sâmbătă, 22 octombrie 2011

În căutarea parfumului nobleţii

Caut răspunsuri, caut oameni cu înfrigurare şi mai ales nobleţea din ei. E tot mai greu să găseşti acea distincţie şi eleganţă sufletească ce întregesc sublim materialul diafan din care e compus un om. Unde s-au ascuns acele calităţi şi comportamentul distinct ce caracteriza omul cândva? Gândindu-te la nobleţe, a-i fi tentat să visezi la un nobil cavaler sau la o prinţesă medievală, neaparat de sânge albastru sau poate, dacă eşti mai pragmatic şi realist, ţi-ai putea dori doar să cunoşti o persoană plină de generozitate, mărinimie, eleganţă. Dacă acea persoană ar fi de genul masculin ar trebui să-l scoată din anonimat cavalerismul şi distincţia. Evident că simplitatea, în cazul oricărui gen, este un  atribut al nobilităţii, iar noi, oamenii, în încăpăţânata dorinţă de a părea "nobili" uităm. Unii chiar se infatuează aşa de grosolan, încât urâtul îşi scoate colţii şi proiectează imagini ridicole dar care se hazardează totuşi să pară "nobile". Mai uităm şi că libertatea cea mai scumpă este aceea a conştiinţei, a gândirii şi este suprema nobleţe a omului care e om. Unii, cu tendinţe vădite de caste, posesori de diverse "feude" sau titluri, descendenţi direcţi ai unor aristocraţi au aceste privilegii asigurate şi vrând-nevrând îi înnobilează. Însă aceste titluri care le conferă drepturi absolute asupra unor posesii, nu le dă din păcate şi acea supremă nobleţe de care aminteam mai sus. Aceea trebuie singuri să şi-o asigure. Francezii spun: Noblesse oblige şi au dreptate. Nu poţi răspunde altfel unei sensibilităţi deosebite, unui comportament ireproşabil şi unei ţinute corecte decât cel puţin la fel. Însă, sunt oameni, din păcate tot mai mulţi, care nu mai pun preţ pe dictoane ca cel menţionat sau cum ar fi: Omoară-ţi duşmanii cu bunătatea ta!, pentru că, spun ei, nu mai sunt actuale. În prezent, se apelează la dictoane gen ochi pentru ochi, dinte pentru dinte şi totul este un soi de întrecere cine ajunge primul la finish. Începând cu primele ore ale dimineţii şi până seara târziu, totul este un sprint. Trăim în fugă, mâncăm în fugă, iubim în fugă, dormim în fugă şi uităm în final spre ce anume alergăm cu atât patos şi uitare de noi. În aceste condiţii, e tot mai greu să găseşti parfumul nobleţii. Această lume ahtiată după senzaţional, după lucruri desuete şi după un ridicol demn de fabulele lui Grigore Alexandrescu sau La Fontaine nu mai îndrăgeşte nobleţea, chiar te satirizează crunt dacă tu încerci să o faci. Acei care se coboară la cele mai întunecate şi joase etaje ale uitării de ei şi scot la iveală o grosolănie crasă murdărind iremediabil conceptul însuşi de a fi pentru cel mai pragmatic şi zice-se mai realist, a avea, îţi stârnesc dorinţe lăuntrice de a le trage nişte perechi de palme pentru a-şi aminti cine sunt şi, uite aşa, uiţi cu desăvârşire de nobleţe fiind încurcat de gânduri răzbunătoare şi intolerante. Evident că îţi pot doar stârni acele dorinţe lăuntrice, nu e cazul să le şi pui în aplicare!
Parfumul nobleţii în viziunea proprie, ar avea mirosul inconfundabil al simplităţii şi bunătăţii, aroma proaspătă a libertăţii conştiinţei şi a gândirii, ar fi cu accente puternice de sensibilitate şi generozitate, iar notele mai înalte şi de final ale parfumului ar fi evidenţiate printr-o conduită corectă şi verticală. Să nu uităm că "singurul domeniu în care cuceritorii capătă nobleţe este dragostea!" cum spunea literatul Vasile Ghica.
Cum spuneam încă de la început, greu de găsit acel parfum al nobleţii. Voi l-aţi găsit?
Vă dedic o fabulă şi o melodie plină de nobleţe ce se asortează foarte bine cu tema de astăzi. Cer senin în suflet!
Catârul ce-şi laudă nobilitatea

