vineri, 5 august 2011

Era digitală şi copiii

Am încercat să caut răspunsuri legate de această temă pentru diverse lectorate cu părinţii şi pentru orele de dirigenţie, dar recunosc că a fost şi o căutare personală a elucidării pericolelor ce îi pândesc pe copii după ce intră în lumea www. Nimic din ce am scris nu este definitiv, poate fi interpretat şi rezolvat şi prin alte soluţii pe care le caut în continuare. Eseul care s-a lungit considerabil este o concluzie în urma activităţii la catedră pe care am desfăşurat-o până acum şi studierii unor informaţii online mediafax precum şi suntpărinte.ro unde sunt oferite câteva ghiduri fabuloase pentru părinţi, dar şi pentru profesori. Am încercat să observ şi plusurile şi minusurile folosirii calculatorului. E ştiut faptul că în prezent, tot mai mulţi oameni sunt dependenţi de calculator, unii prin natura profesiei ce implică încă din start, din fişa postului accesarea informaţiilor online, dar şi prin oportunităţile pe care lumea virtuală le oferă. Dacă unii oameni au început să petreacă la modul serios timp online, doar de vreo 3 - 4 ani, copiii se trezesc că universul lor nu poate exista fără aceste interacţiuni virtuale, e ceva firesc ce face parte din viaţa lor încă din primii ani de copilărie, sunt legaţi cu fire invizibile de feedback-ul primit online. Dacă părinţii, adulţii, sunt interesaţi de internet strict ca tool de comunicare, relaţionare sau business (aici includ şi profesia), copiii aleg www pentru jocuri, discuţii cu prietenii sau pentru a accesa diverse site-uri specializate în fabricarea de referate pe orice temă sau pentru PPT-uri pentru un anumit subiect sau obiect. Ce îi diferenţiază net pe adulţi de copii e media orelor petrecute în faţa calculatorului / laptopului. Copiii au stabilite nişte reguli clare, restrictive ( din păcate, nu toţi, unii îşi fac propriul program) ce vizează un număr maxim de interacţiune virtuală ( să spunem 2 ore), pe când unii adulţi stau la birou toată ziua în faţa calculatorului ( pentru că, spuneam şi anterior meseria lor implică aşa ceva), iar acasă când ajung, după ce servesc masa şi comunică puţin cu membrii familiei stau tot cu laptopul în braţe. Evident că acest exemplu nu este cel benefic pentru copii. Ei nu vor înţelege de ce ei au voie doar 2 ore, iar mami şi tati nelimitat. Explicaţii se pot oferi, dar nu vor fi şi automat asimilate de copii. Unii părinţi sunt mulţumiţi că cel mic şi-a găsit o ocupaţie ( a se citi "statul pe internet") şi nu-i mai supraveghează, mizând pe diverse soft-uri instalate - care le limitează accesul pe diverse site-uri interzise, - dar care nu sunt mereu un obstacol real pentru copii atunci când vor să obţină informaţia dorită. Trebuie să avem în vedere că, " fă ce zic eu, nu ce fac eu " nu e suficient şi plauzibil pentru un copil precoce, iar părinţii în acest caz vor fi nevoiţi să le ofere şi alte alternative copiilor pentru a petrece timpul liber. Vacanţa de vară e perioada în care timpul trebuie folosit în beneficiul copilului. Relaxarea e cuvântul cheie, iar utilul şi plăcutul se pot îmbina în aşa fel încât diverse obiective stringente gen bibliografie obligatorie sau caiete de exerciţii să nu pară o pedeapsă. Secretul e în relaţia pe care părinţii o dezvoltă cu propriul copil, nu doar în ce priveşte "statul pe interenet", ci absolut tot.
Preşcolarii sunt fascinaţi de tot ceea ce ţine de calculator, e privit ca un fel de cutie cu surprize, începând cu tastatura, culorile vii ce se derulează pe monitor, muzica. La această vârstă, mimetică, copiii adoptă exemplul oferit de părinţi în ce priveşte folosirea calculatorului. Unele jocuri video pot dezvolta dependenţă, de aceea limita de timp e imperioasă, cât şi supravegherea. Calculatorul intră în viaţa copiilor, uneori drept premiu pentru îndeplinirea unor sarcini diverse ( buline roşii acumulate, steluţe nenumărate, abilităţi deosebite etc.) sau pentru a nu-i mai deranja pe adulţi la calculatorul propriu pentru că au de lucru.
Şcolarii mici pot încă cere ajutor de la părinţi pentru a folosi calculatorul, deşi vor încerca să rezolve la un moment dat singur dificultăţile apărute.Totul debutează inocent, prin crearea unui grup de prieteni cu care nu doar socializează, ci şi coopereată, ajungând uneori să rivalizeze ( dacă luăm cazul unui joc cu diverse nivele de dificultate şi mai mulţi jucători). Iniţial jocul poate fi explicat şi jucat de unul din părinţi, ulterior fiind motiv de laudă în faţa colegilor, prietenilor şi poate ulterior învăţa să trişeze, să manipuleze pentru a obţine diverse parole, scurtături, chei de joc, dar şi recunoaştere a performanţei, îndemânării. E vârsta când imaginaţia îi duce în eroare, îi face să