miercuri, 8 februarie 2012

Despre seducţie - dintr-o antologie de pledoarii celebre

 
Oricui i s-a întâmplat să descopere întâmplător o carte şi să fie uimit de conţinutul ei. De curând căutând ceva prin bibliotecă am găsit o carte veche şi m-a atras titlul ei: Pledoarii celebre - Antologie de oratorie judiciară de Yolanda Eminescu şi faptul că este din 1973. Întotdeauna cărţile vechi îţi dau sentimentul acela de inedit, incredibil şi vintage. Mare mi-a fost mirarea să descoper nişte pagini încărcate de citate în latină şi pledoarii în diverse procese din acea perioadă, pline de învăţăminte. Exprimarea şi modalitatea în care avocatul încerca să constuiască o apărare sunt admirabile, dar pot părea desuete şi demodate pentru era tehnologiei şi în care relaţiile se succed uneori cu viteza luminii. Totuşi, voi relata câteva fragmente care mi-au plăcut şi aştept şi de la voi păreri pro sau contra. :)
Textul a fost tradus după originalul publicat de Maurice Garcon, Tableau de l'eloquence judiciare, ed. a 8-a, Paris, Ed. Correa, 1943, p.39-52.
" Domnilor,
Este greu de judecat în această cauză dacă apelantul este mai vinovat sau intimata mai nefericită. Pentru că, după ce a convins-o să-i sacrifice onoarea, promitându-i căsătoria, promisiune întărită prin jurăminte mincinoase şi prin acţiuni demne de demonul dragostei care le-a determinat; după ce a lăsat-o însărcinată, după ce şi-a dezvăluit propria crimă şi nefericirea intimatei văzului lumii, după ce a căutat remedii la acest rău, remedii mai groaznice decât răul însuşi, şi de teama de a deveni tată n-a ezitat să devină paricid, vine astăzi să adauge infidelitatea la nestăpânire şi să dezonoreze pe intimată prin injuriile sale, după ce a dezonorat-o prin acţiunile sale.
Vrea să-i răpească singura consolare care i-a rămas, afirmând că nu ar fi fost prima cauză a nefericirii sale. Vrea să o facă să piardă, prin calomniile sale, şi puţina onoare care i-a rămas, pe care locotenentul penal (magistrat competent în cauzele penale) din Angouleme i-a negat-o, dar care Curtea i-o va păstra fără îndoială, pentru că este înarmată cu majestatea legilor pentru apărarea celor slabi, pentru pedepsirea ticăloşiei şi pentru îndreptarea nedreptăţii autorităţilor.
Domnilor, intimata provine dintr-o familie cinstită de meşteşugari din oraşul Angouleme. Este fiica unui maistru cofetar şi nepoata unui negustor. Iar apelantul este fiul unui sergent şi nepotul unui potcovar din acelasi oraş. Veţi judeca domnilor, dacă prin naştere, poziţia socială a unuia este mai mult ridicată decât a celeilalte.
Cât despre avere, este posibil ca apelantul să aibă mai multă, şi ca acest sergent şi acest potcovar să fi fost sau mai inteligenţi, sau mai norocoşi, sau maia vari, sau mai necinstiţi decât acel cofeatr şi acel negustor. Dar orice ar fi, căsătoria este o uniune de persoane şi nu de bunuri. Locotenentul penal din Angouleme l-a luat pe apelant ca secreatr, adică ca cel dintâi dintre oamenii sin serviciul său. Iar soţia sa a primit pe intimată în calitate de cameristă, adică ca cea dintâi dintre femeile care o serveau.
Se pare domnilor că nu prea este prea multă inegalitate între acest două condiţii.
Cea dintâi nefericire care s-a abătut asupra acestei fete este că natura a făcut-o prea atrăgătoare, dându-i acea fericire a corpului cum o denumeşte Tertulian, acea podoabă ieşită din mâinile lui Dumnezeu, acea bogată reflectare a sufletului, acea strălucire a frumuseţii suverane.
Cea de a doua nenorocire şi care este mai regretabilă decât cea dintâi, a fost ca apelantul să se îndrăgostească de ea. El nua mai fost stăpânul ochilor săi, cum spune Maxime de Tyr, ci dimpotrivă ochii au fost stăpânii inimii sale şi nefiind destul de înţelept pentru a rezista farmecului frumuseţii, a făcut totul pentru ca tânăra pe care o apăr să nu poată rezista farmecului iubirii lui.
Ar fi inutil domnilor să evoc artificiile de care s-a servit şi de care se servesc acei care îi seamănă. Platon a făcut în această privinţă o descriere vie, în Banchetul său. Cuvintele lor, spune el, nu sunt decât implorări, rugăminţi, asugurări, jurăminte. Ei urmăresc, asaltează şi presează. Ei se înfăţişează bucuros ca sclavi şi umilinţa lor este mai profundă decât a devăraţilor sclavi; nu există linguşiri şi înjosiri, nedemne de o persoană liberă, pe care ei să nu le creadă demne de pasiunea lor.
Cu toate acestea, această sclavie atât de aspră li se pare mai dulce decât cea mai dulce libertate. Ei emoţionează prin dragostea lor, farmecă prin cuvintele lor, produc milă prin lacrimile lor, dau asigurări prin jurămintele lor, înalţă prin rugăciunile lor, îşi asigură recunoştinţa prin serviciile lor, învăluie prin mângâierile lor şi înfrâng orice rezistenţă prin asiduitatea lor.
Şi chiar dacă intimata ar fi rezistat cu greu unei atracţii atât de puternice, în stare să învingă rezistenţa multor fete care par de neînvins, cum ar fi putut rezista, fără ajutorul lui Dumnezeu, promisiunilor de căsătorie pe care apelantul i le făcea neîncetat şi pe care le poate dovedi?
Mărturiile artă că atunci când intimata i-a spus că n-are încredere în promisiunile lui, violenţa dragostei l-a făcut să declare că era gata săs emneze promisiunea cu propriul sânge; şi spunând aceste cuvinte i-a dat un cuţit şi a rugat-o să-i străpungă ea însăşi braţul sau mâna.
Câte fete există domnilor care nu s-ar lăsa înşelate, ca şi intimata, de asemenea dovezi de dragoste? Trebuie să o lăudăm că pentru că s-a îngrozit de acestă acţiune brutală şi s-o compătimim pentru că a a dat crezare acestei declaraţii, care dovedea mai mult frenezia, decât fideliattea apelantului.
Dar apelantul merită dispreţul întregii lumi, pentru că s-a servit pentru a nenoroci acestă sărmană fată, de ceea ce un altul ar fi folosit pentru a-i repara onoarea. Pentru că a folosit în trădarea sa armele încrederii. Pentru că a  oferit sângele drept chezăşie a cuvintelor sale, iar astăzi  o acoperă de injurii, pentru a-şi justifica perfidia.
...........................................................

