duminică, 11 septembrie 2011

Parfumul primei zile de școală

Frunzele zburlite și foșnitoare se agitau în copacul din fața casei. Era răcoarea dimineții cea care le-a dat deșteptarea și le-a răscolit verdele-gălbui cu tendințe vădite spre oranj sau chiar stacojiu pentru a le înștiința că urmează o zi importantă. Abia trezite și-au scuturat somnoroase rochițele pline de rouă și vesele au început să discute:
- Astăzi e prima zi de școală a micii noastre stăpâne! a zis volubilă frunza rubinie cocoțată în vârful copacului.
- Da! Da! Da! au răspuns repede suratele de pe celelalte crengi, înfiorate de jocul șugubăț al vântului.
- Tocmai o văd pe prietena noastră cum își aranjează uniforma în oglindă. Este răpitoare! Este și foarte emoționată, se vede clar, iar bentința albă cu fundițe îi scoate și mai mult în evidență ochii căprui de chihlimbar.
- Mai spune, mai spune că noi nu vedem nimic! au punctat la unison pline de obidă și în același timp foarte curioase frunzele multicolore.
- O.K.! O.K.! Aveți răbdare! Tocmai a plecat spre bucătărie! Nu o mai văd așa de bine! Bunica i-a pregătit un mic dejun copios și stă de vorbă cu ea. Acum o sărută pe frunte, iar mama o ia de mână. Cred ca pleacă spre școală.
- Așa de repede? Ne-am trezit destul de devreme și nu am apucat să vedem prea multe!... au spus dezamăgite frunzele de la poalele copacului.
- Sunteți prea alintate! Nu vă dați seama că e esențial să ajungă acolo cât mai repede? Nu vedeți cum își frânge mânuțele de nerăbdare? Încercați să fiți mai înțelegătoare! a spus cu convingere frunza rubinie și semeață ce trona tocmai în vârf.
- Ce e cu gălăgia asta? a întrebat plictisit arborele, scuturându-se din toate încheieturile.
- E prima zi de școală a micii aventuriere! au completat pline de însuflețire toate frunzele.
- Ssssttt! Liniște! Se apropie de noi! Hai să-i facem o surpriză plăcută! a răspuns arborele secular și încurajat de concursul vântului jucăuș de început de toamnă, a scuturat frunzele obosite pentru a-i acoperi creștetul copilei. Fetița a întins mâinile pentru a-i fi sărutate de foșnetul frunzelor și a început să se învârtă surprinsă de joaca lor matinală și zâmbind instantaneu.
- Hai mai repede! Nu avem timp acum de alergat pe covorul de frunze! Mai târziu! a apostrofat-o foarte preocupată mama.
- Bine, mamă! Hai să mergem! La revedere frunze dragi, ne vedem după amiază! spuse fata jucăușă fluturându-le un la revedere din vârful degetelor.
Era o zi de toamnă bogată în arome. Parfumul amărui de crizanteme și crăițe umplea aerul, imperceptibil se împletea și mirosul de fum din depărtare. Era un parfum al începutului de drum, un parfum memorabil ce îmbăta nu doar simțurile știute. Mirosea a struguri în teasc și a must aromat. Răcoarea dădea impresia că ceața ce se ridica din pământ este ireală. Soarele era potolit și arunca pe pământ niște raze luminoase ce se ascundeau cu nonșalanță prin părul copilei ce fremăta de nerăbdare. Ghiozdanul tresălta la fiecare pas, iar parfumul hârtiei noi ce aștepta să fie imprimată cu cerneală se simțea prin deschizătura din partea dreaptă, care a fost uitată deschisă. Penarul din lemn cu imprimeu animalier scotea sunete zornăitoare, dar prevestind planuri mărețe. Stiloul plin de personalitate, cu penița de aur, primit cadou de la tatăl fetei, s-a luat la harță cu radiera chinezească ce mirosea a căpșuni:
- Te rog să treci la locul tău! a spus plin de superioritate stiloul auriu, radierei parfumate.
- Aș sta cu plăcere în locașul meu dacă stăpâna noastră nu ar merge așa săltăreț... Cred că ar trebui să fii mai înțelegător, doar e prima zi de școală!