creadă că au puteri supranaturale - la fel ca personajele tipice vârstei pe care le îndrăgesc, - dar care duce şi la deziluzii. În cazul în care cerinţele sunt cu un grad sporit de dificultate, nerealizarea lor duce la frustrare, furie, renunţare. Ce mai este de reţinut, este că ei preferă aplicaţiile folosite de copiii mai mari, dintr-o dorinţă de a brava şi epata, deşi uneori sunt prea complicate pentru ei, iar unele imagini violente, dure îi pot traumatiza. Se revine din nou la ideea că este foarte important ca părintele să ştie ce jocuri alege copilul, ce site-uri accesează pentru a înţelege dacă sunt potrivite pentru vârsta lui. Se pot propune alte activităţi gen cluburi ( sportive, de arte marţiale etc.) sau ateliere de lucru ( pictură, aerodinamică, dans, origami, sculptură, interpretare vocală, teatru sau altele în funcţie de înclinaţiile native şi dorinţa copilului). 
Şcolarii de la gimnaziu consideră că calculatorul este viaţa lor. Cele mai cunoscute reţele de socializare mizează chiar pe acest lucru, pe disponibilitatea şi naivitatea lor şi au creat o generaţie de tineri obsedaţi de propria persoană, care trăiesc, respiră influenţaţi de părerea celorlalţi, care au mereu dorinţa copilărească de apreciere, recunoaştere din partea celorlalţi. Fotografiile, videoclipurile, mesajele despre ce fac sau gândesc trebuie să fie demne de a fi postate pe wall, trebuie să fie marca Facebook sau Twitter. Se dezvoltă astfel o imensă criză de identitate pentru că tinerii nu au o idee prea clară despre sine, ci îşi crează o imagine falsă sau deformată despre sine prin prisma aşa zişilor prieteni - cu unii din ei nu s-au întâlnit niciodată face-to-face-.  Ce îngrijorează deopotrivă pe cercetători, dar mai ales pe părinţi este banalitatea acestor mesaje în virtual. ( ce am mâncat la micul dejun, cum mă îmbrac, la ce oră m-am trezit etc.) Acest fel de interacţiune poate dăuna dacă nu este în doze limitate şi poate duce la excese de personalitate gen grandomanie sau narcisism exagerat dacă copiii se raportează doar la ce cred alţii despre ei, părerea despre sine fiind inexistentă. Unii copii se pot simti ca nişte mici celebrităţi care sunt privite şi admirate zilnic de alte persoane, iar realitatea să fie tristă de fapt. Pericolul la această vârstă a incertitudinilor, când identitatea nu este încă profilată şi nici imaginea de sine, este că timpul petrecut în familie este uşor înlocuit cu cel petrecut într-o lume fără reguli stricte, unde partenerul (calculatorul) este docil, disponibil şi fascinant. ( mai ales în cazul în care familia nu este disponibilă sau nu alocă timp suficient copiilor proprii). Fuga din faţa responsabilităţilor - sau lipsa acestora- duce la crearea unei lumi virtuale ideale, iar revenirea la realitatea este astfel destul de dură. Chiar cerinţele multiple şi incapacitatea copiilor de a le soluţiona, precum şi părinţii prea autoritari sau prea permisivi ( laissez-faire) sunt motive pentru a se retrage într-un loc în care nu se simt copleşiţi, îngrădiţi şi frustraţi. O modalitate de a le limita timpul în faţa calculatorului este implicarea voluntară a familiei care îi poate propune copilului şi alte alternative recreative, în aer liber de exemplu: o excursie, un picnic, o plimbare în parc, înot la bazin sau pajă în grădină sau la ştrand. Alte activităţi care au rolul de a oferi tănărului alte modalităţi de petrecere a timpului liber sunt diverse responsabilităţi casnice, treburi prin casă, gospodărie, participarea la cumpărăturile periodice, implicarea în luarea deciziilor importante ce ţin de familie - doar este membru activ al familiei  :D- lectura unor cărţi, jocuri ale minţii gen şah, scrabble sau table, biliard etc.Orice joc în afara celor pe calculator este de preferat.
Liceenii sunt încadraţi în aproximativ acelaşi tipar ca şi copiii de gimnaziu şi anume au concepţia că lumea lor este strict legată de calculator. Schimbările ce survin la această vârstă, psihologice, hormonale sau fizice, neîncrederea în ce priveşte înfăţişarea proprie determină apariţia nevoii de a găsi un refugiu, un turn de fildeş. Atât familia cât şi societatea, implicit şcoala impun din ce în ce mai multe restricţii şi reguli, standarde, astfel evadarea din imediat devine o cerinţă imperioasă, iar căutarea de sine, răspunsul la nenumărate dileme şi probleme cotidiene sau sentimentale - pentru că acum apar şi iubirile la prima vedere - se găsesc doar la câteva click-uri distanţă. Prin crearea de nickname-uri şi adoptarea unei atitudini voit mature, unii adolescenţi intră în contact cu necunoscuţi, oferind date confidenţiale şi stabilind chiar întâlniri ce rareori au un final fericit. Există reţele informatice foarte bine