sâmbătă, 31 octombrie 2015

Dansul vrăjitoarelor

Atmosfera era plină de un magnetism, care aproape, putea fi palpabil... Dansul ireal al damelor prindea contur, iar flăcăul vânjos păși ca în transă pragul, călcând temător treptele scării. Simțea că ceva e în neregulă, dar nu avea puterea să se împotrivească. Ceva îl atrăgea ca un magnet și-l făcea să nu mai fie el... Ajunse în fața damelor și privea plin de uimire acele creaturi silfide, ce parcă pluteau pe niște acorduri din alte lumi, dar, se apropie de ele, parcă era vrăjit... Nici măcar nu știa cum ajunsese acolo, ce puteri nebănuite îl împinseseră să intre în acea casă.
De când ultimul mesaj al bufniței nu a fost deslușit, acel de trei ori câte trei memorabil, bătrânii satului au evitat casa în care își făceau veacul cele patru dame controversate, iar discuțiile despre ele deveniseră tabu. Acel flăcău, însă, căzuse în mrejele lor, era toropit, iar ochii lui verzi sclipeau în noapte, prefigurând un final nu tocmai plăcut... Mergea agale, ca un zombi, iar pașii lui se opriră, când dama de ghindă, își începuse ritualul de cucerire... De sub dantela neagră a rochiei s-au ivit picioarele lungi, diafane, dansul lor lasciv ademenea, iar felul în care își arcuia spatele, ca o felină autentică, îl blocase pe flăcău.
- Vino! strigă ea, fără urmă de sfială... Așează-te lângă mine!
Dama de pică, după ce-și aruncă ochii roată, se interpuse între cei doi. Din două mișcări sigure, ajunse în brațele flăcăului care se înfioră. Corpul ei delicat trezi în el niște dorințe interzise. Rochia îi acoperea genunchii provocator, iar parfumul înnebunitor de iasomie și mosc ce-i intrase flăcăului pe sub piele, îl chema...
- Eu sunt mai tânără! Nu mă preferi pe mine?
Invidia o făcu pe dama de cupă să sară de la locul ei și să se cambreze în una din acele posturi, ce nu dădeau greș niciodată. Își atinse părul cu vârful degetelor subțiri și scoase un oftat afectat.
- Dar eu? Ce îmi lipsește mie? Ce anume nu aș putea să-ți ofer? Nu-i așa că mă îndrăgești mai mult? plusă dama de caro, care nu dorea să fie mai prejos față de suratele ei într-ale ademenitului... Își legănă șoldurile grațioase, învârtindu-se de jur împrejurul flăcăului, aproape căzând în derizoriu...Dar, nu-i păsa! Știa că e provocatoare, iar restul nu mai conta. Vânătoarea a fost mereu pentru ea o provocare, chiar dacă, apoi, își abandona fără regrete victima... O seducătoare înnăscută!
Flăcăul își plimba grăbit privirea de la una la alta, fascinat! Dansul lor, de iele nebune, îl ameți, dar vraja se rupse brusc când ușa se lipi de perete, iar lumina inundă încăperea. Damele s-au ascuns fiecare pe unde a putut, iar cadrul ușii deveni scena unei reîntâlniri străvechi. Prin pădurile din jur, se ascundea o zână bună, iar bătrânii satului știau, că doar ea e singura în stare să alunge blestemele și vrăjile ticluite de cele patru dame. Însă, ea prefera să nu se amestece... Credea în acel echilibru primordial, acea balanță a forțelor, menită să deslușească ițele oricărei povești de viață... Până astăzi! Îndrăzneala legendară a celor patru dame o indignă atât de mult, încât interveni să îl salveze pe flăcău... Lumina strălucitoare ce inundă mansarda, deja risipise o parte din vrajă, iar decorul macabru îl făcu să se scuture... Alergă afară din casă și se salvă în ultima clipă... Zâna le strigă:
- Când veți înceta să zăpăciți mințile flăcăilor? Sunteți doar niște infame creaturi care se joacă cu forțele malefice! Rușine! Curând vă veți primi pedeapsa...
Și, ca prin magie, toate ușile și ferestrele s-au deschis, inundând totul într-o lumină caldă, binefăcătoare... Damele s-au refugiat pe acoperiș...implorând iertare... Erau doar niște feline alintate ce atentaseră la onoarea unui motan pripășit...
O continuare la postarea Vienelei.... Sper să-i placă... :)