- Așa este! au strigat într-un glas creioanele colorate aflate în apropiere.
- Uitați că este și pentru voi prima zi de școală! a punctat tăios creionul cu mină neagră.
- De-abia așteptăm să desenăm forme geometrice și să trasăm linii! au completat zâmbărețe cele două rigle,echerele transparente și compasul semeț.
- Ce-i cu zarva asta? au întrebat curioase și un pic indignate, caietele curate și învelite cu hârtie indigo.
- Am intrat în curtea școlii! E cazul să vă astâmpărați! a tunat autoritar ghiozdanul roșu, care părea că clipește prin cheițele ce se prindeau în capse.
Curtea școlii era neîncăpătoare pentru numărul mare de elevi, părinți, învățători și profesori. Zumzetul zglobiu al copilăriei se auzea imediat ce pășeai în curte. Uniformele bleumarin ale băieților și șăpcuțele gen beretă le confereau un aer distinct și erau într-o continuă mișcare. La fel de agitate erau și rochițele în pătrățele și cu sarafane albastru închis ale fetelor. Părul lor împletit în cosițe sau doar împodobit cu bentițe și fundițe stătea frumos pieptănat, dar ușor rebel. Șosetele și dresurile albe ale fetelor zâmbeau în soare și păreau și mai imaculate. Pantofii scolarilor luceau ajutați de razele timide ale soarelui și se asortau cu piciorușele lor jucăușe, mai ales ale celor de clasa I. Ei erau cei mai simpatici cu figurile lor inocente și uimirea constantă. Cu ochii mari, dilatați de exaltare, care le jucau ca niște bile, priveau fascinați orice detaliu. Totul era nou pentru ei și o sărbătoare mult așteptată. Petale de crizanteme alunecau constant printre ei, iar buchetele pe care le țineau în mâinile preocupate cu alte jocuri copilărești, erau tot mai despuiate de frumusețe cu cât se îndepărta începerea festivității de deschidere a noului an școlar. În sfârșit se aude clinchetul cristalin al clopoțelului, semn că va începe cu adevărat prima zi de școală. De eroina noastră se apropie o siluetă grațioasă și un chip zâmbitor ca de mamă. Începe să le vorbească calm piticilor din jur, mai întâi prezentându-se și apoi mângâindu-le matern creștetele. Gestul lansa promisiuni multe, iar soarele parcă a strălucit mai tare atunci.
- Eu sunt tovarășa învățătoare!  a spus încetișor silueta și a înaintat spre copii.
Această simplă propoziție a avut darul de a liniști considerabil pe novicii în ale școlii. Toți și-au îndreptat atenția spre cea care le va purta pașii prin jungla literelor și cea a cifrelor. Una din enigmele copiilor a fost elucidată. Știau acum cum arată învățătoarea, dar nu aveau idee de clasa lor cum ar putea fi. Mai aveau de așteptat puțin... Erau prea preocupați de cea de lângă ei pentru a face alte planuri. Făptura aceea emana bunătate prin toți porii, era și frumoasă și delicată și se poate spune că imaginația copiilor a asemuit-o cu o prințesă. Părul castaniu iriza sclipiri în jur, iar ochii verzi de smarald păreau niște bijuterii rare. Festivitatea a luat sfârșit, iar învățătoarea le-a sugerat să se țină de mână într-un șir indian amuzant, pentru a nu se pierde unul de altul, și secundați de părinți, la fel de emoționați ca și proprii copii, au înaintat timid, dar sigur pe holul ce mirosea a curățenie și care era pavoazat cu desene colorate și creații originale ale școlarilor mai mari. Șirul s-a oprit în fața unei uși vopsite în verde, iar când aceasta s-a deschis se putea observa cu ușurință uimirea și plăcerea pe fețele gingașe ale pretendenților la titlul de școlari. Au avut voie să se așeze în prima zi unde doreau și s-a creat un pic de haos până ce fiecare s-a hotărât să stea într-un loc. Pe băncuțele proaspăt vopsite așteptau cuminți abecedarele noi și niște bobocei drăguți aflați în apropierea unei crizanteme albe și ciufulite. Părinții își priveau odoarele din pragul ușii, dându-le ultimele indicații înainte de a interveni glasul calm, dar ferm al tovarășei învățătoare:
