sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Leapşa retrospectivă


1. Ce ai facut nou in 2009, ceva ce nu ai mai incercat inainte?

Mi-am creat un blog şi am relaţionat cu persoane pe care nu le-am văzut, dar le-am simţit cu sufletul şi prin cuvânt

2. Te tii de ceea ce-ti propui la cumpana dintre ani? Iti vei stabili si mai multe obiective pentru anul urmator?

Îmi place să cred că sunt o persoană organizată şi care se ţine de cuvânt :D

3. A nascut cineva apropiat tie?

Nu

4. A murit cineva apropiat tie?

Nu

5. Ce tari ai vizitat?

Doar ţara noastră România, poate anul acesta altele

6. Ce anume din ceea ce ti-a lipsit in 2009 ai vrea sa ai in 2010?

Cred că nu a fost ceva major. Îmi doresc doar sănătate, restul se rezolvă mai uşor

7. Ce data din anul 2009 iti va ramane vie in amintirile tale si de ce?

15 iunie e o dată importantă pentru familia mea, pentru că atunci m-am căsătorit

8. Care a fost cea mai mare realizare in acest an?

Ne-am cumpărat o maşină

9. Care a fost cel mai mare esec?

Am sperat prea mult într-o schimbare

10. Ai avut parte de boala sau raniri mai serioase?

Au fost şi de acestea, dar când este alături de tine familia trec fără să mai simţi durerea aşa acut

11. Care a fost cel mai bun lucru pe care l-ai cumparat?

Unele cărţi pe care mi le doream (hrană pentru suflet)

12. Comportamentul cui merita sarbatorit/apreciat?

Întotdeauna merită sărbătoriţi şi apreciaţi cei care te ajută să depăşeşti momentele mai dificile (familia şi prietenii)

13. Comportamentul cui te-a dezamagit sau ti-a provocat tristete mare?

A unora dintre cei care se autointitulau prietenii mei

14. Unde s-au dus o mare parte din banii tai?

Cred că pentru confortul familiei

15. In legatura cu ce anume ai fost extrem de bucuros?

M-a bucurat faptul că am obţinut un loc de muncă mai aproape de casă şi că am reuşit să mă afirm acolo

16. Ce cantece iti vor reaminti mereu de anul 2009?

Cesaria Evora - Amor Di Mundo, Salvatore Adamo - Le Silence şi Petit Bonheur

17. Comparativ cu anul trecut esti:

Mai matură şi mai bună cred

18. Ce ai fi vrut sa fi facut mai mult?

Să călătoresc mai mult

19. Ce ai fi vrut sa faci mai putin?

Să pierd mai putin timp

20. Cum ai petrecut Craciunul?

În familie

21. Care a fost cea mai buna carte citita?

Miguel de Unamuno - Secretul vieţii şi alte eseuri

22. Ce ti-ai dorit si ai primit?

Mi-am dorit numai lucruri realizabile şi am primit pe măsură

23. Care a fost filmul tau preferat din acest an?

Au fost mai multe : The Bucket List, 2012, Julie şi Julia, Frost/Nixon, Curious Case of Benjamin Button, Wall-E, Ice Age - Dawn of the Dinosaurs etc.

24. Ce ai facut de ziua ta?

Am sărbătorit cu prietenii şi familia

25. Cum ai descrie stilul tau vestimentar in 2009?

Practic

26. Ce te-a mentinut pe lina de plutire?

Optimismul

27. De cine ti-a fost dor?

De unii oameni deosebiţi cunoscuţi în timp

28. Care a fost cea mai interesanta persoana pe care ai cunoscut-o?

M-a impresionat altruismul unor oameni şi în mod deosebit o colegă care mi-a devenit cumătră

29. Spune-ne o lectie de valoare invatata in 2009:

O lecţie pe care am învăţat-o în anul 2009 este că omul poate suporta multe după ce crede că a depăşit suportabilul, oamenii sunt puternici şi din toate experienţele de viaţă se poate învăţa ceva bun

Niciun comentariu:

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...