vineri, 26 august 2011

Parfum uitat de verde crud...

Verdele e mereu prezent în gândurile şi simţurile mele. E acolo mereu pentru că e proaspăt, nou şi de un crud îmbietor ce mă cheamă obsesiv să alerg pe poteci, pe cărări, prin păduri sau parcuri, la munte sau pe câmpie. Verdele, sunt tot mai convinsă e o stare, nu e doar o culoare sau doar un parfum. Când toamna sau iarna încearcă să-mi fure verdele din jur, îl caut în mine. Ştiu că acolo va fi mereu, deşi uneori cotrobăi prin unghere întunecoase ca să dau de el. Atunci, îmi aduc aminte cu nesaţ cum se odihnea trupul meu obosit şi cum părul meu rebel se răsfira în iarba moale, mătăsoasă şi atât de verde.
Aş vrea să simt atingerea proaspătă a frunzelor şi florilor inundate de verde în zilele în care norii se plimbă pe cerul sufletului. Dacă verdele primăverii mă îmbie să caut vârfuri fragede şi miros reavăn de pământ, verdele verii mai copt, mai matur şi totodată mai simandicos mă învăluie cu mâini nevăzute şi mă poartă pe drumuri sălbatice de munte sau câmpie. Culeg flori de câmp şi flori de grădină, le sorb parfumul bogat şi îmi îmbăt simţurile cu frumuseţea lor. Cel mai mult îmi place să mă scufund în verdele de smarald al ochilor iubiţi. Când mi-e dor de verde îi caut cu încordare şi îi aduc aproape de mine pentru a le simţi atingerea diafană a genelor şi a mă oglindi în ei. Atunci mă simt bine şi aleg să caut cu înfrigurare şi gustul de mentă al buzelor ce sunt prea ademenitoare pentru a rezista tentaţiei şi care îmi amintesc tot de verde. Uneori mă îmbrac în verde şi atunci simt că fac parte din natură pentru că, ramurile copacilor, frunzele, florile îşi întind braţele săţioase spre mine şi mă ademenesc: Hai vino, eşti de-a noastră!
Amintirile copilăriei au întotdeauna miros de verde crud. Uneori, simt în păr foşnetul frunzelor de măr şi aleanul florilor înmiresmate a căror greutate imperceptibilă apăsa pe corpul meu de copilă inocentă când mă urcam ca o veveriţă în vârful celor doi meri din curtea copilăriei mele. Era un capriciu, dar şi o plăcere neştirbită de atenţionările repetate ale bunicii ce mă urmărea cu ochi de leoaică. Îmi plăcea panorama ce mi se deschidea în faţa ochilor şi mă simţeam o mică regină ce trona peste domeniile alor mei. Vigilenţa bunicii viza în principal florile ce abia începeau a se desface, dar şi graba mea de cireşar destoinic de a ajunge în vârf, de fiecare dată aproape, însemnată şi cu câte o mică julitură de bună purtare. Nu puteam brusca frumuseţea florilor care îmi impuneau o anume delicateţe în mişcări şi o conduită ireproşabilă, iar vârful odată cucerit era invadat de fiinţa mea lacomă de privelişti. Până începeau albinele să polenizeze făceam dese incursiuni spre vârful merilor, iar când fructele aninau mândre ca nişte globuleţe de Crăciun pe crengi, era o adevărată încântare. Atunci era apogeul plăcerii mele... Mă urcam din nou în vârf şi culegeam merele care se scăldau în lumina soarelui şi aveau nuanţe de la verde crud spre galben auriu. Îmi adunan provizii în sân şi apoi muşcam dintr-un măr cu o poftă nedisimulată consimţind acest lucru ca pe o mică victorie personală. Aromele lui mă înnebuneau, iar sucul dulce-acrişor ce curgea din el era definiţia fericirii atunci. Odinioară totul parcă, părea mai simplu, mai puţin complicat... Dar şi acum, nostalgia amintirilor văzute cu ochii minţii au încă acel parfum cu patina timpului, dar totuşi atât de proaspăt.
Vara alergam bezmetică pe câmpuri verzi în căutare de flori nemuritoare şi apoi formam mici bucheţele, cât mai creative şi originale gândindu-mă cu seriozitate cui le voi dărui: mamei, bunicii, prietenei şi poate vecinei care de curând mi-a oferit prietenia ei. Florile mai sălbatice şi care îmi atrăgeau atenţia le alegeam pentru ierbar şi pentru caietul cu amintiri. Cu câtă grijă le selectam, apoi le ofeream câte o dulce sărutare pentru nonşalanţa cu care îmi ofereau frumuseţea şi parfumul lor. Acele amintiri au miros de iarbă proaspăt cosită şi de cimbrişor, uneori de levănţică, ca atunci când deschideam şifonierul să-mi caut ceva nou de îmbrăcat. Ce să mai spun de mirosul de iarbă cosită cu cel de liliac sau iasomie, o altă nebunie răscolitoare...
Pe de altă parte, primăvara cred că e anotimpul beţiei de mirosuri. Eşti mereu înconjurat de alt parfum, iar el are darul să te zgândăre în aşa fel încât te poartă pe aripile imaginaţiei şi visezi aproape permanent cu ochii deschişi. Picăturile mici de rouă ce poposesc fericite pe frunzele de verde crud în somnoroasele dimineţi de primăvară sunt nestematele pe care natura le aruncă din când în când  pentru a ne minuna pe noi oamenii. E de ajuns să ne oprim şi să le privim uneori pentru a răsplăti efortul naturii grijulii. Dar şi când vine toamna şi verdele se odihneşte, apare galbenul copt, imperial, rubiniul ireal şi maroniul de pământ ce predispune la rememorări şi melancolii. Iarna cu pătura ei albă te îndeamnă şi ea la poveşti spuse la gura sobei... Fiecare anotimp are farmecul lui de necontestat...

