duminică, 19 septembrie 2010

Criză de identitate


Sunt punctul final din toropeala curgerii mele în neant,
Sunt frunza stacojie ce se desprinde şi cade agale
Pe gardul umed din grădina vieţii mele.
Sunt vântul ce sfâşie cerul plin de nori
Şi le franjurează orgoliul alb şi pufos.

Sunt umbra ecoului din adâncul peşterii,
Sunt firul de praf ce pluteşte pe moliciunea petalei
şi o mângâie drăgăstos,
Sunt glasul candid al unui copil
Născut prea devreme şi care a crescut prea repede.

Sunt întrebarea nerostită de pe buze prea voluptoase
ca să mintă.
Sunt mirarea păsării libere ce-şi întinde aripile
în voia curentului vieţii.
Sunt valul spumos ce biciuieşte malul abrupt.



Sunt încăpăţânarea calului nărăvaş
ce trage zăbala nechezând continuu,
Sunt începutul zilei dintâi şi regretul nopţii de pe urmă.
Sunt mireasma verii trecute şi mustul parfumat al toamnei ce a venit,
Sunt un simplu om pe metereze şi un conglomerat de atomi instabili fără tine.
Vino alături de mine şi voi fi doar eu!
@Lolita

2 comentarii:

MyEyesOnyou spunea...

Superb!
Si vers si frunza!

LOLITA spunea...

MyeyesOnyou, ma bucur ca ti-au placut randurile mele si frunzele rascolite de vanticelul molcom al unei inspiratii amortite... :)

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...