- Dragi părinți, vă așteptăm la ora 12 când se vor termina orele! Vă rugăm să ne lăsați să facem cunoștință! La revedere!
Puțin temători, unii părinți au ezitat să plece imediat. Se plimbau pe lângă ușă ascultând la intervale scurte glasurile zglobii ce răspundeau la unison la întrebările adresate.
Eroina noastră a fost pusă prima dată în fața caietului tip special pentru clasa I și a început să traseze linii oblice în interiorul rândului stabilit cu vârful peniței ce scrijelea hârtia fără milă. A umplut o pagină. A trecut la următoarea unde trebuia să facă bastonașe. Era foarte concentrată, degetele erau strâns lipite de stiloul auriu, iar arătătorul deja era albastru închis pentru că stătea prea aproape de cărbunele peniței. Bineînțeles că fetița nu a observat acest amănunt și continua cu frenezie să umple și a doua pagină începută. Unele linii și bastonașe se încăpățănau să stea strâmbe, parcă vântul tomnatic intrase printre file și le încovoiase anormal spinarea. Se înghesuiau toate la sfârșit de rând, parcă erau niște soldăței de plumb ce primiseră comenzi greșite. Pe la jumătatea paginii a doua, stiloul preferat oftase din greu din cauza emoțiilor și concentrării, iar din cauza sforțării titanice - din dorința de a susține total pe stăpâna lui - a scăpat pe coala albă o pată de cerneală ce începuse să se lăfăie cu nesimțire, parcă era acolo de când lumea. Copila s-a oprit brusc, s-a uitat nedumerită la pată, iar ochii ei de căprioară speriată au început să devină apoși, lansând pe obraji picături sărate ce se opreau la confluența bărbiei cu gâtul, iar după o mică ezitare, făceau piruete amețitoare până cădeau în poala sarafanului albastru, foarte obosite. Tovarășa învățătoare, foarte vigilentă, a observat întristarea fetiței și a venit alături de ea într-o clipă. Deși a întrebat-o ce a pățit, ciuda, care era foarte perfidă, i-a încleștat maxilarele, iar sărmana nu a reușit să scoată nici un cuvânt. Indignarea se citea în ochișorii ei, de obicei veseli, dar neputința nu a reușit decât să mai stoarcă câteva lacrimi. A îndreptat degetul spre caiet, iar învățătoarea a observat nerușinarea petei întinsă la sfârșitul unui rând de bastonașe foarte frumos executate.
- Te asigur draga mea că nu e nici o tragedie! Se mai întâmplă ca și stilourile să fie emotive în prima zi de școală!  Se vor rezolva de acum problemele de acest gen printr-o simplă sugativă! Felicitări! Ai reușit să faci niște liniuțe și bastonașe foarte frumoase... Nu ai de ce să fii tristă! a încurajat-o învățătoarea, iar ochii fetiței au început să aibă din nou sclipiri diafane și poznașe. Apoi a luat cu grijă stiloul, s-a uitat la el cu atenție și i-a spus:
- Te rog să nu mai ai emoții! Mie, deja mi-au trecut! apoi a lăsat pe capacul lui o dulce sărutare de încurajare.
Din ziua aceea, în ghiozdanul voluminos și roșu și-a făcut loc și o sugativă foarte capabilă, mereu gata să extermine petele de cerneală care încercau să o supere pe copilă.
Prima zi de școală este mereu o amintire plăcută! Este intrarea în lumea literelor și a  cifrelor, chiar dacă asta înseamnă şi un pic de renunțare la unele delicii, din cauza temelor.
Le urez tuturor copiilor care de mâine încep din nou școala, mult succes și să-și lase visele să zboare! Boboceilor de clasa I le spun doar atât: să nu aveți emoții!