luni, 27 iulie 2015

Perfect în imperfecțiune

          Cineva a pornit o discuție pe facebook despre ce înseamnă perfecțiunea și cum ne raportăm noi la acest fenomen. Se spunea că însuși cuvântul perfect vizează doar propria viziune, percepție raportate la diverse aspecte ale vieții. Știm că nu există perfecțiune, dar toată viața tindem spre ea. E perfect normal să tindem, chiar dacă știm că nu o vom putea atinge nicicând. E în natura noastră să ne dorim mereu să fim mai buni, mai iscoditori, să căutăm răspunsuri și să fim atât de umani totuși. Evoluția presupune și aceste lucruri...Dacă ar fi să ne luăm după definiția din DEX, cine corespunde tuturor cerințelor și e lipsit de defecte, desăvârșit, absolut, impecabil? :))) Evident nu e definiția omului... Un citat spunea că e în regulă dacă din când în când mai greșim... Ne aduce aminte că suntem oameni și că nu putem controla totul. E știut faptul că societatea, implicit mass media încearcă să ne influențeze pe orice căi, să ne transmită mesaje subminimale, care să ne inducă ideea  că, dacă nu suntem aproape de perfecțiune viața noastră este fără sens. Uităm lucrurile esențiale și ne iluzionăm că suntem stăpânii universului, când de fapt suntem fire de nisip in clepsidra timpului neiertător. Tehnologia avansată de care dispunem și confortul fără de care nu ne imaginam viața, ne încălzesc propriul ego și ne dau iluzia că am fi veșnici, nemuritori. Evident că valoarea umană nu se măsoară în achizițiile materiale, dar mai avem de învățat. De fapt, viața în întregul ei este un proces al învățării perpetue, a life long learning process, dar ideea pe care evităm să o recunoaștem - și anume că în final tot neînvățați suntem - e o altă cutumă a perspectivei înguste ce o avem față de acest miracol. Perfecțiunea o putem întâlni în natură, în creațiile lui Dumnezeu. Chiar noi suntem o așa creație, dar nu conștientizăm acest lucru. E un alt punct de vedere, pentru o altă dezbatere...
Încă de mici ni se implantează idei de genul că trebuie să fim cei mai buni pe toate planurile, dacă se poate și că e vai și amar dacă greșim sau nu ne îndeplinim "planul cincinal". :) Nimeni nu ar trebui să fie supus unei asemenea presiuni... Nici unui copil nu ar trebui să-i fie întinată inocența, naivitatea cu idei prefabricate sau cu dorințe ascunse ale adulților. Aș mai adăuga că nici unui copil nu trebuie să-i fie întipărite programe ce corespund strict unui egoism exacerbat al adulților din jur, ci natura lui ar trebui lăsată să se manifeste firesc, iar adulții doar să-l ghideze în drumul lui. Trebuie să acceptăm că suntem oameni, nu roboți programați să nu dea chix și să renunțăm la idei și concepte iraționale și nocive pentru personalitatea și viața noastră. Sindromul perfecțiunii este boală grea, iar frustrările și comportamentele excesiv agresive ce se dezvoltă uneori, din eșecurile inerente traiului zilnic, ne transformă în adulți lipsiți de repere, indeciși și dezamăgiți, circumspecți și foarte intoleranți. Atunci căutăm să găsim vinovați și rănim pe cei din jurul nostru, fără să ne propunem acest lucru. Atunci considerăm că trebuie să plătim niște polițe pentru greșelile noastre, că o forță superioară ne scoate în cale tot felul de provocări, ne încearcă tăria și ne supune la tot felul de încercări, menite să ne întărească, nu să ne dezamăgească, dar când înțelegem acest lucru e deja târziu. Reușim să stricăm armonia vieții și să vedem doar urâtul, neîmplinirile... Refuzăm să primim ajutor din jur, pentru că ni se pare că e vorba de o justiție divină, care ne "pedepsește" pentru că merităm...
Suntem perfecți în imperfecțiune și chiar acesta e farmecul nostru... :))) Ar trebui să fim mai toleranți cu noi înșine, să ne iubim mai mult, să ne concentrăm pe frumusețea vieții, pe momentele de creștere evidentă și să lăsăm să se manifeste natura noastră autentică. Greu? Poate! Dar nu imposibil! Speranța moare ultima!

marți, 21 iulie 2015

La femme fatale est la femme à côté de vous

Se ştia că este răsfăţata designerilor de peste tot, iar paparazzii o urmăreau lacomi, cu ochi de vultur prin toate locaţiile în care îşi făcea apariţia. Deja se consolase cu ideea că viaţa ei personală va fi bulversată de intruziunile unor străini ahtiaţi de senzaţional şi profit, bineînţeles. Deşi avea succes, niciodată nu a uitat de unde a plecat. Era o fată obişnuită, cu o familie înglodată în datorii, iar faptul că în prezent defila la Săptămânile Modei pentru case de modă celebre cum ar fi Ralph Lauren, Diesel, Versace, Emilio Pucci, Dolce & Gabana, Missoni, Prada sau Chanel nu însemna că şi-a pierdut identitatea. Era aceeaşi fată naturală, cu părul lung în inele ce-i curgeau pe umerii rotunzi şi delicaţi, cu gâtul lung şi subţire ce amintea de plutirea unei lebede, ochii mari şi sugestivi ce aruncau ocheade uşor interzise, pe sub genele frumos migdalate. Trăia visul oricărei adolescente sau femei, acela de a fi adulată de mulţimi de oameni. Şi ce era mai important, avea posibilitatea să-i ajute pe ai ei să scape de datorii, de sărăcie. Când lua câte o pauză de la defilări şi contracte de sute de mii de dolari, se distra pe catwalk-ul Victoria's Secret sau în sânul familiei. Uneori, preocupările ei sunt la fel de fireşti ca ale fiecărei femei, adică găteşte, face piaţa sau menajul. Alteori, face curse cu avionul aşa cum tanti Felicia, vecina ei de acasă, merge zilnic la piaţă. A devenit o rutină! Iniţial avea inima strânsă, îndoită, dar s-a obişnuit, aşa cum te obişnuieşti cu orice pe lumea aceasta. Puterea obişnuinţei se insinuase pe sub pielea ei, fără să o anunţe în prealabil. Se integrase într-o lume inaccesibilă, dură, cu un limbaj propriu. Dar, reuşise! Era ceea ce conta!
Mulţi bărbaţi au remarcat-o încă de când anatomia ei era neîmplinită, de când era o femeie-copil şi încrunta din sprâncene la orice subtilitate ce avea conotaţii sexuale. Avea o intuiţie înnăscută şi aprecia acele lucruri simple ce compun bogăţia vieţii, valorile învăţate în casa părintească şi credinţa în Dumnezeu. Chipul ei cerea o afecţiune profundă, mângâieri sofisticate ce insinuau o capacitate de dragoste, de vodevil. Îmbina acea doză de inteligenţă şi sex appeal ce o făcea o Lolită dorită de toţi. Deşi unii o clasau din capul locului drept o persoană cuminte, era de ajuns să-i privească intens şi să se cambreze într-una din pozele de defilare, iar fantezia bărbaţilor avea frâu liber la interpretări. Părul lung, şaten deschis, cu sclipiri diamantine ca în reclamele pentru şampon, îi încadra faţa încă juvenilă ce se încăpăţâna cu intransigenţă să rămână proaspătă şi tânără. Cum a ajuns celebră şi în cluburi fashion exclusiviste? Era una din întrebările preferate pe care ziariştii hulpavi i le adresau şi mereu răspundea cu calm: cu multă muncă, atitudine şi respect faţă de atuurile personale. Frumuseţea naturală trebuie întreţinută şi ea ştia câteva secrete transmise din generaţie în generaţie, de la mama şi bunica ei. Tratamentele de întreţinere, de la ten şi păr, până la corp şi ţinută erau respectate cu sfinţenie. Prima regulă ca totul să fie în armonie, este stabilirea unui stil de viaţă sănătos - dietă, ore de somn, reglarea problemelor părului sau tenului, metodele de îngrijire alese. Ştia că felul în care arată când defilează face diferenţa între a obţine un contract bun sau a rămâne în anonimat.
În loc să ţină diete drastice cum obişnuiau multe colege de-ale ei, prefera să mănânce sănătos şi să practice sport. Deşi zilele ei erau pline de evenimente diverse, nu uita să iasă cu prietenii, să se distreze, să petreacă timp de calitate cu familia.
Impresia de seriozitate şi de rezonabil pe care ţi-o dădea această femeie, era oarecum în contrast cu supleţea felină şi frumuseţea rară pe care ţi le sugerau la o analiză mai atentă şi concura cu toate drepturile la imaginea de femme fatale pe care societatea şi-o crease în timp. Pentru că e nevoie de timp pentru a se sedimenta o imagine aşa laborioasă şi selectă. Însă, orice femeie care se respectă poate concura la acest titlu, depinde de încrederea în forțele proprii și mai puțin de auditoriu...
Iar părul, părul acela mătăsos, senzual te chema pe tonalităţi diferite, te înnebunea, te domina cuminte, țesea povești memorabile în jurul lui...