Uneori, în dimineţile răcoroase de vară îmi place să stau în balcon sau pe o terasă - depinde unde mă împinge destinul în drumurile mele - cu o cană neaparat verde în mână şi să sorb cu nesaţ aroma aburindă şi bogată a cafelei care se împleteşte imperceptibil cu parfumul melancolic al amintirilor, să inspir ozonul binefăcător şi să privesc viaţa ce încet îşi face simţită prezenţa. Viaţă înseamnă verde, cel puţin aşa simt eu, mai ales când îmi dă târcoale cu tentaţiile ei, cu preaplinul, bogăţia şi intensitatea clipelor. Verdele mai înseamnă şi a new tomorrow.

Ştiu sigur că, îmi va fi dor de verdele crud ascuns cu grijă de natură la fiecare început de toamnă, dar el va fi mereu pus acolo la păstrare, în sipetul meu cel mai de preţ. Îl voi găsi mereu în mine.
Ce multe se pot spune despre verde... o poveste fără sfârşit...:)

Povestea parfumată a început la Mirela. Au mai scris şi alţii pe tema propusă de Gina săptămâna aceasta:
bineînţeles Gina - Incertitudini, Shayna - Luma pătrată, Carmen - Între vis şi realitate, Gabi, şi Daurel. Lectură plăcută tuturor celor care trec pe aici! În final o dedicaţi muzicală:

16 comentarii:

lunapatrata spunea...

Imi place sa citesc despre verde, asa cum imi place sa si scriu... simt de departe parfumul de iarba, de frunze si flori si vin adusa de miros.Miroase-a verde crud la tine!

LOLITA spunea...

@Shayna, ma bucur ca mirosul de verde crud te-a adus la mine... Parfumul lui e de inegalat...
Si mie imi place sa scriu si sa citesc despre verdeeeeeeeee ! :))))
Bine ai venit in casuta mea! Te mai astept!

CARMEN spunea...

superba povestea ta! plina de gingasii, emotii si gratie! mi-a placut tare mult si zau ca parca te-am vazut, pe când aveai genunchii juliti si râdeai din vârful marului :)
Sa ai un weekend minunat!

Mirela P. spunea...

