluţii pentru o coaliţie potrivită şi pentru a salva ce era mai de preţ. Vântul uscat de năzuinţe mi-a adus în nări arome vechi, atât de cunoscute dintr-o grădină cândva paradisiacă cu specii nenumărate de flori, insecte, animale, care acum e lăsată în paragină. Simţeam totuşi atingerea diafană a unor aripi pudrate de fluture. Să fi fost întruchiparea anilor tinereţii sau doar o fobie agravată de situaţia actuală, dar care îmi oferea şi imaginea reuşitelor şi luptelor proprii? Era parfum plin de migală şi abnegaţie, un parfum al unui eu mai jucăuş şi optimist. Alergam zglobie prin grădină, incapabilă să adun, să "culeg" toate acele arome inconfundabile ce-mi compuneau esenţa căutată şi realitatea a reuşit din nou să-mi azvârle sarcasmul ei usturător în faţă pentru a mă asigura că nu sunt încă pregătită să o înfrunt la potenţial maxim.
Voi continua totuşi să caut prin grădina proprie...
Tema grădinii este la propunerea Mirelei Pete şi sunt invitaţi toti cei care vor să se "plimbe", să descopere poveştile CLUBULUI PARFUMAT.


Înscriu postarea şi în categoria Life in pictures a lui Costin Comba. Zi însorită! :-)

6 comentarii:

Mirela spunea...

Lolita, mi-ai făcut o prețioasă bucurie cu măiastrele tale rânduri și am citit pe nerăsuflate povestea ta cu adevărat originală...”Simţeam totuşi atingerea diafană a unor aripi pudrate de fluture. Să fi fost întruchiparea anilor tinereţii”...
Fiecare amintire sau frântură de amintire legată de grădinile copilăriei, tinereții, e evocată de o atingere înmiresmată, de o floare sau un fir de iarbă venit către noi din timpuri fericite...Acum suntem poate la fel de fericiți, dar nu e aceeași fericire, pentru că nu mai e aceeași grădină. Sper ca paragina să nu mai cuprindă nicio grădină a copilăriei noastre... Uite, am regăsit-o fiecare prin intermediul acestor povești!
Mulțumesc pentru o scriere de calitate! Sper că ești foarte bine și îți doresc tot ce e mai bun! Îmbrățișări! :)

elly weiss spunea...

Foarte frumos! Minunate imagini vizuale mi-a creat lectura articolului! O incursiune prin gradina proprie...cea din imaginatie? Ca o incursiune prin propria fiinta si constiinta.... Minunat! Siimaginile sunt superbe!
O duminica frumoasa in continuare!

LOLITA spunea...

Mirela esti minunata! De fiecare data reusesti sa evidentiezi ce este mai frumos la fiecare dintre noi si prin intermediul povestilor propuse de tine ne lansezi provocari sublime de a calatori pe niste meleaguri atat de dragi noua! Ele fac parte din noi! Gradina eu-lui propriu este acum putin in paragina pentru ca am avut niste probleme de sanatate ce si-au lasat amprenta! Dar va fi totul bine, pentru ca am familia si prietenii alaturi! Multumesc pentru tot!

LOLITA spunea...

@elly weiss,
ma bucur mult ca randurile mele ti-au placut! Gradina eu-lui propriu creaza si imagini vizuale cu ajutorul imaginatiei... Daca le-ai vazut, ma declar multumita! Intorc aceleasi ganduri de bine spre tine! ;)

lili3d spunea...

Sper ca grădina eu-lui propriu să fie mereu înflorită şi bogată, ca şi povestea ta.

LOLITA spunea...

Multumesc Lili pentru urari! Iti doresc asemenea! :)

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...