sâmbătă, 11 iulie 2015

Destin

Google images

Ei își ancoraseră speranțele în portul vieții, cu credința că aceasta nu-i va dezamăgi. Simțeau în nări aroma începutului de drum, iar obstacolele nu mai erau resimțite așa acut. Au ales să fie liberi și să navigheze pe marea grijilor, cu aceeași răbdare și încredere nestrămutată a vechilor preoți egipteni. Elixirul se afla în apropiere, iar ei, întindeau plasele pentru a prinde orice urmă de curaj, omenie și viață. Destinul le număra minutele sacadat, pentru a le demonstra că nu e crud, ci doar just. El nu dorea sufocarea spiritului, ci libertatea lui. Iar ei, epuizați de cazne și încercări sisifice, simțeau cum dorințele le curg neîncetat prin vene, ca la început. Așteptarea le strângea oasele într-o încleștare acerbă, iar veninul strâns în timp, fierbea cu intensitate. Răbufnirea se anunța demolatoare, dureroasă. Încrâncenarea cu care luptau pentru a ajunge la mal, ar fi cucerit până și inima celui mai sălbatic pământean. Se simțeau pierduți, deși iubirea dintre ei, ar fi trebuit să-i salveze. Rătăceau în derivă pe oceanul acela, căutând soluții, iar malul întrevăzut a zdrobit în cele din urmă, un suflet prea naiv și credul, un sacrificiu închinat zeilor de pretutindeni. De-abia ajunseră la țărm, iar barca a fost părăsită în nisipul umed. Naufragiații vieții și-au afundat tălpile în apa din care ieșeau aburi, la primele ore ale dimineții, uitând pentru o clipă de toate angoasele, iar țipătul strident al pescărușilor anunța o nouă zi. Peisajul din jur îndemna la meditație. Era o liniște de început de lume, iar vegetația luxuriantă, de un verde intens, îi invita la explorare.
Mai aveau oare curajul să facă acest pas? Sau erau pregătiți să renunțe la tot? Ramurile groase ale arborilor seculari, îi invadau din toate părțile. Parcă cineva anume pregătise minuțios acel aranjament, cu scopul precis de a impresiona, de a duce la smerenie, dar ochii lor nu mai puteau vedea decât neîmplinirile. Supraviețuitorii, copleșiți de viața ce pulsa prin toate arterele "junglei", nu-i mai auzeau bătăile, deveniseră imuni la frumos. Apoi, după ce au abandonat câteva bucăți din ei și se simțeau sfărâmați-pulbere, au îngenunchiat și au adus ofrande de mulțumire, lipindu-și frunțile de nisipul ce începea să se încălzească. O altă grijă le ardea acum mințile, iar bogăția aceea nu putea să o estompeze.
Oare cum vor cuceri acea sălbăticie, pentru a ajunge "acasă"? Era o enigmă care plutea dezordonat, în acea relativitate în care au crezut că văd eternitatea... Ce iluzie tristă!
Se vor lăsa în voia curentului...

vineri, 3 iulie 2015

Ce alegem ca să ne fie bine?

Am deschis ochii, limpezindu-mi privirea în lumina ce se strecura sprintenă prin fereastra larg deschisă. O nouă zi se arăta chipeşă, iar ochii somnoroşi încă rememorau un răsărit dulce-roziu de acum câteva zile. Zgomotul liniştitor al valurilor înspumate ce se spărgeau de mal şi chemarea pescăruşilor diafani au rămas acolo, undeva, pentru a mă ajuta să mă trezesc voioasă şi tonică cel puţin un număr considerabil de dimineţi de acum înainte.
Am înţeles, mai greu la început, dar după ce multe experienţe s-au repetat pentru a înţelege lecţia, că alegerile pe care le facem încă de la primele ore ale dimineţii, sunt de fapt o consecinţă a felului nostru de a fi. Nu am putea alege ceva care să nu corespundă scării de valori pe care ne-am construit-o în timp. Până şi dispoziţia pe care o alegem spune multe despre noi. Dacă alegem să fim bonomi, tăcuţi, închişi în propriul turn de fildeş, meditativi, circumspecţi, nervoşi, critici sau  joviali, pozitivi, tonici, empatici, cu siguranţă îi vom influenţa şi pe cei din jurul nostru să fie într-un anumit fel. Ei vor răspunde sau vor alege să rezoneze cu noi, sau vor alege să ne ignore când ne vom întâlni. Ţine de liberul arbitru şi de capacitatea de a fi autentic, zic eu, pentru că prea mulţi aleg să disimuleze şi să braveze pentru a-şi etala efemera credinţă că sunt atotputernici. Deşi trăim în era lui repede, mult şi prost, eu aleg să am propriul ritm şi bioritm într-o cadenţă impusă doar de ceea ce simt. Am ales şi să fiu mai puţin activă pe blog pentru a mă regăsi, pentru a trăi în lumea adevărată, cea cu feţe vesele şi triste, cea în care uneori te simţi un iubit al sorţii şi alteori un marginalizat, un intrus. Am ales să trăiesc gustul uneori dulce, alteori amărui al vieţii aşa cum este ea, cum ne-a fost oferită, lucruri pe care pe blog sau oriunde în mediul electronic le poţi simţi doar artificial, indus. 
Odată ieşită în tumultul de afară simt căldura care mă impresoară şi multe tensiuni inutile ce duc la conflicte. Atunci aleg să le ocolesc metodic, fără să le dau o importanţă nemeritată, pentru că am realizat cât de derizoriu este să cad în plasa conflictelor induse şi să-mi consum energia de care voi avea nevoie să duc la îndeplinire obiectivele propuse. Apoi, aleg să fiu cea mai bună variantă a mea în ziua ce tocmai mi-a dat bineţe şi alerg spre destinaţia dorită.
Astăzi, aleg să fiu eu însămi, aleg să fiu fericită! Voi ce alegeţi? Vă doresc gânduri bune şi alegeri reuşite! :)
Gândurile mi se fac vară şi pe-o coală albă scriu amintiri cu gust sărat, presărate cu cristale de nisip fin şi pe fondul muzical al ţipetelor clare de pescăruşi ce zboară lin deasupra-mi. 
Bună dimineaţa, Jonathan! Mi-a fost dor de tine! :)