puse la punct ce vizează publicul mai puţin experimentat, care se hrăneşte cu iluzii, himere, este uşor influenţabil şi usor de manipulat ( mă refer la reţelele de trafic de persoane ascunse sub diverse nume onorifice sau alţi oameni rău intenţionaţi care vânează victime online). Lumea strălucitoare şi fascinantă de pe net se poate transforma uşor într-o experienţă traumatizantă dacă nu există atitudine fie din partea unui adult ce supraveghează, fie din partea copilului contactat astfel. Acest public aduce profituri fabuloase diverşilor prestatori de servicii online. ( shopping, jocuri 3D sau 4D, diverse achiziţii electronice gen telefoane de ultimă generaţie, LCD-uri, Ipod-uri, tablete sau laptopuri, linia fierbinte etc. ) Calculatorul este văzut cum am specificat şi anterior ca un partener ideal, care oferă alternative interactive uneori şi rapide la diverse probleme. Unii copii preferă din păcate interacţiunea virtuală decât o întâlnire în faţa blocului, pe stradă sau în altă locaţie face-to-face să fie şi astfel are de suferit comunicarea. Alt pericol real este atunci când realizează că identitatea creată virtual nu coincide cu cea din real, astfel apar soluţii tragice, melodramatice gen sinucideri. Se vorbeşte despre generaţia Avatar pentru că unii copii cu greu fac distincţia între ce este real şi ce este imaginar. Pe unii adolescenţi mai timizi calculatorul îi poate ajuta să găsească prieteni cu interese comune, să nu se mai simtă excluşi, dar supravegherea din umbră a părinţilor este din nou necesară, mai ales în cazul unui psihic labil, unui temperament influenţabil sau introvertit. În ce priveşte lectura ca mijloc şi scop de petrecere a timpului liber se poate afirma, conform literaturii de specialitate, că este o activitate ce dezvoltă gândirea, imaginaţia, atenţia şi concentrarea. Din păcate în ultimul timp se citeşte tot mai puţin. Există mai nou şi variante de cărţi virtuale ce pot fi citite online sau chiar cărţi audio pentru cei care sunt în criză de timp şi au drept pasiune lectura. Părinţii nu mai reuşesc să-i motiveze pe copii să citească, sau mai bine spus, dacă această activitate nu este prezentă din primii ani ai scolarităţii, ulterior nici nu mai poate fi vorba. Se va prefera varianta gen rezumat găsită online şi comentariile adiacente, invocându-se lipsa de timp sau alte motive puerile ce acoperă de fapt realitatea. Copiii care folosesc calculatorul prea mult timp nu se mai pot concentra, se plictisesc repede, au probleme de vedere, nu mai pot urmări cu atenţie un interlocutor, iar dialogul stabilit este uneori greoi şi fixat doar pe anumite topicuri. Să  nu uităm de hiperactivitatea provocată în urma unor jocuri online în care creierul înregistrează mişcările bruşte sau actele de violenţă prezentate, dar în care nu este eliberată tensiunea fizică şi care ste o cauză a ADHD-ului. Această boală a fost iniţial legată de delicvenţă şi de comportamnetul antisocial, iar de curând este văzută ca o consecinţă a stresului cotidian crescut, dar şi a folosirii timp îndelungat a calculatorului. Expunerea de durată la scene violente şi nedescărcarea fizică conduc la reacţii haotice, agitaţie, irascibilitate crescută, discontinuitate în acţiuni după ce calculatorul sau televizorul este închis. Cele menţionate sunt dovedite ştiinţific, această boală fiind considerată foarte periculoasă,  una din cele mai grave maladii ale secolului al XXI-lea. Este o problemă delicată şi foarte serioasă ce presupune implicarea tuturor factorilor decizionali în ce priveşte viitorul copiilor şi al omenirii.
Ca o concluzie la cele menţionate aş spune că părinţii şi mediul din care provine şi se dezvoltă un copil sunt factori primordiali în ce priveşte viitorul copilului, precum şi educaţia primită. Implicare din partea tuturor (familie, şcoală, societate) ar fi obiectivul cheie pentru o bună coordonare a situaţiilor neprevăzute, neplăcute. Subiectul e inepuizabil ...
Nişte statistici în procente realizate de cei de la Intuitext găsiţi aici.

2 comentarii:

photonature2010 spunea...

Tehnologia se întoarce împotriva noastră. Efectul se vede pe timp lung, singura posibilitate de protecţie rămâne atitudinea părinţilor faţă de copii prin folosirea cât mai restrictivă a calculatorului şi doar când este strict necesar.

LOLITA spunea...

E adevarat ca tehnologia si oportunitatile pe care le dezvolta se intorc impotriva noastra. Din dorinta de a fi cat mai informati si mai actuali riscam sa uitam esenta vietii. Ne complacem in rutina calduta si avem iluzia ca suntem cei mai cei, dar pe termen lung tot noi vom fi cei care vor suporta consecintele, începand cu copiii...

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...