Intimata, temându-se că va rămâne însărcinată,, i-a cerut să-şi respecte promisiunea, iar el a amânat-o până după întoarcerea dintr-o călătorie de 3 săptămâni pe acre locotenentul mpenal trebuia să o facă la Bearn. După întoarcerea apelenatului, ea insistă din nou şi el îi promite din nou că o va lua în căsătorie. Şi pentru că ea credea că este însărcinată, el i-a spus că-i va da o licoare care o va scăpa de sarcină. Aceasta nu este o simplă afirmaţie iar clienat mea pretinde că o poate divedi prin mărturii.
............................................................
Imaginaţi-vă domnilor situaţia jalnică a cestei fete care vede că starea în care se află şi dezonoarea sa devin pe zi ce trece mai vizibile, care se teme de mânia tatălui său, de ura rudelor sale, de condamnarea întregii lumi. Ce face ea în această situaţie? Imploră pe seducătorul ei. Îl conjură să-i salveze onoarea şi, pentru că ruşinea sa nu mai este secretă, să o şteargă printr-o reparaţie publică.
.................................................................
Tatăl fetei află şi depune o reclamaţie şi " cere permisiunea de a strânge mărturii. Permisiunea i-a fost acordată. Ce face atunci? Foloseşte mijloace ilicite pentru a corupe pe acei care trebuiau să depună ca martori şi foloseşte prestigiul locotenentului penal, stăpănul său, pentru a -i intimida pe aceia pe care nu-i poate corupe." Fata se ascunde 8 zile la o mătuşă de frica mâniei tatălului.
...............................................................
Referitor la apelant... " După ce timp de două luni a jucat rolul unui seducător de profesie vine astăzi să se înfăţişeze ca un om grav şi serios. Dacă  ar fi să credem ceea ce a răspuns înaintea judecătorului, el este tot atât de înţelept ca Socrate. Nu este îndrăgostit decât de frumuseţea spiritului şi nu de aceea a corpului. :))) Se uita la clienta mea ca la un tablou.:) Ceea ce face pe alţii să ardă, pe el nici măcar nu-l încălzeşte. Ceea ce a făcut, spune Socrate, ca femeile să fie adorate ca nişte divinităţi şi ca să fii mai fericit să le dai ascultare decât să comanzi bărbaţilor, lasă complet insensibil o virtute atât de eroică ca aceea a apelantului.
Înţelepţii şi-au pierdut înţelepciunea, sfinţii pietatea, neînvinşii forţa; dar apelantul nu şi-o pierde pe a lui în ocaziile cele mai primejdioase. Cei mai înalţi cedri au căzut: torentul voluptăţii i-a doborât, spune Sfântul Augustin. Şi iată un brad care nu cade. :))
....apelantul spune în interogatoriul său că mătuşa clientei mele l-a rugat adesea să o dojenească, îndemnând-o să fie tot atât de modestă, pe cât de frumoasă. Aveţi domnilor în faţa domniilor voastre cel mai potrivit cenzor al vârstei şi al virtuţii pentru a dojeni o fată! S-ar crede că ceea ce animă trupul apelantului nu este sufletul unui tânăr secretar, ci acela al unui bătrân filozof stoic.. :) El merită să i se încredinţeze paza tinerelor fete din Angouleme! Este cel mai potrivit pentru a fi îndrumătorul şi învăţătorul lor! Pentru a le da lecţii de castitate şi pentru a le învăţa onoarea şi virtutea, aşa cum a făcut cu intimata, corupându-le şi lăsându-le însărcinate, ca efect al moralei sale." :))))