Cat de verde si proaspat ti-e sufletul! Cat de generos, ca iarba prospat cosita, cat de parfumat, ca florile serilor de primavara, cand verdele e mai verde ca oricand! Ma bucur mult ca ai scris, ca ni te-ai alaturat cu acest minunat poem in proza, dedicat verdelui crud, aromei care, parca, ne da viata!
Felicitari, ziua mea sigur e mai frumoasa dupa ce citesc asemenea randuri pretioase!
Daca poti, te rog sa o adaugi si pe Carmen, a scris foarte frumos si a propus si tema de saptamana viitoare, care se va publica in 4 septembrie si se numeste Parfum de ploaie.

Postul lui Carmen:
http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/08/parfum-uitat-de-verde-crud-poveste.html

LOLITA spunea...

@CARMEN, multumesc pentru cuvintele frumoase si scuzele de rigoare ca am uitat initial sa adaug tocmai link-ul pentru postarea ta pe care o citisem si care mi-a placut nespus... Nu a fost cu intentie, mai degraba din cauza vitezei. :)
Si tie un weekend minunat!

LOLITA spunea...

@MirelaPete, multumesc pentru cuvintele frumoase! Am incercat sa fac o incursiune printre amintiri si vad ca mi-a reusit un pic... Carmen chiar spunea ca m-a vazut in varful marului cu genunchii juliti, deci iluzia a fost maxima! :)
P.S. Am remediat greseala pe care am facut-o fara voie...si ma bucur ca m-ati primit printre voi.:)
Weekend placut!

photonature2010 spunea...

Verdele reprezintă începutul. Coloritul se schimbă. Verde crud și apoi verde gălbui. În toate nuanțele plăcute ochiului avem un pic de verde - oranj, portocaliu, crem ... Culoarea ca și viața este în permanentă schimbare. Important este să ne păstrăm verdele în culoare, pentru a-i da un ton cald.

- Verde-i tot ce ne-nconjoară
Și în verde-i o comoară
Pân-o aflăm îi o povară
Reușita-i verde iară.

Viața-i ca o primăvară...

dictaturajustitiei spunea...

Totul este atât de bine ales. Imagini contrastante, muzica, textul. Ești o artistă !

LOLITA spunea...

@photonature, m-ai coplesit cu poezia ta si cu comentariile atat de calde si optimiste... Ai mare dreptate pana sa ne dam seama ce e verde, nuantele se schimba, dar revine mereu cu aceeasi intensitate, depinde de fiecare in parte...:) Uneori mai sunt furtuni, dar verdele din noi trebuie sa-l pastram...
Multumesc mult pentru ganduri si te mai astept cu impresii! :)

LOLITA spunea...

@dictaturajustitiei, bine ai venit in casuta mea virtuala! Multumesc pentru gandurile de bine si te mai astept in vizita! :)
Cele bune sa se adune!:)

g1b2i3 spunea...

Am citit cu multa placere povestea verdelui tau si m-am regasit in cateva dintre trairile tale.
Ce ne-am face fara verde?Cred ca verdele inseamna viata, iar verdele crud e nasterea, renasterea a tot ce e viu.
Sa ai o zi minunata!

LOLITA spunea...

@g1b2i3,ma bucur ca te-ai regasit in randurile mele. Verdele este intr-adevar inceputul unei mari povesti de dragoste dintre natura si timp, iar povestea revine mereu noua si fermecatoare in fiecare primavara.
Iti doresc zile verzi de sfarsit de vara, cer senin si dragoste multa! :)

DANI spunea...

Frumos ... Verdele e culoarea mea favorita si am facut o scufundare in verde, aici, la tine . Multumesc !
Incerc de ieri, sa scriu un comentariu, dar ceva era blocat cu Google. Acum, e bine .

LOLITA spunea...

@DANI, ma bucur ca ti-a placut verdele meu... si ca ai reusit sa scrii comentariul. :)
Te mai astept pe aici!

fly2sky spunea...

Mi-am colorat sufletul in verde si in copilarie citind postarea ta. Tare frumos scrisa!

LOLITA spunea...

@fly2sky,
ma bucur ca am reusit sa te duc pe cararile copilariei...Mai treci pe aici ca voi mai scrie despre perioada aceea... am primit o leapsa.:)

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...