duminică, 31 ianuarie 2010

Paşi spre cuvinte

Uneori uităm ca viaţa acesta este pentru a ne îndeplini fiecare acolo unde suntem destinul. Ne cramponăm de tot felul de condiţii care de care mai finite si mai materialiste complicându-ne inutil existenţa. Cum spunea personajul cărţii pe care îl citesc, Sînziana Hangan, " e-atâta rutină pe lume şi-atât de puţin adevăr " şi apoi se întreba oarecum retoric, " De ce o fi viaţa atât de complicată? ".Cred că ne complicăm pentru că nu renunţăm la aroganţa de a pretinde că suntem atotştiutori asupra semenilor noştri şi pentru că ajungem să ne cunoaştem pe noi înşine mai bine decât pe ceilalţi cu care ne împărţim viaţa, de aici tendinţa de a emite judecăţi valoroase sau ilogice. Despre ceilalţi putem doar face presupuneri subtile sau mai puţin subtile şi acesta este un teren minat pentru că în cele mai multe cazuri eşuăm în a emite adevărul adevărat. Suntem prizonierii sorţii în momentul în care ne comparăm cu alţii, învăţăm să urâm, să acuzăm destinul pentru toate eşecurile noastre, să ne victimizăm şi să ne plângem de milă. În cazuri de genul acesta e de preferat să facem o ordine, o curăţenie în interiorul nostru, să rânduim totul pentru confortul sinelui nostru , excluse fiind momentele de egoism exacerbat sau de narcisism exagerat. Am întâlnit oameni gata să te asculte deşi nu te cunoşteau aşa de bine.De cele mai multe ori oamenii simpli fără pretenţii de masterate sau doctorate la activ au fost cei mai autentici în împărtăşirea ideilor lor. Ipostazele sechelelor din suflet pe care toţi fără tăgadă le purtăm cu noi, deşi ne vine greu să recunoaştem, sunt ca o toxină ce trebuie imediat eliminată. Uneori vrem să uităm, dar ne doare şi atunci avem tendinţa de a ne cufunda în umoarea melancoliei laconice şi începem să găsim alte explicaţii pentru a ne mulţumi eul obiectiv şi pentru a ne îmbăta cu o victorie iluzorie. De multe ori am întâlnit prejudecata sau chiar discriminarea unora faţă de lucrul ieşit în urma unui efort fizic faţă de unul ieşit din minte. Cei care muncesc cu mâinile vor avea mereu o suspiciune faţă de cei care muncesc cu mintea şi invers. De ce? Pentru că ce iese din mâinile unor oameni poate fi măsurat, apreciat pe loc, este o certitudine,dar ce iese din mintea unor oameni este discutabil, mai ales dacă sunt şi idei controversate. Ce este pentru mine o enigmă, este cine anume se poate considera un judecător imparţial sau suprem pentru a decide care lucru este mai bun? Munca fie fizică, fie cu mintea este o valoare indiscutabilă şi merită să fie apreciată just, dar, din păcate se creeza adevărate tagme şi se apelează la idealuri false doar pentru a stabili că unii sunt superiori celorlalţi ca oameni. Prin pregătirea profesională ajungem să consolidăm acele atuuri de care ne-am dat seama pe parcurs, dar ca oameni toată viaţa avem de învăţat.E cineva care are altă părere? De fapt, ce am vrut să evidenţiez este că unii oameni cresc doar prin titlurile cu care se mândresc nevoie mare şi se cred invincibili. Astfel, nu e de mirare că vom găsi înţelepciune şi înţelegere mai autentică la cei cu studii mai puţine , dar cu suflet mare şi credinţă neştirbită. Am întâlnit oameni care au gafat, dar datorită funcţiei importante pe care o deţineau nu au vrut să recunoască greşeala pentru a nu li şterge din prestigiul creat. Dar, în urma gafării lor suferă oameni nevinovaţi. Merită preţul acesta ? Viaţa unui om se măsoară şi merită un preţ atât de derizoriu dat de aroganţă, de falsa iluzie a unei puteri titanice ce se arogă unora fără drept de apel? Aştept reacţii! Poate se naşte un dialog antrenant ! :D

2 comentarii:

pheideas spunea...

stii unde trebuie pusa, pentru o dezbatere ... :)

LOLITA spunea...

ok! sper sa fie de bun augur dialogul si sa mai elucideze din enigme... :D

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...