joi, 2 iulie 2015

Vocile din grădina secretă

Copila alerga sprintenă prin curtea plină de oameni dragi, iar privirea îi aluneca la intervale scurte spre ea. Bătrâna era acolo, se odihnea după truda de toată ziua, iar ochii ei, erau flori vesele în glastră, atunci când urmărea joaca copiilor. Fetiţa se ducea tiptil spre ea, şi-i zdruncina tihna binemeritată, preţ de câteva clipe, însă, apropierea o bucura, nu o deranja. O ţinea în braţe ca pe o comoară şi inspira miresmele părului ei şi ale grădinii. Zâmbea! Se simţea împlinită când observa forfota aceea, când îşi vedea copiii şi nepoţii alături. 
Merii erau în floare, iar adierea vântului aducea miresmele proaspete ale unei primăveri luminoase. Albinele bâzâiau într-un du-te vino continuu, prelungind sprintul oamenilor din jur. Rozul dantelat al florilor juca zglobiu pe retina care se odihnea şi ea, privind fix la verdele crud. Globul cristalin ascundea enigme şi amintiri de mult, din tinereţe, cu vocile de atunci, din grădină, iar una dintre ele se ivi fâşneaţă, lipindu-i o lacrimă, ca o nestemată, în colţul ochiului stâng. Era de bucurie! Avusese o viaţă plină, iar clipele suspendate în neant, se plimbau acum nestingherite pe bulevardul amintirilor. Vocea lui groasă şi tremurând când a cerut-o, glasul gâtuit de emoţie al mamei când a anunţat-o, strigătul ei de bucurie când a acceptat. 
A fost mereu o curte animată, ba de glasuri de copii, ba de voci, pe diverse tonalităţi, ale adulţilor. Viaţa tumultuoasă din acea curte, din acea grădină era de poveste. Personajele de basm nu erau altele decât membrii familiei şi prietenii acestora. Iureşul şi agitaţia aceea, zâmbetele cristaline, trilurile de păsări din pomii ce umbreau curtea şi parfumul strugurilor din acel coridor, te plimbau departe. Se simţea dragostea dintre ei în orice gest, în orice privire, iar cuvintele ce se rostogoleau de la unul la altul, rotunde şi pline de înţelesuri, emanau înţelegere, dăruire, iubire. Grădina îşi etala cu măreţie frumuseţea. Fiecare cărare, fiecare răsad şi boboc ascundeau sub verdele lor crud, multă migală şi muncă, zile de plivit şi udat, de tăcere meditativă şi creaţie. Insectele zumzăiau şi ele într-un apogeu al bucuriei, care umplea grădina de acel frumos simplu şi pur, al naturii recunoscătoare. Parfumul florilor care se deschiseseră ruşinate în faţa soarelui, se împletea suav cu acela de copii veseli. Ea, bunica, îi privea protector şi mai prindea pe câte unul din zbor, pentru a le depune pe frunte câte o sărutare şi a le reda din nou libertatea de a se juca. Era răsplata pe care singură şi-o lua, după ce umplea bucătăria de arome divine.
Grădina e încă acolo. Ne aşteaptă de fiecare dată, plină de splendoare, iar cărările ei străjuite de flori, pomi fructiferi şi legume ne cheamă, încă, cu o tonalitate diferită. Vocile s-au schimbat pentru că totul pe lumea aceasta e trecător. Însă, frumuseţea grădinii, trebuie păstrată neîntinată, în testamentul naturii, ce veşnic reînvie. Toţi avem grădina noastră secretă, unde ne simţim acasă.

marți, 23 iunie 2015

Alegeri

Astăzi, aleg să fiu eu însămi, așa cum am fost mereu. Un pic confuză, un pic naivă, dar cu inima plină de iubire și autentică. Astăzi, aleg să-mi lipesc cioburile sparte din interior, aleg lumina, aleg iubirea, pentru că sunt iubire. M-am născut din iubire și voi alege mereu iubirea. Mă iert pentru tot și îi iert și pe cei care m-au rănit, m-au făcut să sufăr. Poate aveam nevoie de încă o lecție pe care nu am învățat-o la timp, atunci când trebuia. Poate au fost semne în calea mea, dar le-am ignorat, din prea multă încredere și iubire.
Astăzi, aleg să fiu eu însămi mai mult ca oricând. Dacă prin minte mi s-au "plimbat" gânduri pestrițe, trufașe, e doar pentru că am simțit că sunt trădată, înșelată chiar de cei pe care îi consideram sufletul meu pereche.
Astăzi, aleg gândurile de bine. Aleg să-mi fie ele reazăm în nopțile răcoroase, în zilele toride, să mă îmbrățișeze la fel ca brațele iubite, să mă lase să mă cuibăresc în ele, să le simt pulsul, să mă mângâie pe creștet și să mă adoarmă.
Aleg gândurile de iubire, chiar dacă acum sunt firave, temătoare, timide. Le voi crește la fel ca proprii copii, le voi hrăni cu seva mea și ele mă vor răsplăti. Știu eu!
Voi ce alegeți?

