luni, 10 ianuarie 2011

Cheful suprem


Ochii strâns închişi privesc neantul
Arderea de sub pleoape se simte
Iar minciuna e alergată în cele mai desuete colţuri.
Înţeleg prea multe şi simt prea acut
Chiar cu ochii strâns închişi.
Zâmbesc mecanic şi dezgheţ inimi împietrite
Şi cunosc această posibilitate prea mult.
Cronos este flămând şi se frământă pe feţele noastre
Odată numărătoarea inversă începută.
Nu-ţi mai aparţii şi cauţi sensul trăirii
Cine poate încetini curgerea şi să-i dea întâlnire?
Iluziile neliniştite prind contur
Când mă întorc la ideile prăfuite despre viaţă.
Totul e incert : trecut, prezent sau viitor,
Iar strigătul surd din rărunchi
Desenează cuvinte terne, vorbeşte în semne,
răscoleşte lumina din suflete oarbe,
Dar ploaia de idei mă linişteşte din nou.
Eu sunt tu, noi suntem ei sau doar proiecţii false ale minţii?
Cheful suprem să fie doar trecerea taciturnă a clipelor?
@Lolita_2011

Un comentariu:

Rontziki spunea...

Ai o leapşă de la mine, cred că-ţi va plăcea ;)

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...