"Catârul unui părinte
Cu proastele lui cuvinte
 Noblețea își lăuda,

Zicînd fără încetare

Că de o virtute mare

Exempluri mumă-sa da,
Că ea a fost la războaie,
Că la cutare bătaie
 Singură a biruit,
Și că l-a ei privire,
Oricare om cu simțire
De tot rămînea uimit;
De aceea se cuvine
Oamenii să i se-nchine,
 Domnul catîr socotea;
Și uitînd a sa rea stare,
Părinteasca naintare
 La lumină tot scotea.
Dar cum se sfîrși noblețea?
Cînd îi veni bătrînețea.
 La rîșniță el fu pus,
Unde, prost, în scăpătare,
De tatăl său, măgar mare,
El aminte și-a adus." (Ed. 1832)

Minunata lume a poveştilor parfumate a început la MIRELA.
Au mai scris:

Sara

10 comentarii:

Mirela P. spunea...

Am citit povestea ta si mi-a placut de la titlu pana la sfarsit! Pot spune ca nu m-am plictisit, dimpotriva, m-am imbogatit cu o lectura placuta, culta, plina de referiri si paralele interesante, cu miez, care fac din articolul tau ceva rotund, plin, cu mult sens, iar asta nu e la indemana oricui! Imi place si tema propusa pentru saptamana viitoare si sper ca vor scrie cat mai multi prieteni la aceasta tema.
Iti doresc o seara incantatoare si o duminica frumoasa! :)

LOLITA spunea...

@MirelaP,
ma bucur ca ti-a placut ce am scris! :-)Sper sa scrie cat mai multi pe tema propusa de mine!
O duminica placuta! :)

Sara spunea...

Da... avem de căutat parfumul nobleții... Din ce în ce mai puțini oameni îl mai "împrăștie" în jurul lor.
Vă doresc să aveți mereu în preajmă oameni buni, generoși, frumoși la chip, dar mai ales la suflet.
O duminică cu miresme alese de noblețe! :)

LOLITA spunea...

@Sara,
multumesc pentru urari copil frumos la chip si suflet!
O duminica frumoasa si tie! :)

innerspacejournal spunea...

Eu pot să spun că am simţit acest parfum, că am cunoscut sau cunosc oameni nobili. Tot e ceva, nu?

Gabriela Cimpoca spunea...

E aproape o tragedie sa nu simti parfumul nobletii, de-a lungul cararii pe care o strabati in viata... am simtit, de cateva ori, niste arome, doar, dar esenta parfumului, in sine, n-a ajuns pana la mine. Cred ca sufletele nobile sunt din ce in ce mai putine... de aceea nu mai putem mirosi parfumul!

LOLITA spunea...

@Innerspace,
din fericire si eu am cunoscut oameni nobili, desi putini. Intrebarea din final este un semnal de alarma pentru cei care uita esenta vietii si se complac in rautati gratuite si dezvolta chiar un cult in a-i face pe altii sa sufere, in timp ce ei jubileaza. Tema de astazi a fost mai dificila si am scris si eu ce am considerat... :)

LOLITA spunea...

@Gabriela Cimpoca,
cum spuneam si mai sus, am avut privilegiul sa cunosc oameni deosebiti, nobili care mi-au marcat cresterea si care m-au ajutat sa ma descopar ca om. Fara ei, cararea vietii ar fi fost intr-adevar mai trista. Eu am vrut sa accentuez ca in prezent nu se mai acorda atentie nobletii, mai ales celei sufletesti, din pacate. Se alearga intr-un du-te vino ametitor si se uita esenta.
Salutari noului membru al familiei din Irlanda si voua, sufletelor nobile din jur! Aveti grija sa-i ocrotiti zborul! :)

daurel spunea...

Parafrazand, zic: probabil cantitatea de noblete este constanta, iar oamenii suntem din ce in ce mai multi...

LOLITA spunea...

@daurel,
e foarte adevarat ca oamenii sunt tot mai multi, dar nici nu mai au repere, valori si astfel, nobletea este ceva din cartile de istorie sau un cuvant ce trebuie cautat in dictionar...
Toate cele bune!

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...