duminică, 3 mai 2015

Galben divin, galben de rapiță

Galbenul radiant și strălucitor își înghesuia entuziasmul, la granița pe care soarele o forma cu lanul de rapiță. Era un galben neastâmpărat, iar magnetismul lui atrăgea energia strămoșească a vieții, în mod benefic. Veselia și inocența lui primordială crease un loc de vis, unde păsările, insectele și oamenii, și-au dat întâlnire. Cerul azuriu, iremediabil îndrăgostit de galbenul de rapiță, așteaptă cuminte, în fiecare primăvară acest rendez-vous de poveste. Știe că, întâlnirea va fi memorabilă și merită orice sacrificiu. Acolo, în acel loc plin de vise, erau uitate toate grijile și apăsările, iar ușurința cu care te integrai peisajului, te ducea cu gândul la o întâmplare fericită, la un moment măreț creat de roata lucrurilor, la o armonie divină cum numai natura poate crea.
Verdele smarald presărat în jurul galbenului intens și orbitor, se revărsa firesc, alungând gândurile negre ale oricărui muritor ce pășea pe acel tărâm. Un tărâm al liniștii și regăsirii, un rendez-vous cu sinele, în primul rând. Lumina caldă a florilor de rapiță, zâmbea din fiecare colț al naturii, iar viața pulsa mai amețitor în interiorul fiecărui om, creând poezii ale cunoașterii. Cosițele despletite ale florilor mângâiau cu nonșalanță obrajii roșii, iar finețea lor cizela și rotunjea asperitățile din gândire. Este un joc nebunesc, așa ca al ielelor, la mijlocul fiecărei primăveri, ce amintește mereu de putere, împărați și regi, de veșnicie. Natura și frumusețea ei sunt veșnice, se știe.
Galbenul-auriu e rege la mijloc de primăvară, când aleargă deasupra lanurilor de rapiță, trezind optimismul din amorțire și chemând la joacă toată suflarea. Atunci simți că, vântul șăgalnic și galbenul divin, te pot salva, te pot transforma într-un "zeu", temporar "naufragiat" în acea "mare solară" și plină de viață. În fiecare an se face o selecție strictă, în ce privește cromatica naturii, iar Timpul-Împărat, cu barba lui albă și privirea selenară, înconjurat de micii trepăduși - anotimpurile, săptămâna, luna, ziua, noaptea, ora și secunda - aleg din țesătura vremii, CENTRUL. Era momentul galbenului de rapiță! Astfel, purtând veșmintele lui strălucitoare, GALBENUL face uz, în fiecare primăvară, de fiecare atu al său: dragostea de cunoaștere, optimismul, veselia, efectul liniștitor, transformarea, grandoarea, iluminarea și creativitatea. Timpul, condescendent, în marea lui înțelepciune, face această culoare mai vizibilă, mai luminoasă, iar oamenii o îndrăgesc tocmai pentru că îi duce cu gândul la soare, la fericire și căldură, alină depresiile, energizează, stimulează apetitul și îmbunătățește memoria. O casă în care galbenul predomină este luminoasă, primitoare și veselă.
Hainele în galben sunt purtate de persoanele optimiste, curajoase și creative. Cel puțin, aceasta e impresia mea.
Nu oricine alege un outfit în galben. Femeile care poartă galben au ceva din grandoarea reginelor, împărăteselor sau a zeițelor. Clar! Aleg optimismul și le admir pentru acest lucru! Știu că galbenul mai are și conotații negative, cum ar fi gelozia, invidia, indecizia, persoane ușor de rănit, dar astăzi, aleg să mă gândesc doar la partea pozitivă a acestei culori. Aveți ceva împotrivă?
Vitalitatea cu care regele Galben împrăștie din "praful" lui magic, armonizând natura. atât primăvara, vara cât și toamna, este molipsitoare. De exemplu, primăvara te îmbie spre narcise de un galben strălucitor, frezii zglobii și parfumate, zambile zâmbitoare și lanuri nesfârșite de flori de  rapiță. E un vis diafan colorat, în care cerul, pământul și plantele se întrepătrund, iar privirea îți este scăldată în peisaje de poveste.
Tot acum, boboceii de rață, de gâscă, puii de găină, cu puful lor auriu, te fac să reînvii, să începi din nou "dansul pasional" cu destinul, să te simți la început de drum, COPIL. 
Vara, Galbenul îți râde în fereastră, de la primele licăriri, prin razele luminoase ale soarelui. Apoi, spicele de grâu și floarea soarelui te "înnebunesc" cu măreția lor. Emoțiile pozitive, declanșate de galben, te provoacă din nou să cauți soluții salvatoare, să fii optimist, să construiești amintiri frumoase.
Toamna, își odihnește galbenul în frunzele scorțoase, ce ascund timid poveștile de peste vară.
Fiecare anotimp are florile lui galbene, menite să te bucure, să-ți alunge gândurile negre. Fie că sunt trandafiri, sunătoare, cârciumărese, crizanteme sau frezii, păpădii, bujori ori primule, floarea soarelui, zambile sau lalele, galbenul va fi mereu un "magnet" pentru albine și fluturi, păsări și oameni prin "chemarea" lui caldă la viață. 
Astăzi aleg să mă joc prin lanul de rapiță, să urmăresc albinele harnice la lucru și să redevin copil. Îmi întind brațele peste galbenul sclipitor al rapiței și inspir parfumul lor delicat. Gândul îmi zboară la mierea cremoasă de rapiță, iar papilele gustative se dizolvă în arome primăvăratece îmbietoare, iar corpul îl simt învăluit într-un parfum de la o casă celebră - Hermes.
Numit după adresa magazinului din Paris, 24 Faubourg te transpune într-o lume ireală, deși luxoasă, fără clișee, însă. Irepetabilă! Mirosul de piele fină și atingerea de catifea a eșarfelor scumpe precedă buchetul floral bogat care te întâmpină cu patchouli. Ambra senzuală îți gâdilă simțurile și te conduce spre florile de portocal, albe, ce parcă îți înfloresc pe piele. Aromele de ylang ylang și iasomie sunt la pachet cu ambra, iar mirosul subtil al cedrului stă în așteptare. Notele floral-lemnoase ale irisului și vetiverului sunt un contrapunct la opulența necondiționată a florilor albe ce înfloresc chiar în inima lui 24 Faubourg, ca și cum ar striga: The sun shines inside me!
Același refren îl cântă orice floare care împrumută, un pic de galben! E vorba de grandoare, aici!

Poveștile au fost inițiate de Mirela Pete, iar tema de astăzi a fost propusă de Vienela. Vă salut pe toți!

duminică, 22 februarie 2015

De ce este dragostea adevărată așa de greu de găsit?