Fragmente extrase din cartea Pledoarii celebre - Antologie de oratorie judiciară de Yolanda Eminescu, p.75 - 84, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1973

Pledoaria continuă cu negarea apelantului şi cu o amnezie temporară a acestuia, pentru că nu mai ţine minte detaliile întâlnirilor cu intimata. Afirmă că în nici un caz nu ar fi săvârşit o faptă atât de rea în casa locotenentului penal. Se face trimitere la condiţia intimatei, chipurile mai sărace, iar apărătorul invocă din nou magistral exemple în care " în fiecare zi oamenii preferă frumuseţea unei fete, banilor acesteia şi bogăţia corpului în locul averii." Avantajele cu care natura a îmbogăţit-o sunt un atu şi l-au îndemnat pe apelant la "nebunia" pe care atâţia înţelepţi au făcut-o înaintea lui şi o vor face şi ulterior. Se face un ultim apel la Curte pentru a se elucida cazul."Crima sa s-a născut în întuneric, iar el se teme mai mult decât orice, de lumina justiţiei. Care este aşadar rezultatul apelului său? Se condamnă singur."
Am avut impresia că citesc un roman şi m-au uimit elocvenţa şi raţiunea din rândurile citite. Sunt vremuri apuse, dar frumuseţea acelor pledoarii este de necontestat. Mi-ar fi mare mirarea să ascult aşa ceva într-o sală în prezent şi să aibă ca dezbatere seducţia unei tinere şi recunoşterea publică a dezonoarei ce i-a fost făcută. Cred că aceste pledoarii vor rămâne o literatură frumoasă din care cei ce vor dori vor extrage ceva morală şi învăţăminte. Mie personal mi-a plăcut mult să descoper nişte vremuri frumoase, nişte idei extraordinare. Voi ce părere aveţi? :) Seducţia este aşa de periculoasă? :)))





Niciun comentariu:

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...