Povestea parfumată a început la Mirela, care a propus și tema de astăzi.

Au mai scris și alții:

GinaDictatura justitiei, Roksanna, Innerspace, GabiSara, CARMEN, Daurel, Vania, Tudor Enea.

13 comentarii:

Mirela P. spunea...

Am citit 12 Povesti cu parfumul primei zile de scoala...Fiecare plina de emotie si bucuria ramasa in sufletele noastre inca din copilaria in care singura grija era sa ne jucam si sa luam note de 10! Frumos ai tesut povestea, e un miniroman aici, pe care l-am citit cu bucurie.
"radiera chinezească ce mirosea a căpșuni"
Imi amintesc de ele, erau si cu alte arome, faceam schimb cu colegii! Ce minunatii erau atunci pentru noi aceste radiere! Frumos...si nostalgic. Si peisajele au niste culori de vis.
Acum e vremea copiii nostri!:P
O saptamana buna sa ai! :)

lili3d spunea...

Pot s-o folosesc drept model de poveste?
Foarte frumos!
Următoarea poveste: Parfumul roadelor toamnei, se publică de vineri dimineaţa până sâmbătă dup-amiaza.

CARMEN spunea...

:) o poveste frumoaaaaasa! câta imaginatie si sensibilitate!
PS: si eu aveam guma de sters chinezeasca, cu miros de capsuni :)

rokssana spunea...

ai postat tarziu (niciodata nu-i prea tarziu :) ) dar a meritat asteptarea :)
aici e o adevarata opera de arta ...o poveste tare frumoasa :)

daurel spunea...

Cred ca mai avem pe undeva prin casa 1-2 penare din lemn, patate cu cerneala si lacrimi...

daurel spunea...

Hartie indigo...
S-o mai folosi ?

Sara spunea...

Cât de frumos ați scris! Ce amintiri frumoase! Mi-a plăcut atât de mult încât am citit de două ori la rând... O seară frumoasă!:)

LOLITA spunea...

@Mirela P,

când e vorba de prima zi de şcoală mă apucă nişte nostalgii...:)))
Mă bucur că ţi-a plăcut...
O săptămână bună şi ţie! :)

LOLITA spunea...

@lili3d,

am aflat că eşti învăţătoare, iar dacă nostalgiile mele ţi-au plăcut, le poţi folosi cum crezi tu mai bine...:)
Ştiu de tema nouă, sper să am timp să scriu şi eu ceva...

LOLITA spunea...

@CARMEN,

uneori cad în paharul cu melancolie şi inventez povestioare. Dacă plac înseamnă că merită să scriu în continuare... Mulţumesc pentru aprecieri! Şi tu scrii cu multă sensibilitate şi vin să te citesc cu drag. :)
P.S. Cred că erau la modă atunci radierele parfumate :)

LOLITA spunea...

@roksanna,

nu am avut timp mai devreme, dar cum spuneai, niciodată nu prea târziu...:)))
Dacă ţi-a plăcut, te mai aştept pe aici.

LOLITA spunea...

@daurel,

se pare că eşti nostalgic şi tu dacă mai ai încă penare din lemn sau poate colecţionar de obiecte din trecut...
Nu cred că hârtia indigo se mai foloseşte pentru că au apărut alte atracţii mai costisitoare, nu neaparat mai estetice. :)))

LOLITA spunea...

@ Sara,

sunt bucuroasă că rândurile mele ţi-au plăcut. Poţi veni să le citeşti de câte ori simţi nevoia...
Îţi doresc un an plin de realizări! :)

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...