Un articol scris mai de mult, dar mereu actual!

Iubirea este sentimentul despre care mereu mai gasim cate ceva de spus, sentimentul care are atatea fatete ce uneori ne coplesesc, ne uimesc, ne schimba in oameni mai buni. Peste tot, inclusiv pe internet, foarte multe site-uri afirma ca te pot ajuta sa gasesti iubirea adevarata. Unele site-uri mai indraznete iti spun ca vei descoperi secrete uimitoare si vei primi sfaturi avizate de la „petitori” profesionisti, specialisti in domeniul iubirii, psihologi, psihoterapeuti, astrologi. Carti si reviste abordeaza tema iubirii cu scopul precis de a avea vanzari record. Toate fac promisiuni desarte, nerealiste si poti afla chiar secretul de a-i face pe toti sa se indragosteasca de tine intr-o saptamana sau intr-o luna. :) Alte carti iti dezvaluie cum in 90 de minute - uneori mai putin - poti face pe cineva sa te iubeasca forever. :)))) Bineinteles ca toate informatiile sunt oferite contra cost. Multi dintre cei care acceseaza site-urile cu pricina si apeleaza la serviciile unor astfel de ”petitori” platesc de doua ori: prima data cand scot banii si a doua oara pe plan afectiv cand sfatul avizat nu da rezultatele scontate.
Iubirea adevarata este greu de gasit, de inteles si de pastrat. E de la sine inteles ca unii oameni nu vor deveni prietenii nostri oricate eforturi am face, iar iubirea cu forta nu are nici un farmec. Sentimentul acesta atat de adorat si de dorit de noi toti presupune timp si eforturi uneori tittanice. Intr-o lume tot mai rece, pragmatica, iubirea isi face totusi loc. Intr-o lume plina de nedreptate, razboaie, fenomene stranii ale naturii, iubirea iese totusi la suprafata si ne uneste. De ce este astazi atat de greu de gasit iubirea ? Poate pentru ca oamenii au devenit mai iubitori de sine, de bani, prea aroganti, orgoliosi, s-au departat de parinti si de valorile promovate de acestia, sunt nerecunoscatori, neloiali, intr-un cuvant fara afectiune si mai degraba iubitori de placeri trecatoare. Iubirea adevarata nu este ceva trecator, e un sentiment profund, de respect reciproc si afectiune mutuala si poate si de aceea e mai greu de gasit si de pastrat. Majoritatea suntem la un momet dat influentati de mass-media. In ultimul timp puterea ei a ajuns la cote inimaginabile. Permanent suntem bombardati cu basme, idei prefabricate, greu de schimbat despre dragoste si sex. Prin filme si programe Tv se gasesc exemple din belsug, in carti, reviste, in muzica de la radio si cea personala, in reclame si chiar la stiri (cele de la ora 5 sunt in top). Aceasta imagine deformata a iubirii starneste si alimenteaza asteptari nerealiste, seamana in noi nemultumire fata de partenerul de viata si chiar fata de noi insine. Depinde evident si de cat de influentabil esti la factorii externi si de cat te lasi manipulat. Scopul informatiilor din mass media e clar sa binedispuna, nu sa educe. Romancierii de duzina produc romane siropoase pe banda, care sa le umple buzunarele de bani si nu au crize prea mari de constiinta ca cei care le citesc cartile isi proiecteaza o imagine fantezista a partenerului si ajung sa confunde fictiunea cu realitatea. Automat apare dezamagirea cand relatiile lor nu seamana cu cele ale eroilor indragiti.

Ca o statistica, gasita tot pe net, americanii dau mai bine de un miliard de dolari anual pe romanele de dragoste. Aproape jumatate din romanele vandute in Statele Unite sunt de dragoste. Potrivit unor statistici publicate de Romance Writers Of America, cele trei trasaturi pe care cititorii - circa 90% dintre ei fiind femei - le cauta la eroii din carti sunt forta fizica, frumusetea si inteligenta. Cele trei calitati foarte cautate la eroine sunt inteligenta, taria de caracter si farmecul. Majoritatea ”povestilor” urmeaza aceeasi structura pentru a fi asigurat succesul vanzarilor:
1. Baiatul intalneste fata; un print chipes intalneste o fata frumoasa si se naste dragostea. Inca de cand se vad realizeaza ca sunt predestinati. Despre dragostea la prima vedere am mai discutat si e clar ca in aceste romane se transmite ideea ca iubirea adevarata nu e decat un sentiment, o emotie coplesitoare care pune stapanire pe tine cand intalnesti persoana ideala, o astfel de iubire apare din senin, nu e nevoie sa te chinui prea mult sa o gasesti si nici sa stii prea multe despre celalalt. Totusi, iubirea adevarata nu e un sentiment oarecare, o emotie overwhelming si atat. Presupune o legatura profunda care are la baza principii si valori si creste neincetat daca este intretinuta si pretuita. Nu mai e nevoie sa spun ca e nevoie si de timp pentru a cunoaste un om. A pretinde ca ai gasit partenerul ideal dupa ce l-ai vazut o singura data suna a basm si de multe ori naste dezamagiri. Pentru a gasi iubirea adevarata nu trebuie sa te pripesti. A fi convins ca ai gasit partenerul potrivit presupune ceva mai mult decat o traire intensa, starnita de o pasiune oarba.
2. Baiatul pierde fata : Un conte rau o rapeste pe frumoasa din castel. Printul porneste intr-o calatorie periculoasa si initiatica in cautarea ei. Doi oameni se indragostesc si lupta ca relatia lor sa mearga : scenariul perfect pentru succes. Suna destul de cunoscut nu? ( The young and the restless de aceea a cumulat atat de multe episoade incat cu greu le mai stii numarul sau cine cu cine s-a cuplat, iar exemplele sunt multiple)In romane, filme obstacolele sunt trecute cu bine, dragostea nu cere prea multe stradanii. in viata reala insa, da. Defectele personajelor principale sunt minore si trecute cu vederea. In realitate apar obstacole nu doar din exterior, ci si din interior. Dragostea adevarata cere eforturi sustinute ca sa poata trece peste incercari sau peste divergente de opinii, in ce priveste mediul, dorintele si peste diferentele de caracter. Astfel, dragostea presupune cooperare, umilinta, blandete, rabdare, multa rabdare, calitati pretioase pentru bunul mers al relatiei, dar care ne este greu uneori sa le manifestam.
3.Baiatul gaseste fata: Printul o salveaza pe fata frumoasa si-l alunga pe conte. Cei doi se casatoresc si traiesc fericiti pana la adanci batraneti. Pentru ca succesul sa fie garantat e imperios necesar un happy-end. Romanele de dragoste prezinta rareori personajele dupa ani de casnicie, timp in care relatia le-a fost pusa la incercare de neintelegeri si de multe alte probleme. Pentru a gasi iubirea adevarata cred ca trebuie sa fim altruisti si sa daruim multa iubire. Ar trebui sa nu ne lasam prinsi in mrejele mass-mediei. Cum putem gasi iubirea adevarata? Nu cred ca exista o reteta general valabila, ci fiecare in parte isi gasete drumul propriu. Sa cautam sa ne imbogatim? Sau sa fim mai atragatori? E firesc sa ne intereseze cum aratam, dar frumusetea fizica care e temporara nu confera trainicie unei relatii si nici bogatia. Poate daca am fi mai altruisti... Concluzia, daca vrem sa fim iubiti, sa daruim iubire. Desi nu este intotdeauna usor sa daruiesti iubire, merita stradaniile. Pentru a a invata sa iubim, mai intai trebuie sa invatam sa ascultam. O comunicare buna este vitala intr-o casnicie. Sa ne inconjuram de prieteni de incredere si sa cultivam iubirea de semeni. Pare ceva desprins dintr-un paragraf religios? Poate. Dar iubirea adevarata trebuie hranita cu certitudini, nu cu iluzii pentru a creste si a se dezvolta in ceva trainic si frumos pentru toata viata...
Daca aveti alte interpretari si pareri le astept cu interes. :)))

joi, 12 februarie 2015

Nonconformism versus conformism


Dacă ar fi să pornesc de la definiţia nonconformismului, atitudine şi comportament de opunere sau de negare din partea unor indivizi sau grupuri a opiniilor, normelor sau valorilor dominante în grupurile sau societăţile de aparteneţă s-ar putea extrage concluzia că dacă încercăm prea mult să fim neconvenţionali sau nonconformişti putem fi acuzaţi de inconsecvenţă în ce privesc convenţiile zilnice pe care le întâlnim şi avem nevoie să le îndeplinim fie că vrem sau nu. Suntem la un moment dat constrânşi de aceste convenţii, sau dogme, ce pot fi simplificate uneori doar la rutină şi cred că singurul nonconformism, văzut de unii drept avangardă porneşte din spiritul fiecăruia. Nimeni nu ne poate îngrădi mintea şi e singurul "tărâm" unde putem fi liberi să naştem opinii şi scântei din care se poate construi convenţionalul de mâine. Suntem prizonierii propriei minţi, nu ai sorţii şi de aici porneşte înfrânarea uneori bruscă a unor idei avangardiste. Instituţionalizarea duce la conformism, obiceiurile şi uzanţele la fel.
Într-un fel am fost o rebelă de când mă ştiu, deşi cei care mă cunosc ar spune contrariul. M-aş apăra spunând că scrisul mă defineşte cel mai bine. Nu am ţinut niciodată să fac ceva doar pentru a fi la modă, idealul meu nu este acela de a poseda material cât mai multe obiecte, ci întotdeauna m-a interesat să stau în preajma oamenilor de calitate, autentici şi inovatori. Am admirat întotdeauna persoanele nonconformiste care nu au fost interesate de" gura lumii", de faptul că şochează sau te lasă fără replică şi care au realizat lucruri măreţe şi datorită acestui curaj de a-şi asuma perenitatea.( de ex. Galileo Galilei, Leonardo DaVinci, Edison, Einstein etc.). Se poate spune că opoziţia dintre conformism şi nonconformism e efectul generat de unii oameni de a aparţine unei elite, de a ieşi din anonimat, de a se diferenţia de restul, plebea, vulgul şi ca şi moda, trendul trece şi iscă altul, deşi e posibil ca revenirea în topuri să nu mai cuprindă nimic inovator, ci să reitereze aceleaşi idei vechi şi sănătoase inventate de alţii." Şi totuşi, orele de singurătate, clipele de nefericire, crizele din viaţă, visele şi reveriile, depresia, situaţiile limită, obsesiile, muzica, îndrăgostirea - toate ne spun altceva. Tot ce te scoate din rutina vieţii tale "reale" îţi arată că, trăind fără reflecţie despre tine însuţi, te duci de fapt în jos pe un topogan de senzaţii, satisfacţii, imagini, bârfe, obiecte, minciună şi strălucire, tot mai departe de nucleul viu al fiinţei tale. Eşti un simplu consumator care se consumă în primul rând pe el însuşi." (De ce iubim femeile, Mircea Cărtărescu)
Sinceră să fiu, mi-ar fi plăcut să trăiesc atunci când cafeneaua literară era la apogeu, poate pe vremea simboliştilor care au fost nişte inovatori veridici. Să ascult glumele estete şi să respir aerul laconic şi plin de miez. Kubler, Terasa Oteteleşanu, Capşa, Cafe de Paix, spaţii cotidiene de comunicare cu publicul. Într-un fel aşa văd eu blogul. Ca o cafenea literară, ca un colocviu polemic dar constructiv, asta ca să răspund la o întrebare mai veche, de ce am ales blogosfera. Poate am ales acest spaţui virtual şi pentru că lângă mine nu mai întâlnesc oameni care să se întrebe ce rost au pe lume sau cine sunt ei de fapt. Trist, dar adevărat. Aş înclina să cred că această stare porneşte de la obişnuinţa de a trăi într-un fel de blazare, într-o lume consumistă şi cu tendinţe acute de globalizare, unde sensul fericirii se reduce la mediocru, utilitar, lipsit de orice aspiraţie ce trece de un materialism standardizat: casă, maşină, loc de muncă cât mai bănos, titluri onorifice cât mai pompoase care să gâdile orgoliul propriu, o familie asigurată financiar, o vacanţă în Hawaii sau măcar la Sinaia,o muncă nu prea creativă, obiecte recomandate la TV sau pe internet cu care se umple tot timpul liber. Cum am insistat în alte postări ale mele, s-a uitat că miracolul vieţii stă în simplitate, firesc, iar darul cu care am fost copleşiţi - de a fi vii, de a exista în minunea lumii- ar trebui să ne stimuleze să fim cât mai conştienţi de noi. Avem nevoie de o fericire imediată, dar şi de cea spirituală, cele două completându-se la un moment dat, cu condiţia să ne dorim acest lucru. Pentru unii idealul ar putea fi o viaţă împlinită şi decentă material, străbătută de elucubraţii fanteziste, nebuneşti chiar, dar necesare pentru ca spiritul să se simtă liber. Am citit despre oameni care, închişi fiind între patru pereţi, din diverse motive absurde şi nedrepte sau din cauza divergenţelor de opinii şi care au îndrăznit să arate lumii că pot fi liberi chiar dacă peste tot în jur erau ziduri, constrângeri, dogme, sofisme şi teorii răsuflate. Unii au plătit crunt pentru asta, dar ei sunt adevăraţii martiri pentru că au reuşit să învingă unul din duşmanii de temut ai omului, singurătatea şi să se ridice deasupra vulgarităţii, grotescului, efemerului. Mi se pare noncorformismul cel mai autentic, de la care pornesc toate acele idei formidabile şi care ne îndeamnă să ne dorim să ieşim din tiparul obişnuit, să fim unici. Edison se temea de întuneric şi a descoperit becul pornind de la un nasture ce-i atârna la haină. 99 % din încercări au eşuat, dar a găsit-o pe cea bună. Dacă se complăcea în convenţional, acel nasture atârnând nu i-ar fi sugerat nimic. Revin la ideea că totul depinde de cât de open minded vrem să fim.
În postarea care mi-a stârnit fluxul de idei, se făcea o clasificare a nonconformismului: vestimentar, fantezii sexuale, artă, advertising.
Despre vestimentaţie aş putea să spun doar că ţine de personalitea şi dispoziţia fiecăruia. Unii se distrează încercând să şocheze şi nu doar la vârsta adolescenţei care se presupune că este o perioadă a tatonărilor pe toate planurile, ci şi după. Personal nu am nimic cu cei care practică acest gen de, să-i zicem exhibiţionism deşi e cam tare termenul - pentru că nu fac nudism sau altceva mai extravagant chiar dacă unii apelează la piercing şi tatuaje în zone foarte sensibile şi inedite - ci, aş spune că îmi place să-i observ şi ajung să-i admir după ce îi cunosc mai bine.( dacă nu îi cunosc aş fi influenţată de prima impresie care nu e mereu cea definitorie pentru o persoană ). De ex. Minulescu, inclus printe simbolişti a venit cu un aer de nonconformism nu doar în scrierile sale, ci şi în vestimentaţie. Era socotit ostentativ, excentric prin eşarfele lui colorate pe care şi le arbora la gât ca pe un premiu şi pe care şi le flutura nonşalant când conversa, prin ochelarii cu rame groase, pantofii de piele aduşi din Germania, pălăria originală cu boruri largi şi parfumurile fine cu care învăluia atmosfera fecundă a cafenelei literare.
Despre fantezii aş putea spune că fac parte din vis, care la rândul lui e inclus în faza somnului adânc şi care ţine ca şi durată relativ puţin, deşi nouă ni se pare că visăm toată noaptea. Spre dimineaţă avem visele acelea fanteziste, croite parcă după scenarii pline de neobişnuit. Sâmburele de neobişnuit stă ascuns de fapt în carnea obişnuitului. De cele mai multe ori din "ordinar" răsare o sămânţă de extraordinar care dă rod cu ajutorul imaginaţiei, creativităţii, originalităţii.( într-un fel toate fiind sinonime) Tot Cărtărescu în cartea menţionată mai sus spune prin personajul său că sexul însoţit de intimitate este mai bun decît cel fără intimitate. Un joc în care corpurile nu se cunosc este ratat de la început. "Sexul implică o profundă îngustare a conştiinţei, o coborâre adânc sub convenţiile sociale şi etice, o eliberare de tabu-uri, de dezgust, o căutare a plăcerii... Dragostea, cu puternica ei componentă culturală, tinde şi ea să fie înlăturată în cele mai intense momente ale actului sexual, ca parte a carapacei cerebrale ce ne acoperă nuditatea. În multe cupluri fantezia depersonalizării partenerilor, a uitării legăturii dintre ei, intensifică plăcerea erotică. Cu toate acestea, ceva din această legătură psihică dintr-un cuplu adevărat, numită dragoste, ceva esenţial şi despre care se vorbeşte prea puţin, supravieţuieşte şi celei mai devastatoare dezgoliri simbolice.... intimitatea rămâne şi dă actului acestuia violent şi animalic ceva copilăros, înduioşător, ceva pe care ţi-l aminteşti, după ce ai uitat plăcerea, ca pe adevărata bucurie a acelor ore." Despre fantezii se spunea că nu fac doi bani dacă sunt concretizate, pentru că îşi pierd idealitatea şi devin dezamăgitoare prin amănuntele concrete, lor le stă bine acolo în vise.
Referitor la advertising, copilul rebel de la TV, aş spune că stimulează imaginaţia, dar uneori din prea mult avânt se exagerează şi se cade în grotesc, ridicol( reclamele la pufuleţi de ex. sau multe altele) .Tendinţa de a şoca e evidentă, dar ar fi mai oportun să se insiste asupra mesajului. Unele reclame sunt foarte bine realizate şi ca imagine şi ca mesaj, chiar îmi plac, deşi nu sunt adepta cumpărăturilor sub impulsul recomandării altora.
Vizionarii au fost mereu criticaţi la început cel puţin, ideile lor au fost privite cu reticenţă şi neîncredere. Aşa s-a întâmplat şi când femeile au început să poarte pantaloni, şi atunci când s-a lansat moda hippie, şi în cazul nudiştilor, când s-a lansat feminismul sau a apărut misoginismul, când s-a inventat bicicleta sau automobilul, când au apărut diverse curente literare sau ştiinţifice, când...
Totuşi, multe din ideile revoluţionare de atunci au devenit convenţie ulterior. E vorba de mersul înainte al societăţii, e vorba de evoluţie pe toate planurile aş zice. Se mai pot spune multe, declar subiectul deschis...

Follow by Email

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...